Până în data de 25 martie, firmele pot contribui la reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu” de la Bădăcin donînd 20% din impozitul pe profit.

„Anul trecut am avut astfel de donații, iar în acest an deja au fost câteva firme care și-au anunțat intenția de a ajuta Casa de la Bădăcin”, a trasmis parohul Cristian Borz.

Facem apel către toate firmele, nu doar cele sălăjene, să dăruiască o parte din impozitul pe profit salvării unei bucăți din istoria națională. Au fost oameni simpli, care dintr-un salariu mizer, au reușit să doneze o cărămidă, două, trei. Aceste cărămizi s-au adunat și au contribuit la zidirea fundației Casei. Dacă acele câteva cărămizi ar fi lipsit, Casa de la Bădăcin ar fi devenit un conglomerat de deșeuri. Cu voință din partea firmelor, lucrările vor putea continua, astfel încât să nu asistăm la prăbușirea acoperișului ori a altui perete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.