Dintre toate forţele naturii cunoscute până acum putem spune cu usurintă că cel mai intimi suntem cu gravitatea. În cele mai întunecate nopţi, pierduţi în propriile gânduri, departe de orice urmă de lumină, tot simţim inocenta atracţie gravitaţională.
Fizica a început odată cu descoperirea forţei gravitaţionale. Două mari teoreme, Newtoneană şi Einsteineană, concepute una după cealaltă, fiind în strânsă legătură, dar de principii diferite, au reuşit să scoată la suprafată secretele acestei forţe universale.
În anul 1905, Einstein a şocat lumea fizicii cu publicarea lucrării despre Teoria Specială a Relativiţatii. În luna noiembrie a anului 1907 Einstein a mărturisit că a fost “lovit” de inspiraţie: ”Stăteam în scaun, în biroul din Bern, când dintr-o dată o idee îmi trece prin cap: Dacă o persoană cade liber, ea nu îsi va simţii propria greutate”. Ce a vrut să spuna Einstein prin această afirmaţie? Să vă dau un exemplu pentru a înţelege mai uşor. O persoană, în somn, este mutată într-o cameră identică cu cea în care dormea iniţial şi ridicată la o înălţime considerabilă, dar fără să depăşească câmpul de atracţie gravitaţională al Pamântului şi apoi lăsată să cadă liber. După ce se va trezii, persoana nu îşi va da seama că este în cădere, având doar o uşoară senzaţie de plutire. Dar ce s-ar întâmpla unei persoane care, stând în aceeaşi cameră, accelerează cu o anumită viteză prin spatiu? Persoana nu ar reuşi să realizeze cu adevărat dacă se află pe Pământ sub acţiunea forţei gravitaţionale sau efectul este datorat podelei care este într-o continuă urcare. Dacă într-o astfel de situaţie am lăsa să cadă un mar, am observa exact acelaşi fenomen ca şi pe Pământ. Mărul va cădea spre podea, dar defapt podeaua ar accelerează spre mar. Acest fenomen a fost numit Principiul Echivalenţei.
Cu ajutorul acestui principiu Einstein a reuşit să demonstreze atât deformarea luminii cât şi a spaţiului şi a timpului. Gândiţi-vă o secundă. Două persoane aflate într-o încăpere foarte mare, care se mişca accelerat prin spaţiu. Prima persoană stă în partea de jos a încăperii, iar cea de-a doua persoană stă la câteva sute de metrii deasupra primei persoane, tot în aceeaşi încăpere. Prima persoană transmite în fiecare secundă câte un semnal luminos către a doua persoană din partea de sus a încăperii. Credeţi că a doua persoană, ce-a din partea superioară a încăperii, va recepţiona semnalul la interval de o secundă? Ei bine, nu. Din cauza deplasării accelerate a încăperii, distanţa parcursă de lumină va fi mai mare şi astfel intervalele în care cea de-a doua persoană va observa semnalele luminoase este puţin mai mare de o secundă.
Un fapt care este în contradicţe cu teoremele lui Newton, dar total valabil cu teoremele lui Einstein este formarea găurilor negre. Considerate drept un colaps al unei stele în ea însăşi, cu ajutorul unor forţe şi energii imense, găurile negre, din care nici lumina nu poate scăpa, sunt un mister şi în zilele noastre.
Universul este vast şi plin de lucruri nemaivăzute care abia aşteaptă să fie descoperite.
Acests articol a fost trimit pe adresa redactiei de catre Razvan Boldis. Daca ai o sugestie de articol asteptam propunerile tale pe adresa redactie@gazetadecluj.ro
