Victor Popa: “Presa scrisa inca isi cauta locul”

Reporter:Cum arată munca unui purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean? Cum se simte la sfârşitul zilei? Satisfăcut sau mai puţin satisfăcut?

Victor Popa: Nu cred că lucrurile se pot cuantifica la nivelul unei zile pentru că munca de purtător de cuvânt produce efecte în timp. Într-o zi răspunzi la provocările obişnuite, răspunzi la întrebările care vin dinspre presă, pregăteşti ceea ce trebuie să comunice instituţia. Mai includ activităţi precum monitorizarea presei, revista presei. E o muncă de rutină. Nu este o muncă spectaculoasă.

Rep.: Dar oferă sau nu satisfacţii? Dacă un student ar vrea să devină purtător de cuvânt l-ai sfătui să se lupte ca să ajungă în această funcţie?

V.P.: Instituţia purtătorului de cuvânt cel puţin în zona administraţiei publice e relativ recentă odată cu cerinţele legii 544 aşa numita lege Dâncu. Unele instituţii simţeau şi până atunci nevoia de a delega această funcţie, a purtătorului de cuvânt, unor persoane care să se ocupe de comunicare. Fiind de dată recentă, sigur mai întâi şi-au găsit locul foşti jurnalişti. E firect pentru început pentru că jurnaliştii cunosc cerinţele jurnalistului, cunosc care este nivelul de aşteptare, ştiu regulile jocului pentru că au fost şi de cealaltă parte. Însă eu nu văd viitorul instituţiei purtătorului de cuvânt ca fiind asigurată nu neapărat de foşti jurnalişti, cât de specialişti în ştiinţele comunicării. Mai există specializări inclusive în cadrul UBB, dar şi la alte universităţi din ţară pentru a pregăti oameni profesionişti pentru că până la urmă jurnalistul este un comunicator, dar anumite lucruri trebuie să le improvizeze. Nu are formaţie de comunicator, ci de jurnalist. E o diferenţă mică, dar de multe ori semnificativă. Mă gândesc că studenţii care fac ştiinţele comunicării ştiu că la asta se referă. Purtătorul de cuvânt este o componentă importantă a comunicării.

Rep.: Purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean are în atribuţiile sale sfătuirea preşedintelui această instituţie, respectiv pe Alin Tişe?

V.P.: Nu cred că acesta este rolul purtătorului de cuvânt. Pentru asta preşedintele Consiliului Judeţean are un anumit număr de consilieri care îl sfătuiesc pe anumite probleme. Acum sigur că în mod particular eu fac parte din cabinetul preşedintelui şi în atribuţiunile mele de serviciu nu se limitează doar la funcţia de purtător de cuvânt.

Rep.: Cum vezi trecerea de la munca de jurnalist la cea de purtător de cuvânt? Consideri că cei care au părăsit jurnalismul pentru a se face purtători de cuvânt au trădat breasla?

V.P.: Cred că discutăm puţin greşit. Nu se pune problema de trădare pentru că lucrăm cu toţii practic în aceeaşi zonă. Instituţia publică nu trebuie să fie un coşmar al jurnalistului. Este obiectul lui de muncă de fapt, domeniul lui de activitate. Nu este o altă baricadă, o altă parte. În condiţiile astea eu cred ca şi fost jurnalist că mă simt bine că am rămas în acelaşi domeniu. Eu nu văd un război.

Rep.: Dar dacă ne gândim că un jurnalist transmite un mesaj care nu are neapărat o nuanţă pozitivă faţă de un purtător de cuvânt?

V.P.: Purtătorul de cuvânt trebuie să transmită informaţii fără a le interpreta. Au o valenţă pozitivă sau o valenţă negativă. Dacă jurnalistul vine şi pune o informaţie punctuală câţi bani s-au cheltuit pentru repararea drumurilor x sau y îi pui la dispoziţie suma respectivă. De acolo încolo este treaba jurnalistului să observe dacă banii s-au cheltuit cu folos. Datoria instituţiei este de aloca fonduri. Eu ca purtător de cuvânt pot să pun la dispoziţie jurnalistului informaţii despre modul cum se construieşte bugetul. De ce bugetul prevede sume mai mici pentru una sau alta pentru că în momentul în care se constituie bugetele, atunci sunt o groază de discuţii, dezbateri şi aprobări. Există o strategie pe termen scurt, o strategie pe termen lung. Orice purtător de cuvânt este dator să pună la dispoziţe informaţiile pe care le solicită jurnaliştii.

Rep.: Dacă comparăm cariera dumneavoastră de arheolog, cea jurnalistică şi cea de purtător de cuvânt în care te-ai dedicat cu cea mai multă pasiune?

V.P.: Meseria mea de început, de arheolog, mi-a oferit cele mai multe şi mai intense satisfacţii. Poate şi faptul că era imediat în continuarea studiilor, lucrurile s-au redat altfel şi poate a contat şi vârsta.

