Prognoza economiștilor de la UBB arată că anul acesta în România se vor simți mai dur inflația și deficitul. O echipă de profesori ai Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB Cluj, care derulează proiectul de cercetare Romanian Economic Monitor, arată că „încetinirea semnificativă a creșterii economice provine în mare parte din scăderea cererii domestice și a celei externe, după ce gospodăriile din România au devenit mult mai prudente în privința consumului, amintesc autorii. În plus, economia Zonei Euro, principalul partener comercial, a avut, de asemenea, doar o creștere modestă”, se menționează în studiul economiștilor clujeni.

În opinia lor, economia României a avut o performanță relativ bună, cel puțin comparativ cu celelalte țări din Estul constinentului.

Chiar și în aceste condiții, o decelerare mai puternică a putut fi evitată datorită suportului puternic al fondurilor UE pentru investiții. Astfel, într-o comparație internațională, economia României a avut o performanță relativ bună, arătând o rată de creștere mai ridicată față de țările din Europa Centrală și de Est (de exemplu, Cehia, Ungaria și Polonia au avut de înfruntat o ușoară scădere a PIB-ului), cât și față de media UE (o creștere de aprox. 0,5%), așa cum reiese din datele Eurostat publicate pentru perioada T1-T3 2023.”

O primă veste proastă este că România nu va scăpa nici în acest an de deficitul bugetar mare, în pofida măsurilor dure luate de Guvernul României. Se preconizează că deficitul bugetar va rămâne la un nivel ridicat, sugerând că vor fi necesare, cel mai probabil după alegeri, măsuri suplimentare de consolidare pentru a asigura o situație sănătoasă în finanțele publice pe termen mediu și lung, este una dintre concluziile studiului.

Același lucru se poate spune și despre inflație. Departe de a ajunge la valorile dinaintea pandemiei, inflația va continua să-i chinuie pe români și să ducă la scumpiri importante. Față de anul 2023, când în decembrie inflația a ajuns undeva în jur de 6%, este de așteptat să coboare cu doar un procent, dar și asta pe final de an.

.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.