Potrivit unui studiu imobiliar, in Cluj Napoca pretențiile proprietarilor s-au diminuat cu 0,4% în noiembrie (de la 1.131 la 1.126 de euro pe metru pătrat), dar se situează cu 12,2% peste nivelul consemnat în perioada similară a anului trecut (1.004 euro pe metru pătrat), conform Imobiliare.ro. Locuințele din blocurile vechi s-au scumpit cu 1,4% în ultimele 30 de zile (de la 1.140 la 1.156 de euro pe metru pătrat), ajungând astfel la un avans de 14,9% față de sfârșitul toamnei lui 2014 (când ajungeau la 1.006 euro pe metru pătrat). Unitățile locative nou-construite, pe de altă parte, s-au ieftinit luna trecută cu 2,8% (de la 1.120 la 1.089 de euro pe metru pătrat), astfel că acum sunt cu 8,9% mai scumpe decât în urmă cu 12 luni (când atinseseră pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat).

La nivel national, după cinci luni consecutive de creștere (din iunie până în octombrie), în noiembrie Indicele Imobiliare.ro a avut o evoluție descendentă. Astfel, prețul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare la nivel național s-a diminuat cu 1,6%, de la 980 la 964 de euro pe metru pătrat util; cu toate acestea, valoarea actuală este cu 4,7% mai mare decât cea consemnată în perioada similară a anului trecut, respectiv 921 de euro pe metru pătrat. Dintre marile orașe, cele mai mari creșteri au fost consemnate în Cluj-Napoca și Timișoara, în vreme ce la polul opus se situează Capitala, conform Imobiliare.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.