Rep.: Totuşi, e o meserie mai stabilă să fii purtător de cuvânt?

V.P.: De exemplu când am lucrat la Monitorul de Cluj, toată lumea a considerat că sunt un factor de stabilitate. Eu ştiu ce vrei să îmi zici, dar lucrând la stat e o stare mai comfortabilă decât în mediul privat. Depinde cum te raportezi. Eu sunt personal contractual. Deci nu sunt în categoria funcţionarului public. Sunt angajat pe perioada exercitării mandatului preşedintelui Consiliului Judeţean. Am un contract individual, personal cu preşedintele. Lucrez în aparatul propriu al preşedintelui, nu al Consiliului Judeţean. Din punctul acesta de vedere nu ştiu dacă este neapărat mai stabilă. Lucrez în zona publică, dar nu sunt funcţionar public. Sunt asociat persoanei publice. În viaţă trebuie să faci faţă la provocări şi nu trebuie să judeci neapărat că lucrezi la stat şi provocări. Dacă faci astfel de distincţii ajungi în unele stereotipii. Cred că ideea este să te raportezi la ceea ce faci.

Rep.: Cum consideri tu ca un om care are de-a face cu mulţi jurnalişti faptul că multe ziare, televiziuni şi radiouri se închid?

V.P.: Ele se închideau şi cănd eram eu în presă. Eu lucrez în presă din 1995 şi de atunci până în prezent presa a luat-o pe o pantă ciudată. Numai de când lucrez eu în presă au apărut şi dispărut multe titluri dacă ne referim la presa scrisă. Presa scrisă încă îşi caută locul. Ziarele sunt într-o continuă schimbare şi dinamică. În bună măsură chestia asta economică ţine şi de calitatea factorului uman care se regăseşte şi în presă şi în instituţiile publice. Chiar dacă sistemul se mişcă mai greoi, raportat la 1995 anul de faţă aduce foarte multe schimbări: calitate, titluri, tot ce vrei şi din punct de vedere al instituţiilor publice. Cu totul şi cu totul altele erau organismele. Dar puţine ziarele, televiziuni, radiouri au reuşit să rămână pe piaţa locală şi naţională. Asta nu numai acum, ci şi înainte. Acum sunt să zicem elemente care vin din perioada respectivă. Piaţa media clujeană este bine conturată. Mă uit la alte reşedinţe de judeţ unde oamenii nu beneficiază de o presă la nivelul Clujului. Acest lucru înseamnă că cetăţeanul este mai bine informat şi activitatea instituţiilor este mai bine monitorizată.

Rep.: Cu câţi ziarişti vorbeşti zilnic?

V.P.: Cu câteva zeci. La nivelul Consiliului Judeţean există şi această practică a informării din oficiu. Acest lucru înseamnă că ridică practic din presiune. Nu trebuie lumea să sune tot timpul, deoarece în general se primesc un pachet de informări. Se sună pentru un supliment de informări. Informarea în bună măsură e făcută. Nu aşteptăm să se facă ora prânzului ca să informăm jurnalistul despre starea drumurilor din judeţ. Dacă se întâmplă un eveniment, o licitaţie, o şedinţă de consiliu judeţean informaţiile se transmit din oficiu. Şedinţele de Consiliu Judeţean se fac publice. Articolele se dezbat. Sunt alte situaţii când se sună.

Rep.: Cum ar fi?

V.P.: În perioada aceasta am fost feriţi de lucruri neplăcute, catastrofe sau inundaţii. Când am lucrat la instituţia prefectului a fost o mai mare încărcătură din acest punct de vedere.

Rep.: Care sunt lucrurile de care nu eşti mulţumit în ceea ce priveşte cum îţi faci tu datoria?

V.P.: În orice activitate când spui că eşti mulţumit o spui că eşti superficial. Noi încercăm în varii forme să corectăm anumite lucruri.

Rep.: Daţi-mi un exemplu concret.

V.P.: Uneori instituţia Consiliului Judeţean gestionează un număr de proiecte. Sunt foarte multe regii şi instituţii în subordinea noastră. Sunt societăţi comerciale. Avem aeroportul, drumurile judeţene, şcolile speciale, şapte instituţii medicale. Aici este o problemă. Dacă fiecare din aceste instituţii subordonate ar avea aşa cum cere de altfel legea desemnate persoane în calitate de purtător de cuvânt, atunci ar scădea presiunea pe Consiliul Judeţean. Unele au, unele nu au. Suntem puşi în situaţia de a mediatiza informaţia care vin de la toate instituţiile. Noi vom încerca în cursul anului viitor să apelăm la anumite cursuri de formare. Există oameni delegaţi pe funcţia de purtător de cuvânt care au şi alte atribuţiuni.