Elevii din mai multe oraşe din ţară acuză că în şcolile în care învaţă uniforma reprezintă o condiţie pentru accesul la educaţie, astfel încât cei care nu o poartă sunt trimişi acasă, încălcându-le astfel drepturile constituţionale. Toate au ieşit la iveală după ce presa a relatat cazul unei fetiţe de 11 ani care a fost dată afară de la ore pentru că purta o fustă cu model.

Elevul are obligaţia de a nu părăsi incinta şcolii în timpul pauzelor sau după începerea cursurilor, fără avizul profesorului de serviciu sau al învăţătorului/institutorului/profesorului pentru învăţământul primar/profesorului diriginte.Scandalul de la Şcoala Gimnazială Nr 2 „Viceamiral Ioan Murgescu“ din comuna Valu lui Traian – judeţul Constanţa, unde o fetiţă de 11 ani a fost dată afară de la ore pentru că purta o fustă cu model, a încurajat mai mulţi elevi din ţară să vorbească despre abuzurile care se fac în şcoli pe tema uniformelor şcolare, potrivit Adevărul.ro.

Mai exact, în multe instituţii de învăţământ elevilor li se interzice accesul în şcoală dacă nu respectă întocmai vestimentaţia stabilită de regulamentul şcolar. „Avem un singur distribuitor care vine în fiecare an şi ia măsuri, iar noi suntem obligaţi să purtăm aceste uniforme. Săptămâna trecută, doamna directoare Adriana Căzănel m-a trimis acasă, spunându-mi că dacă n-am pe mine sacoul cu însemnele şcolii înseamnă că nu sunt elev al liceului”, a spus Dragoş Popa, elev al Liceului „Spiru Haret”, din Moineşti şi membru al Asociaţiei Elevilor din Bacău.

Mai mult, tânărul susţine că directoarea i-a instruit pe profesori să nu îi primească la clasă pe elevii fără uniforma școlară. Unuia dintre profesori, care a avertizat-o că ar putea fi dat afară din învăţământ dacă le refuză elevilor accesul la educaţie, i-a spus să noteze copiii cu nota 4 dacă nu vin îmbrăcaţi regulamentar la ore, a mai povestit Popa. O altă elevă a liceului, Carmen Albu, susţine că doar din clasa ei au fost trimişi acasă după uniformă patru colegi, „dintre care trei nici măcar nu locuiesc în oraş”. Contactată de „Adevărul”, Alina Ramona Pistol, inspector general adjunct a pus: „Este prima oară când mi se semnalează un astfel de caz.

Voi ancheta”. Şi nu este un caz izolat. În Bistriţa, „la Colegiul Naţional <>, de exemplu cine n-avea uniformă era ţinut în curtea şcolii într-o vreme, iar la Colegiul Naţional <> este şi acum trimis acasă”, susţine Emanuel Peică, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor din Bistriţa-Năsăud. „Şi colegii noştri din Dâmboviţa, ne-au spus că la Liceul Teoretic <> nu sunt lăsaţi să intre în şcoală elevii fără uniformă sau sunt trimişi acasă”, a mai precizat Horia Oniţă. „Nu mi se pare normal. N-am ştiinţă că s-ar întâmpla aşa ceva, dar regulamentul propriu al unei şcoli nu poate excede legea, iar legea nu permite ca elevul să fie dat afara din şcoală”, a declarat Ion Sorin, inspector şcolar general în judeţul Dâmboviţa.

Citeste mai mult: Adevărul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.