Vasile Dancu: „Nu am motive sa bag votul pentru niciunul dintre candidatii la presedintie”

Reporter: Vorbiţi, într-un material publicat pe blogul dvs., despre „stânga ce trebuie reinventată”. Şi-a pierdut PSD chiar atât de mult din identitate? Care este cauza? Cum ar trebui „reinventată” doctrina social-democrată? Ce trebuie folosit pentru reinventarea stângii: bisturiul şi forcepsul sau stiloul şi carneţelul de notiţe?

Vasile Dâncu: Uneori, cred că nu are sens să mai lupt pentru o nouă stângă sau o nouă identitate pentru stânga românească. După aproape un deceniu de politică am un gust amar. Mi-am adus aminte că însuşi Marx vorbea de anumite condiţii istorice pentru stânga, cea mai importantă fiind cea a unui capitalism matur. Nu cred că stânga se poate naşte prin imitaţie sau prin implant. Din nefericire, în România comunismul a fost adus pe tancuri ruseşti, iar urmele se văd mai tare după 1989. Reconvertirea comuniştilor în democraţie este o jalnică imitaţie a stângii sau a dreptei. În legislatura 2004-2008, Senatul era condus de un fost şef din nomenclatura comunistă, iar Camera Deputaţilor, de nepotul unei ilegaliste torţionare. Şi exemplele pot continua la infinit…
Un comunism terorist nu putea naşte decât un hibrid cu o ciudată înfăţişare şi abilităţi cameleonice. Nimeni nu are nevoie de o stângă curată şi nici de o dreaptă cinstită. Adică, unii au nevoie, dar ei sunt prea mici, iar strigătul lor de disperare a fost înnăbuşit de televiziunile zgomotoase sau ziarele făcute să ascundă adevărata faţă a realităţii. Suntem un popor care îşi vinde votul pe ulei şi zahăr sau mici şi bere, la alegere. Ce înseamnă pentru oamenii flămânzi şi speriaţi ideea de solidaritate sau cea de echitate? Ce să facă ei cu ideea de toleranţă când cel mai simplu este să întinzi mâna, să aştepţi pomeni, să urăşti sau să te pleci pentru a primi o dregătorie. În momentul în care mi-am dat demisia din toate funcţiile, am simţit cum unii din colegii de luptă cu ţigănia din social-democraţie sau cu bolşevismul dâmboviţean au răsuflat uşuraţi şi s-au îndreptat spre aeroport să-i aştepte aliniaţi  pe Geoană şi Vanghelie, care puteau aduce ceva avantaje. Erau obosiţi de o luptă de uzură cu baronii locali şi vroiau şi ei o afiliere cât mai aproape de cămara politicii. Principiile reformei nu aduc funcţii publice.  Am înţeles acest lucru şi am plecat fiindcă pentru acel timp lupta nu mai avea sens. Ne apropiam de formarea guvernului cu PDL şi ei aveau nevoie să se supună celui care împarte tortul.

Reporter:  Care este soluţia pentru ca PSD Cluj să revină în viaţa politică, având în vedere ultimele eşecuri suferite la alegeri? Cu cât jind privesc membrii PSD Cluj către colegii de palier de pe Eroilor nr. 2? Chiar dacă pare destul de fatidic, va reuşi PSD Cluj, vreodată, să-i întreacă pe democrat-liberali?  

