După ce majoritatea fabricilor din zona locuită a municipiului s-au închis sau şi-au relocat activitatea în afara oraşului urmează momentul în care ar trebui observat dacă fabrica Ursus din centrul Clujului îşi va continua activitatea. Chiar dacă nu există o directivă clară a Comisiei  Europene care să oblige fabricile să se mute din interiorul oraşelor în zone industriale, reprezentanţii Gărzii de Mediu ar aprecia în mod deosebit dacă reprezentanţii Ursus ar reloca fabrica de pe strada Moţilor.  

Fabrica Ursus este în momentul de faţă singura unitate de acest gen care mai funcţionează în interiorul municipiului Cluj-Napoca. Chiar dacă nu există o directivă a Uniunii Europene care să recomande sau să oblige fabricile să-şi reloce activitatea în afara oraşului, Garda de Mediu recomandă acest lucru. Cantitatea de substanţe poluante maxim admise pe care o unitate de producţie o poate avea într-o zonă din afara oraşului este mult mai permisivă decât emisiile pe care o fabrică le are intr-o zonă industrială şi mult mai mici decât într-o zonă din centrul unui oraş. O petiţie începută în luna septembrie a anului trecut pe site-ul www.petitieonline.ro împotriva mirosului emanat de către fabrica Ursus a fost semnată de doar 56 de persoane. Chiar şi aşa, putem considera că cei nemulţumiţi de faptul că fabrica încă funcţionează într-o zonă locuită sunt mult mai mulţi. Reprezentanţii comisariatului din Cluj a Garzii Naţionale de Mediu au anunţat că fabrica Ursus nu emite substanţe poluante peste limitele admise, însă sugerează companiei mutarea locaţiei unităţii de producţie într-o altă zonă. „ Fabrica Ursus din centrul Clujului nu emite în atmosferă sau în apă substanţe poluante. Garda Naţională de Mediu salută oricând o iniţiativă a unei fabrici care doreşte să îşi mute activitatea în afara oraşului”, a declarat Mihaela Beu, comisar şef al Gărzii Naţionale de Mediu, comisariatul Cluj-Napoca. Fabrica Ursus este supusă sub normele IPPC ( International Plant Protection Control, controlul internaţional al protecţiei plantelor, -n.r.) care impune valorile admise ale poluării, iar unitatea de producţie de bere respectă aceste legislaţii. Pentru modernizarea fabricii din Cluj, Ursus nu a mai acordat fonduri în ultimul timp. Anul trecut grupul sud-african SabMiller, care deţine Ursus Breweries, a investit 50 de milioane de euro în fabrica de la Timişoara. În urmă cu doi ani de zile, producătorul de bere a finalizat o investiţie tot de 50 de milioane de euro la fabrică omonimă din Buzău, însă Clujul a fost „uitat”.

Legile UE, permisive

Uniunea Europeană nu are nici o directivă care să interzică amplasarea fabricilor în centrul oraşelor. „Există doar restricţii de funcţionare, însă nu există niciun act normativ care să nu permită construcţia unei fabrici în centrul unui oraş. Activităţile permise de legislaţia Uniunii Europene nu permit, însă orice tip de producţie în cadrul unui oraş ci doar o industrie uşoară”, a explicat Mihaela Beu. În condiţiile în care o companie doreşte să îşi dezvolte o fabrică în Cluj, trebuie să primească acordul de la Garda de Mediu, care supune asupra evaluării impactului pe care această unitate o poate avea asupra cetăţenilor şi asupra mediului înconjurător. Toate companiile care doresc să îşi deschidă o unitate de producţie în cadrul unui oraş trebuite să respecte norme minime admise de poluare, mult mai drastice decât în afara oraşului.

Napolact s-a mutat

Până în momentul de faţă din zona centrală a municipiului s-a mutat fabrica Napolact, aceasta relocându-şi activitatea în comuna Baciu. Prin această mutare, reprezentanţii Napolact susţin că au reuşit şi o îmbunătăţire a capacităţilor de producţie, dar unul dintre motivele pentru care au făcut această mutare este ca să reducă personalul. Reprezentanţii Gărzii Naţională de Mediu, comisariatul Cluj au anunţat că fabrica Napolact din centrul oraşului Cluj-Napoca nu reprezenta o problemă pentru mediu deoarece fabrica era mică. „Mutarea unităţii de producţie a Napolact nu a fost impusă de către cineva şi nu avea neapărat probleme legate de mediu, ci mai degrabă probleme de ordin sanitar. Din câte am înţeles mutarea fabricii a fost un lucru profitabil pentru ei, relocarea unităţii a făcut ca producţia să crească”, a zis Mihaela Beu. Producătorul clujean Napolact, deţinut de către grupul Friesland Foods, a închis în doi ani trei fabrici într-o încercare de eficientizare a producţiei. Compania a închis în urmă cu doi ani fabrica Deta din judeţul Timiş şi fabrica din Satu Mare. Napolact mai deţine în momentul de faţă patru fabrici în România situate în judeţele Cluj (Ţaga şi Baciu), Satu Mare şi Mureş.

Urmează Carbochim

Carbochim este următoarea unitatea care îşi va reloca activitatea în afara oraşului. Fabrica deţine în momentul de faţă o unitate de producţie pe platforma industrială. „Carbochim este o fabrică cu potenţial poluator şi membrii Gărzii de Mediu sunt mulţumiţi că fabrica se mută. În urma ultimelor controale pe care le-am efectuat la unitatea de producţie s-au impus măsuri mai restrictive de producţie, iar conducerea Carbochim nu au dorit să continue producţia la un nivel mic aşa că s-au hotărât să îşi mute fabrica”, a zis Mihaela Beu. Comisarul şef a Gărzii Naţionale de Mediu, comisariatul Cluj a anunţat că este mai profitabil pentru Carbochim ca unitatea de producţie să fie mutată în afara oraşului, pentru că din vinderea terenului pe care se află fabrica în momentul de faţă aceştia pot primi o sumă mare de bani.

Bere cu tradiţie

Compania sud-africană SABMiller deţine în România patru fabrici de bere, în Cluj-Napoca, Timişoara, Buzău şi Braşov şi peste 1.300 de angajaţi. În momentul de faţă Ursus Breweries produce în fabricile de bere din România şase mărci de bere, Ursus, Perroni Nastro Azzurro, Timişoreana, Ciucaş, Stejar şi Pilsner Urquell. Marca Ursus, fondată în 1878 este una dintre cele mai apreciate mărci de bere din ţară. Ursus Breweries este producătorul de bere cu cea mai mare cifra de afaceri în 2007, aproximativ 277 de milioane de euro. Cota de piaţă actuală a Ursus Breweries este de 26,3%, în creştere cu aproximativ patru punte procentuale faţă de rezultatele cu care Ursus Breweries a finalizat anul financiar precedent.

Tiberiu Hrihorciuc

5 COMENTARII

  1. cred ca acest articol este scris la comanda. daca pe noi, vecinii fabricii ursus, nu ne deranjeaza cu nimic existenta fabricii in oras, nu vad ce-l freaca pe acest jurnalist facut la apelul de seara.cred ca sunt invidiosi ca fabrica merge bine si produce bere de calitate. berea ursus este ceaa mai buna bere romaneasca, si noi clujenii, trebuie sa ne mandrim cu ia. cred ca acest ziarist vrea ca salariatii de la ursus sa faca naveta la 10-15 km, iar pe locul fabricii, mafiotii imobiliari sa ridice blocuri, din vanzarea carora sa profite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.