USR Cluj cere demisia inspectorului școlar general Marinela Marc, după ce, potrivit acestora, ea a reușit să facă de rușine instituția pe care o conduce.

„Inspectoratul Școlar General Cluj, condus de dna. Marinela Marc, lider de grup al consilierilor județeni PNL, a achiziționat un aparat care scanează palmele, bazat pe pseudoștiință, care urma să fie folosit pentru determinarea profilului de orientare în carieră al elevilor. Doar reacția rapidă a mediului academic a oprit ajungerea acestui proiect în școli.

Din păcate, doamna Marinela Marc reușește din nou să facă de rușine instituția pe care o conduce, după ce, în trecut, a mai fost în atenția publică prin:

participarea nejustificată la cursuri de formare din bani publici în Tenerife, Norvegia, Portugalia și Italia

promovarea postărilor PNL pe pagina Inspectoratului, deși legea interzice politica în școli

tolerarea acțiunilor politice în școlile clujene, în ciuda regulii „Fără politică în școli”

închiderea singurei extensii a unei unități de învățământ din Turda în care personalul didactic avea studii de psihopedagogie specială

proasta implementare a programului Masă caldă în școli, unde s-a ajuns să se servească sandwichuri de proastă calitate livrate de apropiați ai doamnei Marc”, se arată în comunicatul de presă.

De asemenea, șefa USR Cluj, Oana Murariu, a precizat că România educată se face cu oameni profesioniști, nu cu citit în palmă.

“Doamna Marc nu este la prima abatere. Am reclamat și în trecut Ministerului Educației acțiunile politice desfășurate cu girul ISJ în școlile clujene. Considerăm că felul deficitar, discreționar și vădit politizat în care este condus Inspectoratul Școlar General Cluj este o rușine și de aceea USR Cluj lansează o petiție prin care cerem public demisia doamnei Marinela Marc și numirea unui profesionist pentru această funcție. România educată se face cu oameni profesioniști, nu cu citit în palmă. Marinela Marc trebuie să plece.” a transmis Oana Murariu, președinta USR Cluj.

Citește și: Al cui ești Emile? Al betoanelor?

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.