UPDATE:

Șoferul mașinii este un client vechi al Poliției Cluj, Marcu Lingurar, de 29 de ani, cu multiple infracțiuni de tâlhărie calificată, conducere fără permis și părăsirea locului accidentului.

”Acum avea alcoolemie de 0.40 grame alcool în aerul expirat și nici nu avea permis de conducere. Bănuim că vine de la o spargere și a fugit ca să nu fie prins. Vom continua ancheta cu el în stare de reținere”, a povestit un polițist care a luat parte la acțiunea în forță.

În iulie 2015, polițiștii l-au urmărit pe Marcu, prin tot Clujul, fiind oprit tot ca urmare a unei acțiuni în forță. Atunci el venea de la un spargere a unui apartament din cartierul Mănăștur. La ieșire din blocul cu pricina a fost oprit de polițiști, dar a reușit să fugă cu ceilalți doi complici. ”Au observat mașina poliției si au încercat să fugă de la fata locului știindu-se urmăriți. A urmat o urmărire prin tot Clujul, care s-a derulat din cartierul Mănăștur pana în cartierul Mărăști, unde mașina condusa de Marcu Lingurar a lovit un autoturism Skoda, care circula regulamentar. Din păcate pentru șofer, acesta va trebui să își repare singur mașina deoarece autoturismul condus de Lingurar Marcu Lucian nu era asigurat. După ce au oprit mașina, cei trei au fugit care încotro”, spune un oficial al Politiei Cluj, potrivit evz.ro.

Un bărbat de 29 de ani s-a crezut la Formula 1 şi a gonit nebuneşte pe străzile Clujului, urmărit de mai multe echipaje de poliţie.

În 2010, Marcu a fost condamnat la opt ani de închisoare, pentru furt calificat. Ulterior, în 2015 a fost condamnat la la un an și opt luni de închisoare cu executare, și a fost închis la Gherla. Când a ieșit a comis din nou asemenea fapte penale.

_____

Știrea inițială:

Scenea desprinsă parcă dintr-un film poliţist a avut loc duminică, 26 ianuarie, pe mai multe străzi din Cluj Conform primelor informaţii, în jurul orei 15.00, poliţiştii au primit mai multe sesizări că în cartierul Bună Ziua, din Cluj-Napoca, un participant la trafic conduce haotic. Imediat, mai multe echipaje de poliţie au pornit în urmărirea bărbatului, care nu a vrut să oprească la semnal. Mai mult, în goana sa a lovit două maşini ale Poliţiei şi alte două vehicule în trafic. A derapat în cele din urmă pe un câmp şi aşa a fost prins de poliţişti. Conducătorul auto este un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din comuna Apahida, judeţul Cluj.

„Cel în cauza nu a oprit la semnalele regulamentare ale poliţiştilor, avariind două autospeciale ale Poliţiei dispuse în vederea unui blocaj în trafic al respectivului autoturism şi alte două autovehicule civile. S-a făcut uz de armă de către un poliţist aflat în misiune în plan vertical şi asupra autovehiculului urmărit, iar pe strada Soporului, autovehiculul condus de tânărul de 29 de ani a derapat, ieşind de pe partea carosabilă. Cel în cauza a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de peste 0.40 mg/l alcool în aerul pur expirat. La momentul opririi, bărbatul se află singur în maşină”, au anunţat reprezentanţii Poliţiei Cluj. În urma verificărilor efectuate de către poliţişti s-a stabilit faptul că tânărul nu deţine permis de conducere.

sursă: adevarul.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.