V.D.: PSD a pornit prost după revoluţie şi doar în 2004, o excepţie,  am reuşit să câştigăm primul loc în judeţ, învingând Alianţa DA. PDL a reuşit să urce pe o criză de identitate a comunităţii noastre. Nu cred că o comunitate care 12 ani îl votează pe Gheorghe Funar se poate trezi dintr-odată. A votat din nou nevrotic, o iluzie şi nişte fraze demagogice. Oferta noastră a fost serioasă şi oamenii pe care-i avem pot fi puşi la concurs cu pedeliştii, om cu om. Am câştiga fără nicio problemă. Dar politica nu se face cu cântarul de farmacie sau testul de inteligenţă. Avem şi noi, pesediştii clujeni, defectul că nu suntem capabili să facem orice pentru victorie. Uneori aşteptăm prea mult doar de la lideri. Vom câştiga atunci când nu vom mai putea fi atacaţi generic pentru baroni corupţi sau comunişti. Este o explicaţie pe care, în campanie, am auzit-o de mii de ori de la alegători. Vremea stângii va veni în Transilvania când oamenii îşi vor fi dat seama că ţara nu o fură ungurii, ci un capitalism românesc sau străin, iraţional şi corupt, condus de la centru. Când vor vedea că ei contează doar prin energia pe care şi-o vând, poate, vor căuta, nu o variantă de frondă, ci candidaţi intelectuali care au şi alt proiect decât îmbogăţirea proprie. Sper ca asta să se întâmple înainte să ajung la vârsta “Patriarhului” Iliescu, după expresia lui Viorel Hrebenciuc.

Reporter:  Preşedintele interimar al PSD Cluj a anunţat în prima conferinţă de presă după preluarea funcţiei că îşi doreşte ca dvs. şi Ioan Rus să reveniţi în politică. Veţi face acest lucru? Veţi reveni? Ce  v-ar putea convinge să vă reîntoarceţi în viaţa politică?

V.D.: “Sunt atât de fericit astăzi, de parcă mi-aş lua la revedere de la viaţă”, spunea Nichita Stănescu într-o poezie de dragoste. Am un sentiment de eliberare şi o poftă de viaţă pe care nu le-am mai simţit din momentul când am părăsit o unitate militară unde fusesem închis un an şi jumătate, din întâmplare, tot în Bucureşti. Chiar şi Bucureştiul îmi pare mai frumos acum. Văd clădirile, văd păsările şi îmi place să mă plimb ore întregi.  Nu spun că n-o să revin în politică. Mai am vise rămase în raniţă şi un baston de mareşal pe care l-am aruncat în debara. Sunt alături de prietenii mei rămaşi să se lupte cu politica, sunt capabil să-i ajut, dar nu ştiu dacă aş mai fi capabil să rezist la o şedinţă de partid. De zece luni nu am fost la niciuna şi nu le simt lipsa. Dacă va mai fi vreodată vreo luptă, nu cred că voi mai simţi nevoia să mă bat doar de dragul adevărului sau frumosului. Sper să nu mai revin niciodată … însă niciodată n-o să mă îndepărtez de acest câmp de bătălie.

 
Reporter:  Vi s-a propus să candidaţi la europarlamentare? V-aţi fi dorit o asemenea candidatură?

V.D.: Am avut ceva propuneri, dar nu am mai vrut să fac naveta la Bruxelles. În primul rând, pentru că fiul meu Adrian Sebastian este la vârsta la care are nevoie să aibă seara partener de wrestling sau fotbal.

Reporter: Cum vi se pare lista PSD pentru aceste alegeri? Sunt persoanele aflate pe locuri eligibile potrivite pentru această funcţie de europarlamentar?

V.D.:  Acum, că mi-aţi pus întrebarea, am căutat lista pe internet. Nu am fost curios până acum. Cei mai mulţi mi-au fost colegi mai bine de doi ani la Bruxelles şi sunt oameni competenţi. Sunt şi pile ale baronilor, dar lipseşte cel mai tare europarlamentar şi unul din cei mai inteligenţi şi dedicaţi intelectuali de stânga pe care i-am cunoscut: Gabriela Creţu. A fost scoasă de pe listă fără nicio explicaţie, deşi avea o activitate de excepţie pentru România şi pentru Grupul PES.

Reporter:  În Europa, alegerile europarlamentare sunt considerate alegeri de rang secund. Care este viziunea politicianului român asupra acestor alegeri? Cum le vedeţi dvs.? Practic, ar trebui sa ne stresăm cu aceste alegeri, ne ajută la ceva să mergem la urne pentru a ne alege euro-deputaţii?

