Un fost ofiţer SRI a fost ales în Biroul Local al filialei USR PLUS Cluj-Napoca. Lucian Mate, care este vicepreşedinte al organizaţiei în urma alegerilor din 26 iunie, a activat şapte ani în Serviciul Secret. „Adevărul” prezintă în ce a constat activitatea lui în SRI şi de ce a intrat în PLUS.
„Să încerci să infiltrezi un agent SRI într-o filială de partid la Cluj mi se pare total ineficient, risipă de resurse, deoarece Clujul nu prea are multe cuvinte de spus la nivel central”, a declarat, pentru „Adevărul” Lucian Mate, proaspăt ales în Biroul Local de conducere al USR PLUS Cluj-Napoca.
Vicepreşedintele USR PLUS Cluj-Napoca a lucrat timp de şapte ani în SRI, între 2009 şi 2016, şi s-a înscris în PLUS încă de la început. Lucian Mate vorbeşte foarte relaxat despre perioada petrecută în Serviciul Secret şi precizează că a fost foarte transparent cu colegii de partid în legătură cu acest aspect al carierei sale.
Întrebat despre suspiciunile din spaţiul public cu privire la inflitrarea de agenţi acoperiţi ai SRI în partidele politice, Mate a spus, sincer: „Sincer, da, cred că e posibil, nu ştiu, habar n-am. Eu n-am lucrat pe partea asta. Tot timp ni se spunea să nu ne implicăm în politică şi chiar eram monitorizaţi în acest sens. Eu am fost cat de apolitic se poate. Nu ştiu cei mari ce interese pot avea, poate, nu zic nu. Să infiltrezi un agent…Nu ştiu ce să zic, poate, dar la Centru. Să-l infiltrezi la Cluj ca să ce?”
Mate consideră o risipă de resurse un eventual agent acoperit într-o filială de partid din Cluj, din cauză că foarte puţin contează judeţul în politica centrală. El subliniază că în SRI a lucrat pe partea de analize economice şi nu a avut tangenţe cu politica: „Eu sunt mândru că am lucrat în SRI, n-am ascuns niciodată acest lucru. E o instituţie OK. Eu am lucrat lucrat pe parte analize economice”.
„Dacă ai fost în SRI, se feresc cei de acolo ca de dracu de tine”
Lucian Mate a fost ofiţer SRI între 2009 şi 2016, fiind recrutat în timp ce lucra ca IT-ist la Banca Transilvania. „Am avut o ambiţie personală, am vrut să văd dacă reuşesc să intru în SRI. După 7 ani, mi-am dat demisia şi am luat-o de la început în IT. Am luat decizia de a renunţa şi din considerente financiare. Ca new joiner (nou venit-nr) în IT câştig mai bine ca un angajat cu grad de căpitan acolo”, spune el.
Mate a spus că nu vizează un post în administraţia publică, din cauza salariilor mici: „Eu când am plecat din BT la SRI aveam salariu destul de bun. La SRI a fost aproximativ egal, dar apoi a venit Guvernul Boc şi a tăiat salariile; am ajuns să câştig cu 35% mai puţin. Când ieşit mi-am jurat nu mă mai duc la un post plătit mai puţin, pentru că nu am alte surse, trăiesc din salariu. E adevărat că bugetarii câştigă bine, dar în IT se câştigă şi mai bine”.
Acum, Mate lucrează ca programator pentru o corporaţie IT internaţională. Întrebat despre legenda conform căreia, cine a lucrat în SRI rămâne în SRI, chiar dacă oficial îşi schimbă slujba, Mate a spus: „Nu este adevărat că rămâi în SRI. Dacă ai fost o dată în SRI, când ai ieşit se feresc ăia de tine ca de dracu. E un rulaj mare de personal, vine lume, pleacă lume, ca la orice instituţie de stat. Se mai satură oamenii. Gândiţi-vă că dacă acum vine cineva din SRI la mine la o discuţie, eu din trei întrebări îmi dau seama ce urmăreşte. Şi mie mi s-a spus direct că nu am ce discuta cu cei mai vechi”.
