26.210 de doze de vaccin de la Moderna vor ajunge mâine, 3 februarie, în România. Dozele vor fi distribuite în mai multe orașe și se vor folosi pentru a imuniza populația. Momentan Pfizer si Moderna sunt singurele vaccinuri aprobate, însă lumea nu va putea alege ce vaccin o să își administreze.

Conform unui comunicat de presă al Agenției Naționale a Medicamentului, ”Vaccinul COVID-19 Moderna este un vaccin pentru prevenirea bolii virale cauzată de coronavirus 2019 (COVID-19) la persoanele cu vârsta de cel puțin 18 ani. Vaccinul COVID-19 Moderna conține o moleculă numită ARN mesager (ARNm) care cuprinde instrucțiuni pentru producerea unei proteine din SARS CoV-2, virusul care cauzează COVID-19. Vaccinul COVID-19 Moderna nu conține virusul în sine și nu poate cauza COVID-19.”

Transportul dozelor de vaccin va fi asigurat atât pe cale aeriană, cu o aeronavă a Ministerului Afacerilor Interne, cât și terestru, cu autospeciale ale Ministerului Apărării Naționale.

Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, cu respectarea lanțului de frig, la temperatura de 2 – 8 grade celsius.

Astfel, din Centrul Național de Distribuție București, dozele vor fi distribuite, după cum urmează:

– Centrul Regional de Distribuție Brașov: 3.960 doze;

– Centrul Regional de Distribuție Cluj: 3.680 doze;

– Centrul Regional de Distribuție Constanța: 3.350 doze;

– Centrul Regional de Distribuție Craiova: 3.620 doze;

– Centrul Regional de Distribuție Iași: 4.090 doze;

– Centrul Regional de Distribuție Timișoara: 1.730 doze.

* Centrului Național de Distribuție București îi vor rămâne alocate 9.790 doze

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșa anterioară, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București, conform StiripeSurse.

Citește și: A fost publicat prospectul vaccinului anti-COVID dezvoltat de Moderna. Vezi compoziția, modul de administrare și reacții adverse

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.