UPDATE:
“La data de 13 iulie a.c., în jurul orei 01:15, pe DN1 R, pe raza comunei Călățele, sat Călata, în afara localităţii, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul a trei persoane și rănirea altor patru.
Conform primelor cercetări, un bărbat de 38 de ani, din comuna Rona de Sus, județul Maramureș, în timp ce conducea autovehiculul pe DN1 R, pe direcția Beliș – Huedin, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând astfel în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar de către un tânăr de 26 de ani, din orașul Huedin.
Accidentul s-a soldat cu decesul celor doi conducători auto, precum și a unui bărbat de 24 de ani, din Huedin, pasager în autovehiculul care circula pe direcția Huedin-Beliș.
De asemenea, un tânăr de 17 ani și un minor de 3 ani, cetățeni irlandezi, pasageri în autovehiculul care a pătruns pe sensul opus, ar fi suferit leziuni grave, iar doi tineri, ambii de 17 ani, din Huedin, pasageri în același autoturism, ar fi suferit leziuni ușoare. Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la circa 17.000 lei.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul”, a declarat, pentru GAZETA, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.
_____________________________________________________________________
Accident teribil, noaptea trecută, pe DN 1 R între oraşul Huedin şi localitatea Călata, între două automobile marca Mercedes, soldat cu decesul celor trei tineri care se aflau la bord. Unul dintre cele două automobile avea număr de Irlanda, era de tip ceva mai vechi şi se îndrepta spre Huedin, iar celălalt, de tip H Classe, se îndrepta spre Călata.
Conform mărturiei martorilor aflaţi la faţa locului după producerea accidentului, tragedia a avut loc în jurul miezului nopţii. Se pare că din cauza vitezei mari – impactul a fost frontal, pe şosea neexistând urme de frânare, semn că întâlnirea celor două automobile a fost neaşteptată, nemaipermiţându-le celor doi şoferi să evite coliziunea. De altfel, aceiaşi martori oculari afirmă că autoturismele au fost distruse aproape în totalitate: cel înmatriculat în Irlanda în proporţie de 80 la sută, iar cel de Cluj în proporţie de 90 la sută.
La faţa locului au sosit degrabă câteva echipaje de salvare, însă eforturile medicilor s-au dovedit zadarnice, tinerii decedând la scurt timp. După încheierea cercetărilor preliminare ale poliţiştilor, trupurile celor trei au fost transportate, în jurul orelor 4 dimineaţa la Institutul de Medicină Legală din Cluj-Napoca, în vederea efectuării necropsiei.
Poliţia continuă cercetările privind împrejurările în care a avut loc accidentul…
Este posibil ca unul din cei doi conducatori auto sa fi fost baut si atunci roata morii se va cam invarti si in sens opus,avand in vedere unele suspiciuni care vor plana asupra acestui accident si P.C.R.(Pile Cunostinte si Relatii}.A se vedea care sunt relatiile dintre tatal unuia dintre decedati si lucratorii de politie,care va incerca sa traga sforile spre el.
mai jegosule! de ce nu taci?
Sa iti fie rușine!!!
As dori sa vorbesc cu tine in privat „ANONIMUS”
As dori sa vorbesc cu tine in privat ” ANONIMUS”
Din moment ce conducea pe banda lui de mers ce sfori sa se traga?? Nu ti-e rusine mai??!!! Puteai fi tu in locul lui !!!
Sau faci si tu parte din rândul tiganilor analfabeti care si-au luat permis pe bani sa poată să omoară oameni nevinovați?!
[…] Sursa: gazetadecluj […]
Nimeni nu stie ce a fost acolo. Cine a fost sau nu de vina! Dar nu trebuie sa dati vina pe tigani! Tiganii asa,tiganii asa..de unde stiti ca nu au scoala? Si sunt analfabeti. Sa nu credeti ca toti tigani sunt analfabeti si inculti ! Nu judecati. Dragi romani,nu va scoateti pielea din greseala si dati vina repede de tigani. Ca poate tineri au avut viteza.. in ziua de azi asa se intampla cand increderea de sine pentru a stapani masina de mult prea mare si adrenalina placuta. Diavolul atunci intervine ,si spune Stop! Si pentru ce ? Pentru a te grabi sa ajungi intr-un loc sau altul? Nicidecum sau grabit ca cel rau sa ii rapeasca,sau grabit sa ajunga cat mai repede in cursa celui rau. Sau..de unde am putea stii noi ca nu asta a fost voia lui Dumnezeu?! Noi alegem cele mai frumoasa flori dintr-o gradina pentru a infrumuseta casa,Dumnezeu a ales cele mai frumoase flori,dar nu stim daca pentru El sau pentru cel rau.
Haideti sa nu judecam! Vom fii cu toti odata judecati ! Judecata de aici se pe pamant e trecatoare totul e trecator. Nu dupa mult timp si lipsa acestor tineri nu va mai fii atat de dureroasa ! Pe pamant e dat sa trecem prin multe necazuri. Dumnezeu ne-a promis ca el va fi cu noi,daca noi il vom chema! Oare acesti tineri l-au chemat pe Dumnezeu?? Au zis un „Doamne ajuta!” la inceput de drum? Nu cred.
Asa ca..in aceste momente ar trebui sa avem inima plina de liniste. Dumnezeu sa se indure de aceasta familie indurerata ! Condoleante! 🙁