„Am intrat în PLUS să încerc să ajut”
Mate susţine că nu a avut nicio funcţie în PLUS: „Am administrat pagina de Facebook şi atât. Eu am intrat în partid ca să încerc să ajut. Nu am ascuns niciodată că am lucrat în SRI”. În noua structură unificată USR PLUS, Mate a ajuns vicepreşedinte în Biroul Local.
„Acum, m-am implicat un pic mai mult. Mi-au zis colegii să candidez: „Tu ai fost de la început în PLUS, te ştie lumea, nu ai fost conflictual”. Eu n-am ţinut neapărat să candidez. Întâmplarea făcea că o cunoşteam şi pe Manuela Petrecu (noul preşedinte al USR PLUS Cluj-Napoca-nr) care mi-a fost profesoară la facultate. Plus că îi cunoşteam şi pe cei care au candidat în echipa ei”. Biroul Local USR PLUS Cluj-Napoca este format mai ales din membrii proveniţi din PLUS, la fel ca şi preşedinta.
Scandalul Camelia Crişan. Nu poate fi membru USR un fost ofiţer SRI Un mare scandal a izbucnit în vara anului trecut, după ce Florin Danciu, un membru al USR Sector 6 a contestat decizia de admitere în USR şi acordarea calităţii de membru USR Cameliei Crişan, care era în acea perioadă membră în Biroul Local al Filialei USR S6. Motivul: Crişan absolvise Academia Naţională de Informaţii.
Danciu a mai arătat că în Hotărârea de Guvern 206/1995 privind reorganizarea Institutului Superior de Informaţii se arată că: „Candidaţii admişi în facultăţile, centrele şi secţia postuniversitară ale Institutului National de Informaţii sunt consideraţi incorporaţi, respectiv concentraţi. Studenţii vor semna angajamente prin care se obliga ca, după terminarea cursurilor, să lucreze ca militari activi pe o durată de minimum 10 ani.” În plus, în Regulamentul de admitere a membrilor adoptat în USR este menţionat la capitolul I în care sunt enumerate condiţiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească un membru USR se arată că „Nu a făcut sau nu face parte din cadrele unui serviciu secret din România sau din străinătate”.
Absolventă a Academiei Naţionale de Informaţii a demisionat
În urma informaţiilor apărute în spaţiul public Camelia Crişan a demisionat din USR şi a părăsit viaţa politică. Într-un drept la replică ea a precizat: „În anul 1998 am finalizat cursurile Institutului Naţional de Informaţii (INI), actuala Academia Naţională de Informaţii (ANI), de unde am obţinut o diplomă de licenţă în Psihologie. Am intrat in rezervă la scurt timp după terminarea facultăţii şi nu am datorii faţă de instituţia care m-a şcolarizat. Faptul că sunt absolventă a INI apare în CV-ul meu PUBLIC instituţional, ce poate fi consultat atât în limba română cât şi în limba engleză pe site-ul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, unde sunt în prezent lector universitar şi unde predau din anul 2005. Este un CV public, la îndemâna oricui printr-o simplă căutare pe Google.”
Ea a mai spus că a informat Biroul Local al filialei sector 6 de faptul că a absolvit Institutul Naţional de Informaţii şi că după interviul care i s-a luat, în mai 2018 i s-a comunicat că adeziunea i-a fost acceptată. Crişan este cadru didactic la SNSPA. „Am o carieră academică extrem de robustă în spate, mii de studenţi şi masteranzi care mi-au trecut prin mână, ani de consultanţă şi peste 22 de ani de lucru cu cele mai vulnerabile comunităţi ale României”, a mai spus fostul membru USR.
Barna şi Cioloş nu comentează Diferenţa dintre Camelia Crişan şi Lucian Mate este că prima a făcut parte din USR, iar ultimul a venit pe filiera PLUS, partid care nu avea restricţiile Uniunii Salvaţi România. Cu toate acestea, odată cu fuziunea dintre cele două partide, noul statut al noului partid este cel al USR, cel puţin deocamdată. Co-preşedintele USR PLUS, Dan Barna, nu a răspuns solicitării „Adevărul” de a comenta situaţia lui Lucian Mate. Dacian Cioloş a transmis prin biroul de presă că s-ar putea să emită un punct de vedere. Până la publicarea articolului la redacţie nu am primit nicio poziţie a liderului PLUS.
