În această iarnă, potrivit unui anunț făcut de Consiliul Județean Cluj, lucrările de deszăpezire a drumurilor din județ vor fi făcute de trei firme. Societatea Maxi Prest RCE SRL se va ocupa de sectoarele de drum din zonele Huedin, Gilău și turda, firma Opentrans de cele din zona Gherla, iar Diferit AG de drumurile din zona Dej.

Firma Maxi Prest este controlată de frații Rusu, Emil și Ciprian. Primul este președinte al PNL Tritenii de Jos (fost candidat la primăria comunei), iar fratele său conduce de facto companiile familiei.

Firma Opentrans, patronată de Gabriel Stanciu, este bine înfiptă în afacerile Primăriei Cluj Napoca dar, pe de altă parte, este racordată și la contractele primăriilor mai mici din județ, cu precădere cele conduse de membri PSD. Astfel se poate spune că derulează afaceri ”transpartinice”.

Firma Diferit SRL este deţinută de către Petri Nicolae, fost inginer al Regiei Autonome a Domeniului Public. Societatea este una dintre cele mai prolifice societăţi în ceea ce priveşte contractele cu statul. Printre contractele câștigate de această firmă pot fi amintite, cel de peste 30 de milioane de lei din contractul cadru pe patru ani (2016 – 2020) pentru deszăpeziri organizat de DRDP Timișoara. Firma a câștigat și licitația pentru același contract cadru organizat de DRDP Cluj, de această dată suma fiind de peste 70 de milioane de lei. 

Rețeaua de drumuri din județ este de 1.228,314 de km. Conform reprezentanților CJ Cluj, planul stabilește modul de conducere și coordonare a acțiunilor, sistemul de informare a factorilor implicați, numărul bazelor de deszăpezire ce vor trebui să funcționeze pe fiecare lot de drumuri, astfel încât să se asigure un timp optim de intervenție, utilajele și mijloacele de transport ce vor fi folosite, cantitățile și tipurile de materiale, carburanți și lubrifianți etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.