Peste 50 de avocați, membri în Baroul Cluj au efectuat un ”Marș al tăcerii” în față la Palatul de Justiție, ca semn de protest împotriva poziției luată de Ministrul Justiției, Raluca Prună. Timp de 30 de minute, aceștia s-au plimbat cu pancarte din fața Curții de Apel până pe strada Dorobanților în fața Tribunalului.

Motivele pentru care aceștia sunt revoltați constă în faptul că nu este menținut dreptul de confidențialitate dintre avocat și client și implicit modificarea legii prin care avocații au dreptul la libertate, independență și păstrarea secretului profesional.

13334302_1129028650480934_156054038_o

13334371_1129028637147602_177399122_o

”În ședința din 19 mai 2016, Consiliul Baroului Cluj a dezbătut problemele legate de ofensiva mediatică declanșată de afirmațiile făcute în spațiul public de către Ministrul Justiției față de proiectul de modificare a Legii nr.51/1995, referitoare la  așa numita ”imunitate absolută” a avocaților, precum și la calificarea dispozițiilor prevăzute în proiect drept ”o ofensivă care aduce aminte de o restaurație”.

Luând in considerare:

– Faptul că a lipsit discursul rațional și argumentat pe un articol de lege și riscul ca aceste afirmații să aibă un efect manipulatoriu, cu grave consecințe asupra funcției apărării;

– Rolul incontestabil al avocatului în înfăptuirea justiției și asigurarea efectivă a dreptului constituțional la apărare, cu respectarea principiilor de bază ale profesiei: libertatea, independența și păstrarea secretului profesional

Baroul Cluj va organiza în data de 30 mai 2016, între orele 12:00-12:30 o manifestare publică pașnică intitulată “MARȘUL TĂCERII” la care sunt invitați membrii Baroului Cluj care doresc să își manifeste solidaritatea față de acest demers, îmbrăcați în robe. Manifestația se va desfășura pe spațiul public (trotuarul) din fața Curții de Apel Cluj (Piața Ștefan cel Mare, nr. 1), respectiv în fața Tribunalului Cluj (Calea Dorobanților, nr. 2-4), cu declararea prealabilă a acesteia în condițiile legii (art. 1 al. 2, art. 6, 7  din Legea nr. 60/23.09.1991 republicată).

Manifestația a fost aprobată prin răspunsul nr.226416/24.05.2016 al Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, Serviciul Evenimente Publice”, se arată în comunicatul UNBR.\

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.