Ursus „bere Cluj” a reuşit să ajungă un brand naţional şi renunţă la fabrica din Cluj-Napoca. Aceasta va fi înlocuită cu o mini-fabrică unde se va produce bere doar pentru consum în barul şi restaurantul propriu şi, eventual, pentru piaţa locală, după modelul unor mărci de bere mai celebre în lume. Reprezentanţii Ursus Breweries au declarat că motivul închiderii fabricii este contextul economic actual, însă presiuni asupra fabricii existau deja de ceva vreme datorită poziţionării sale semi-centrale.

Gary Whitlie, preşedintele Ursus Breweries, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că firma are planuri „pentru a-şi redefini prezenţa în Cluj”. Fabrica se va închide, iar marca Ursus „bere Cluj” va fi produsă în celelalte fabrici ale companiei, de la Buzău şi Braşov sau Timişoara.
Pe locaţia actualei fabrici se va construi o mini-fabrică cu restaurant şi bar, în care se vor produce specialităţi de bere Ursus doar pentru comercializarea în incintă şi pentru piaţa locală. „Vom păstra clădirea veche a fabricii, rămâne legatura cu tradiţia, valoarea istorică va fi evidenţiată”, a arătat Octavian Buzoianu, directorul fabricii Ursus din Cluj. Whitlie a ţinut să precizeze că Ursus va sprijini în continuare evenimentele culturale din Cluj-Napoca, cum este Ursus Fest sau TIFF, precum şi bursele de excelenţă pentru studenţi şi alte programe.

Piaţa nu poate duce cât produce Ursus

Unul dintre motivele enunţate de şefii de la Ursus este scăderea înregistrată de piaţa berii în ultimele 18 luni. „Consumul s-a redus ca urmare a scăderii puterii de cumpărare, pe fondul situaţiei economice dificile. În perioada aprilie-septembrie 2010 volumele Ursus Breweries s-au diminuat cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, mai puţin totuşi decât piaţa (…) Previziunile economice actuale rămân pesimiste în legătură cu revenirea pieţei pe termen scurt şi mediu. Capacitatea actuală de producţie a Ursus Breweries în cele patru fabrici de bere din România este mai mare decât poate susţine evoluţia pieţei în contextul economic existent”, au arătat reprezentanţii Ursus.
Aceştia au explicat că închiderea fabricii a fost necesară pentru a creşte eficienţa producţiei. „În contextul unei pieţe a berii mai redusă, a trebuit să re-gândim producţia, astfel că vom închide fabrica de producţie curentă. Celelalte operaţiuni comerciale şi administrative vor rămane în birourile din fabrică”, a declarat Whitlie. Deşi au negat că noile norme UE, care scot fabricile din oraş, ar avea vreo legatură cu motivul închiderii întreprinderii, reprezentanţii Ursus au recunoscut că asupra locaţiei care a ajuns să fie înglobată în centrul Clujului s-au exercitat presiuni de-a lungul timpului. În plus, odată cu extinderea producţiei, Ursus Breweries s-a văzut nevoită să preia alte locaţii, extinderea fabricii din Cluj-Napoca fiind imposibilă.

Primul brand naţional de bere

Angajaţii disponibilizaţi, în jur de 150 de persoane, vor primi pachete compensatorii în funcţie de mai multe criterii, în special de vechime, minimul fiind de şase salarii, după cum s-a negociat cu sindicatele. De asemenea, aceştia vor fi sprijiniţi să se alăture unor programe de reorientare profesională, a explicat preşedintele Ursus Breweries. În prezent, la fabrică lucrează 161 de persoane la sectorul de producţie, iar la operaţiuni comericale încă 30. „Este un proces de optimizare a locurilor de muncă la nivel naţional”, au explicat reprezentanţii Ursus, care au precizat şi că în prezent nu sunt prevăzute disponibilizări la nici una din celelalte fabrici din România ale companiei.
Octavian Buzoianu a declarat că, deşi este un moment dificil pentru cei care au lucrat la fabrica din Cluj-Napoca, putem considera că pentru Ursus acesta este un moment de succes, pentru că a reuşit să ajungă unde şi-a propus: să fie primul brand naţional de bere. În plus, Buzoianu a subliniat că a fost un succes în sine faptul că fabrica a reuşit să menţină locaţia semi-centrală din Cluj-Napoca, mai ales în ultimii ani.

Fabrica nu dispare, ci se transformă

Gazeta de Cluj a scris despre plecarea Ursus încă de anul trecut. Pe atunci se vorbea despre noile norme europene de mediu, care prevăd că toate fabricile din interiorul oraşelor trebuie mutate în afara acestora. Pâna în momentul de faţă toate fabricile din oraş s-au mutat la periferia oraşului în afară de Ursus. Este vorba de Someş, Argos şi Napolact. Încă de pe atunci se preconiza că este foarte posibil ca patronii mărcii să nu mai dorească să investească într-o nouă fabrică, preferând să mute producţia mărcii Ursus şi a celorlalte mărci  într-una din celelate patru fabrici de bere pe care le deţin în ţară.
Mini-fabrica care va fi construită pe amplasamentul actualei întreprinderi, care se doreşte a deveni „un punct important pe harta turistică şi socială a oraşului” s-ar putea inspira de la brandurile cunoscute în întreaga lumea, cum sunt Carlsberg sau Guiness. Guiness a transformat clădire folosită la începutul secolului trecut pentru procesul de fermentaţie a berii într-un muzeu pe mai multe niveluri, cu bar, restaurant şi o mini-linie de producţie. Clădirea istorică a fost construită în anul 1904 în stilul şcolii de arhitectură din Chicago şi din 2000 este un punct-cheie pe lista obiectivelor turistice din Dublin.
Carlsberg a creat în cadrul complexului de producţie din Copenhaga un centru pentru vizitatori, care cuprinde expoziţii despre fabricarea berii şi tradiţia Carlsberg şi Tuborg. Vizitatorii se pot plimba prin vechea fabrică, construită la începutul secolului XIX, pot admira carele cu care erau transportate butoaiele de bere şi pot, bineînţeles, degusta specialităţi ale mărcilor menţionate.

Diana Gabor

1 COMENTARIU

  1. Daca vreti sa stiti, motivul e altul. Patronul este luteran si toti luteranii din Cluj isi vor inchide investitiile, datorita pozitiei statului fata de acest cult. Preotul Leontiuc este dupa gratii fara sa fi omorat pe nimeni. El e acolo de aproape 3 ani si e nevinovat. Ce sa faci …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.