Avocatul Radu Chirilă, fost preşedinte al USR Cluj (sâmbătă vor fi alegeri pentru USR PLUS Cluj, dar acesta nu şi-a anunţat candidatura), a comentat pentru „Adevărul”: „Pe partea de răspuns la speţa dvs eu pot să vă spun doar ce s-a întâmplat până la acest moment în USR Cluj. Fără niciun dubiu persoane care au avut (sau au) calitatea de ofiţer al serviciilor de informaţii nu ar fi putut deveni membri.
Conform regulamentului de admitere ne este interzisă acceptarea de membri cu condamnări penale, foşti colaboratori ai securităţii şamd. Printre aceste situaţii de neacceptat este şi cea a foştilor ofiţeri de securitate. Nu ştiu exact ce se va întâmpla dacă se descoperă ulterior că o persoana poate fi încadrată în categoriile de mai sus, dar bănuiesc ca se va pune în discuţie statutul de membru al persoanei sau persoanelor din moment ce statutul şi regulamentele USR sunt cele care ne ghidează activitatea la acest moment”.
Pe de altă parte, Mate a concluzionat: „Dacă se constată că nu e OK sau ceva n-am nicio problemă să demisionez. Am ce să fac cu timpul liber. Nu am ascuns niciodată faptul că am lucrat în SRI”. De ce pierde aripa USR Cluj toate alegerile Sâmbătă vor avea loc la Cluj-Napoca alegeri pentru filiala judeţeană a USR PLUS. La fel ca la filiala locală, se anunţă o înfrângere a aripii USR, având în vedere că pentru fiecare membru USR vor vota doi membri PLUS, conform algoritmului convenit, anume că vor vota toţi membrii de partid. În aceste alegeri, USR a fost victima modului strict în care s-au primit noi membri.
Regulamentul USR a stabilit multiple restricţii – cum ar fi calitatea de fost ofiţer al SRI sau cea de fost membru al unui partid politic. În acest timp, la PLUS recrutarea a fost foarte relaxată, vezi şi cazul lui Lucian Mate, astfel că partidul condus de Dacian Cioloş a reuşit în timp relativ scurt să aibă un număr mare de membri care îi permite practic să câştige toate alegerile interne. Astfel, au fost lăsaţi fără locuri eligibile la Cluj parlamentari USR care în mandatul trecut au fost extrem de activi precum Mihai Goţiu şi Emanuel Ungureanu.
Sursa: adevarul.ro
Citește ți: Sub bagheta USR PLUS Echipa interimara de la Spitalul Județean Cluj mânărește concursul de manager
Asta se contrazice singur. Cica, sa infiltreze secu’ un agent la Cluj, e o risipă de resurse, mai eficient fiind la Centru, probabil. Principiile subsidiarității și proporționalității se regăsesc și în manualul de funcționare a lu’ secu’. Însă, când zice ca unii vin și pleacă de la baieti, nu mai e risipă de resurse. Hai sa fim serioși! Sa pleci din cea mai tare banca din Ro, recrutat și gradat la secu’ local, măcinat veșnic de politruci și militarizat 100% și sa-ti dai demisia, apoi sa lucrezi cu tastatura în IT și cu mouse-ul in USR PLUS, e o avansare clara de la analist economic la cel politic, probabil. Pana la o poziție în structura politica centrala nu mai e decât un.. sas! (SAS, sasuri, s. n. Încăpere sau compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalație, care poate comunica alternativ cu alte încăperi ori cu exteriorul.-DEX)
Nu mai consumati timp, hartie si cerneala oentru partidul CiolosCeapasiurina, deja sunt istorie. Eu credeam ca securistii, tatucii lui ciolosi sunt mai echilibrati psihic. Ru-si-ne.