V.D.: În România sunt alegeri de gradul III. Partidele nu au niciun proiect, se folosesc de aceste alegeri doar ca uvertură la alegerile din toamnă. Păcat, aceste alegeri ar trebui să fie o ocazie pentru a face cu adevărat o dezbatere despre viitorul României şi despre Europa pe care o vrem. În aceste condiţii, însă, alegerile europene sunt o chermeză unde candidaţii la preşedinţie vin să danseze fetele de la tineret şi să pupe babele de pe margine. În aceste condiţii, noi nu avem nicio atitudine. Suntem un fel de naţiune-legumă care aşteaptă doar bani de la UE, se luptă să nu fie reguli şi să-i poată fura politicienii şi clienţii lor, iar dacă banii se taie, nu-i niciun bai. Am mai fost obişnuiţi să plătim biruri, toată istoria noastră: la turci, la austrieci, la unguri, la ruşi şi la alţi licurici, mai mici sau mai mari.

Reporter:  Există posibilitatea ca Grupul de la Cluj să reînvie, să reintre în viaţa politică? Din discuţiile dvs. cu colegii de „grup”, care ar fi „impulsurile” necesare pentru ca acest lucru să se întâmple?

V.D.: Astăzi am văzut o analiză de presă unde se vorbea despre grupurile care se încaieră pentru putere în PSD. Era o listă cu nume de baroni sau damnaţi de presă, dar eram şi noi, cei de la Cluj, trecuţi acolo. Dacă nu se face nicio diferenţă între proiectul Rus-Dâncu şi cele ale unor Hrebenciuc-Oprişan, Mazăre-Dragnea, Mitrea – Vanghelie, atunci chiar că nu are rost să mai revenim. Proiectul modernizării stângii nu este comparabil cu cel al actualelor comandamente ale  unor lideri. Ce să facem în această bătălie? Am fi penibili, poate, sau, cel puţin, veniţi din alt film. Proiectul reformei va atinge PSD doar atunci când acesta va pierde puterea sau, mă rog, fărâma de putere pe care o are.

Reporter:  Cine credeţi că va fi „marele câştigător” al alegerilor europarlamentare?

V.D.: Nu va fi un mare câştigător. PSD şi PDL vor rămâne în aceeaşi încleştare. Vor câştiga doar cei care vând spaţiu publicitar.

Reporter:  Chiar dacă mai este mult timp până la alegerile prezidenţiale, campania electorală a început deja. Cum vi se par candidaţii (Geoană, Antonescu, Băsescu)? Merită vreunul dintre ei votul dumneavoastră, în calitate de simplu cetăţean?

V.D.: Ca simplu cetăţean, nu am motive să bag votul pentru niciunul. Dar ca şi un cetăţean care este interesat de soarta României, cu acces la informaţii şi pretenţii de gândire strategică, voi fi obligat să votez.

Reporter:  Mai este Traian Băsescu "în cărţi" pentru fotoliul de preşedinte?

V.D.: Traian Băsescu este candidat cu şanse, încă pe primul loc în sondaje. Are dezavantajul că nu mai poate juca acea carte a candidatului contra-sistem. Acum întruchipează sistemul şi va fi supus unei probe istorice: românii sunt un popor bun, ospitalier şi blând, care îşi ucid conducătorul din 4 în 4 ani, cel puţin în democraţie. Îşi asumă totul, inclusiv guvernarea şi vom vedea cum vor privi oamenii acest curaj. Nu o să-i fie uşor să deconteze guvernarea în timp de criză. Să vedem, însă, cum vor da note oamenii la proba de costume de baie, atunci când se compară cadidaţii între ei.

Reporter:  Care ar fi discursul ce ar trebui abordat de un candidat pentru preşedinţie în vederea obţinerii victoriei?

