În urmă cu aproximativ trei ani, Vasile Tomșa, vicepreședintele Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Vadul Someşului a fost găsit cu o căprioară în portbagajul mașinii și a fost acuzat de braconaj. În martie, Judecătoria Gherla l-a condamnat pe clujean pentru această faptă, însă el a contestat verdictul, curtea de Apel cluj urmând să emită o soluție în data de 21 iunie, după ce în prealabil judecătorii au amânat de două ori pronunțarea.

Potrivit minutei sentinței de fond, ”stabileşte inculpatului Tomşa Vasile, următoarele pedepse: a) 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vânătoare fără autorizaţie de vânătoare legală, prevăzută de articolul 42 alineatul (1) litera b) din Legea nr. 407/2006 (forma în vigoare din 01.02.2014); b) 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă letală fără drept, prevăzută de articolul 343 alineatul (1) din Codul penal; c) 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută de articolul 342 alineatul (1) din Codul penal; d) 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de articolul 320 alineatul (1) din Codul penal; e) 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de articolul 323 teza I din Codul penal, cu aplicarea articolului 5 din Codul penal şi articolului 38 alineatul (1) din Codul penal. 2. Stabileşte inculpatului (dintre pedepsele de la punctul 1) pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care adaugă un spor de 1 an închisoare; în final 2 ani închisoare. 3. Amână aplicarea pedepsei de 2 ani închisoare precizată la punctul 2, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. 4. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; g) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei; h) să nu exercite activitatea de vânător. 5. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor articolului 88 din Codul penal, a căror nerespectare determină revocarea amânării aplicării pedepsei. 6. Datele prevăzute la punctul 4. literele c) – e) se comunică la Serviciul de probaţiune Cluj. 7. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 40 zile, la Primăria municipiului Cluj-Napoca sau la Primăria comunei Apahida. 8. Confiscă de la inculpat următoarele bunuri: a) arma de vânătoare marca Krieghoff cu seria 60692 având ataşat sistemul optic de ochire marca Schmidt & Bender aflată într-o husă din material de culoare verde, depusă la camera de corpuri delicte de la I. P. J. Cluj – Serviciul cazier judiciar şi evidenţă operativă, pe baza dovezii nr. *20111742 din data de 03.06.2014. b) arma de vânătoare marca Browning seria 311MX18281 având ataşat sistem de ochire marca Duralyt aflată într-o husă din piele de culoare maro, muniţia constând în: 28 cartuşe calibrul 16, 21 cartuşe calibrul 6,5x57R, 3 cartuşe calibrul 7x65R, 3 cartuşe calibrul .30-06, precum şi cele 8 tuburi ale cartuşelor calibrul 16 şi tubul cartuşului calibrul 6,5x57R cu care s-au efectuat trageri experimentale cu arma marca Krieghoff, tubul cartuşului calibrul 7x65R cu care s-a efectuat tragere experimentală cu o armă de calibru corespunzător pusă la dispoziţia expertului de către Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Cluj, cele 3 tuburi ale cartuşelor calibrul 30-06 cu care s-au efectuat trageri experimentale cu arma marca Browning, precum şi cele 5 tuburi cartuş calibrul 6,5x57R care au fost puse la dispoziţia expertului în vederea examinării, depuse la camera de corpuri delicte de la I. P. J. Cluj – Serviciul cazier judiciar şi evidenţă operativă, pe baza dovezii nr. *20111742 din data de 03.06.2014. c) lanterna marca VARTA şi lanterna marca LASER GENETICS cu doi acumulatori (ambalată într-o cutie din material textil), depuse la camera de corpuri delicte a Poliţiei Municipiului Gherla pe baza dovezii seria H nr. 0100261 din data de 06.06.2014. 9. Dispune desfiinţarea parţială a înscrisului: autorizaţie de vânătoare individuală seria AI nr. 171579, emisă de AVPS „Vadul Someşului” Dej la data de 26.12.2013, în ceea ce priveşte tabelul de pe faţa înscrisului „MENŢIUNI CU PRIVIRE LA EXERCITAREA VÂNĂTORII” (fila 32 din dosarul de urmărire penală). 10. Constată că persoana vătămată Asociaţia vânătorilor şi pescarilor sportivi ,,Vadu Someşului’’ nu s-a constituit parte civilă. 11. Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla privind confiscarea de la inculpat a sumei de 2.000 euro. 12. Obligă pe inculpat să achite 1.200 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 11.03.2016. ”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.