Drumul Judeţean 685 Râu de Mori – Lacul Gura Apelor – Poiana Pelegii (Parcul Naţional Retezat), asfaltat până la barajul Gura Apelor a fost înfiinţat în anii ´70, în timpul lucrărilor la hidrocentrala şi barajul din Retezat. Azi se dovedește a fi unul dintre cele mai riscante drumuri pe șoselele din România.

Este singurul drum pe care călătorii pot ajunge cu autoturismul până în „inima” Parcului Naţional Retezat, la Poiana Pelegii, în locul de unde pornesc mai multe trasee montane spre lacurile glaciare şi spre vârfurile cele mai înalte ale masivului şi spre partea nordică a Retezatului.

Şoseaua de la poalele Retezatului urcă din satele Clopotiva şi Râu de Mori ale Ţării Haţegului pe o distanţă de circa 30 de kilometri, strecurându-se prin defileul Râului Mare, până la barajul Gura Apelor. De aici, traseul spre Poiana Pelegii (1.600 de metri) continuă pe un drum forestier de circa 20 de kilometri, dificil de parcurs cu autoturismul, care străbate Valea Lăpuşnicului, afundându-se în sălbăticie, până în apropierea locului de campare din Parcul Naţional Retezat.

Riscurile şoselei de la poalele Retezatului O mulţime de alunecări de teren şi căderi de pietre petrecute de-a lungul timpului au transformat DJ 685 într-una dintre cele mai periculoase şosele de munte. Cea mai dificilă porţiune a drumului este sectorul dintre Brădăţel – o fostă colonie muncitorească din anii ´70 transformată apoi în tabără şcolară şi abandonată parţial – şi barajul Gura Apelor.  Pe marginea şoselei pot fi văzute stânci uriaşe smulse din versant şi prăbuşite de la înălţimi mari. În unele locuri, autorităţile au intervenit şi au lărgit drumul, după ce o parte a acestuia a fost acoperită de stânci. În alte locuri, alunecările de teren recente au antrenat şi sute de arbori, pe care i-au smuls din rădăcini.

Sursa: adev.ro/qta1qr

Citește și: Protecția mediului în România, între pragmatism și idealism. Interviu cu Europarlamentarul Nicu Ștefănuța

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.