V.D.: Sunt mai multe variante de discurs câştigătoare, nu este doar una. Doar că cel care vrea să fie ales trebuie să spună o poveste credibilă. O poveste care să emoţioneze, care să poată fi transmisă simplu mai departe. Candidatul trebuie să încarneze o speranţă sau să poată fi luptătorul cu balaurul unei spaime colective.  Este nevoie ca povestea şi omul să devină obiectul unei dorinţe nevrotice. Masele sunt desensibilizate, s-au săturat să spere, aşa că nu va fi uşor. Dar încă este posibil ca 25% din românii cu drept de vot, adică o majoritate realizată în turul doi, la prezenţă mică, să creadă într-o poveste. Rezervele de credibilitate sunt motorul fericirii pentru cei mulţi. Ţin pe noptieră de ceva vreme un Dicţionar al miturilor de astăzi, editat de Pierre Brunel. Are 944 de pagini şi în materie de iluzii  putem vota încă 500 de preşedinţi, cu diferite poveşti. Şi apoi, de tot atâtea ori, ca după o beţie, o putem lua de la capăt cu jurământul că ne vom lăsa de … votat.  

Reporter:  Ultima dumneavoastră carte se intitulează, mai mult sau mai puţin sugestiv, "Politica inutilă". Cât de inutilă este politica în momentul de faţă? Mai are sens să dezbatem pe teme politice sau aţi prefera ca data viitoare când o să vă solicităm un interviu să vă întrebăm despre fotbal, ceai de muşeţel sau fizică cuantică?

V,D.: Am mai terminat o carte, “Patrie de unică folosinţă”, iar la vară voi mai publica o carte care se va numi “Psihopatologia politicii româneşti”, o antologie de eseuri. Cred tot mai mult că politica este necesară ca aerul pentru o societate. Cred că politica noastră încă nu s-a desprins de nevoile fundamentale, cele de la baza piramidei lui Maslow. Nu a ajuns la nevoile superioare, mai ales cele privind stima de sine. Politica noastră se va schimba când o să înţeleagă că lipsa de organ pentru interesul de grup ne conservă sărăcia şi rămânerea în urmă. Dar am sentimentul că facem paşi înapoi cu politica de astăzi, aşa că m-am săturat să mai fac planuri, să mai vorbesc şi chiar să critic.  Mă ocup acum de cercetări de opinie, de branding şi de sociologie. Mi-ar fi plăcut să mă întrebaţi în acest interviu despre cartea “Subtilitatea impenetrabilă a înţelepciunii neclintite”, a maestrului zen Takuan sau despre comparaţia dintre acesta şi ultima piesă de rap pe care-o iubesc: cea a lui Puya, “Undeva în Balcani”. Cum zice Puya: “Is this, Is this the life, I wanna live, i wanna carry on”.

Reporter:  Se observă, privind la televizor, în ziare, pe stradă, în mijloacele de transport în comun, că românul de rând preferă să discute, să dezbată, să se teamă de politică decât de gripa porcina, o pandemie care l-ar putea omorî. Este poporul român un popor superficial?       

V.D.: Nu suntem superficiali. Cei care am trăit înainte de 1989 ştim că este posibilă şi o altă Românie. Sub dictatură, românii găseau mecanisme de evaziune în literatură, artă, filosofie. Acum, însă, oamenii sunt supuşi unui proces de decerebralizare prin televiziune şi presă, sunt reduşi la instincte şi pofte. Se distrug miturile colective şi se înlocuiesc cu mituri de consum. Se uită prea mult la televizor şi televiziunea le dă iluzia că înţeleg ce se întâmplă. Au intrat în cursa distincţiei şi comparaţiei cu ceilalţi şi atunci umblă după bani şi prin consum vor să demonstreze  că sunt … cineva.  Din păcate, nu suntem americani, ca să ne permitem să fim proşti sau superficiali. Pe noi nu ne apără statul, noi am făcut cea mai mare greşeală când am ucis statul român, greaşeală pe care o facem zilnic.  Nu suntem mai superficiali decât alţii, dar noi nu avem mecanisme colective de control al prostiei. Nu suntem nici poporul eroic care ne credeam. Noi ne-am trimis copiii să moară la Revoluţie, apoi ne-am dat seama că nu iubeam libertatea, doar ne uram conducătorii.

Simona Curcian