Din 4 ianuarie se pot depune dosare pentru programul Prima Casă. Fondurile disponibile sunt însă aproape la jumătate faţă de anul trecut – doar 1,5 miliarde de lei. Anul trecut au fost cumpărate prin acest program 30.000 de locuinţe.

Românii care vor să-şi cumpere o locuinţă îşi pun toate speranţele în programul „Prima Casă”, practic singurul credit ipotecar care merge bine în aceste vremuri grele. Deși dobânzile la împrumturile ipotecare clasice sunt cam la fel, diferenţa o face însă avansul perceput de bănci – doar 5% pentru Prima Casă.

Bancherii spun că cererea pentru creditele imobiliare este în creştere şi că nici legea dării în plată, nici cea a falimentului personal nu-i vor opri să dea împrumuturi şi anul viitor, aşa cum s-a temut Banca Naţională.

Cele mai căutate sunt apartamentele cu două camere, iar românii până-n 35 de ani, aflaţi la începutul carierei, sunt principalii beneficiari ai programului. Valoarea medie a finanţării accesate este de 38.024 euro. Din garanţiile acordate la nivel naţional, bucureştenii au luat 27%. Din 2009 şi până acum, prin acest program au fost cumpărate 166.000 de locuinţe, în valoare de 13,9 miliarde de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.