Vinovatul de serviciu

Partea a XV- a

Cu un Presedinte infrant de servicii, dar cu bunul simt de a nu mai candida pentru un nou mandat si a lasa locul altuia cu dorinta mai mare de a face cate ceva si pentru acest popor atat de incercat de crize de tot felul si de neimpliniri, chiar daca a trecut 10 ani de la caderea comunismului.
Sub Presedintia lui Emil Constantinescu am avut parte de trei Guverne si de tot atatea crize, atat politice, economice, cat si morale.
Au fost trei Guverne politice al CDR, PNL, PD si UDMR,  conduse pe rand de Victor Ciorbea, de Radu Vasile si, in final, ca un semn al „avariei”, de chiar Guvernatorul BNR Mugur Isarescu, personalitati impuse de acelasi Presedinte, dar care au cunoscut cele mai joase caderi economice, coruptie cat cuprinde, greve si mineriade care au creat o stare de dezamagire si lipsa de incredere a populatiei, lucru care a atarnat foarte greu de recuperat in alegerile din 2000.
Mai mult dezbinate decat unite in proiecte comune, atat formatiunile care compuneau la acea vreme CDR-ul cu PNT-CD partid fanion, dar si intre CDR si partenerii din guvernare PNL, PD sau UDMR, aceste partide se pregateau pentru o „infrangere rasunatoare” la alegerile din 2000 ! Practic insa vor fi partide care, desi istorice si puternice pana la data alegerilor, vor obtine scoruri de-a dreptul penibile, care le va scoate pentru mult timp din viata parlamentara si locala a cetatii, din care faceau parte.
Alegerile Parlamentare din 2000 au dat momentul adevarului in politica romaneasca dupa 1989 si au reprezentat, cu siguranta, un moment definitoriu in evolutia sistemului politic romanesc de dupa decembrie 1989. Ele au avut rolul , in opinia mea, al unei adevarate „hartii de turnesol”, aratand cu claritate cum stateau cu adevarat lucrurile in politica romaneasca in acea perioada, dincolo de toate iluziile nutrite de intelectualitatea democratica din Romania in anii ‘90. Fireste, o analiza a sistemului politic romanesc care sa respecte complet criteriile stiintei politice occidentale nu este posibila, datorita contextului cu totul special al Romaniei in acel moment si  caracterului de noutate al acestui sistem.
Daca avem in vedere numai faptul ca principalul partid aflat la putere – P.N.T.C.D.  -care, participand pe listele fantomaticei “aliante C.D.R. 2000”, nu a reusit sa depaseasca noul prag electoral de 10% pentru aliante, dar si ca celelalte trei partide din coalitia aflata pana atunci la putere (PNL, PD si UDMR) au intrat cu mari emotii in Parlament , putem afirma, fara niciun risc de a gresi, ca au fost probabil cele mai libere alegeri desfasurate vreodata in Romania, concurand cu cele din 1928, cand P.N.T. de atunci, deja chemat la guvernare dupa cutumele vremii, era mult prea popular dupa marea guvernare liberala din 1922-1928 pentru a mai recurge la obisnuitele metode de influentare a rezultatului, ca sa ne exprimam eufemistic.
 Rezultatele au spus totul si ele au aratat asa :
PDSR – Polul Democrat-Social din Romania (36,61%)
PRM – Partidul Romania Mare (19,48%)
PD – Partidul Democrat (7,03%)
PNL – Partidul National Liberal (6,89%)
UDMR – Uniunea Democrata Maghiara din Romania (6,80%)
CDR 2000 – Conventia Democrata Romana 2000 (5,04%)
APR – Alianta pentru Romania (4,07%)
PNLC – Partidul National Liberal Campeanu (1,40%)
La prima vedere, s-ar zice ca sistemul politic este unul multipartid, cu un partid dominant, ceea ce,  dupa cum vom vedea mai departe, este intr-un anumit sens adevarat. Daca vom compara rezultatele acestor alegeri cu cele precedente, am fi tentati sa credem insa ca s-a produs o rasturnare semnificativa, deoarece, fara sa socotim alegerile din 1990, care se incadreaza intr-un context cu totul special, cele din 1992 si 1996 pareau sa sugereze existenta unui sistem intr-adevar multipartid generat de sistemul electoral proportional si de votul pe liste, dar unul in care primele doua forte politice (F.D.S.N. – P.D.S.R. pe de o parte si C.D.R. pe de alta) pareau sa aiba ponderi sensibil egale si chiar sa alterneze reciproc la putere, dupa cum s-a intamplat in 1996, celelalte partide mai mici avand si ele un rol deloc neglijabil, ajutand la inclinarea balantei de o parte sau de alta. Acest rationament este insa fals, deoarece se intemeiaza pe premisa ca C.D.R. ar fi fost o forta coerenta si relativ omogena, chiar daca , fireste, toata lumea stia ca nu este un partid, ci o coalitie de partide si asociatii conduse de P.N.T.C.D.
In realitate, perioada 1996-2000 a demonstrat, prin conflictele repetate dintre partidele principale ale CDR (P.N.T.C.D. si P.N.L.) si prin ruptura lor definitiva din iulie 2000, ca aceasta coalitie avea un fundament eminamente negativ si anume, ostilitatea fata de P.D.S.R. In esenta, aceasta slabiciune cumplita a asa-zisei „drepte” romanesti odata ajunsa la putere spunea multe lucruri nu doar despre sistemul politic romanesc, ci si despre realitatile sociale care stateau la baza lui.
    Nemultumirea populatiei fata de guvernarile dezastruoase din perioada Presedintiei lui Emil Constantinescu a fost exprimata in votul popular din 2000, care a amendat dur atitudinea sau nonatitudinea fata de aceasta natiune.
Dupa alegerile locale din iunie 2000, cand aproape toti edilii din principalele orase ale Romaniei si in cele sase sectoare ale Bucurestiului au fost inlocuiti cu candidati ai PDSR, care au zdrobit practic opozitia cu cele 1051 de mandate obtinute.
Castigatorul surpriza la Primaria Generala a Capitalei, dupa ce in primul tur a obtinut numai 17,18 la suta din voturi, fata de candidatul PDSR, de pe locul unu, Sorin Oprescu cu 41,16 la suta, a fost Traian Basescu, care venea de la putere dupa cele trei guvernari dezastroase din care facuse si el parte.
Alegerile Prezidentiale, care au avut loc odata cu cele parlamentare in 26 noiembrie 2000, ni l-au adus din nou pe val pe vesnicul si omnipotentul, comunistul nostru cu fata umana, Ion Iliescu.
Candidand la al treilea mandat, desi avusese enorm de multe nerealizari in perioada celorlalte doua mandate, se pare, totusi,  ca memoria poporului roman e foarte scurta, dublata de supararea fata de asa zisa dreapta politica care si-a batut joc de tara in patru ani de guvernare, creand  disperare, electoratul, asa numitii stupid people, cum le place politicenilor sa le spuna,  isi va da totusi  din nou votul inepuizabilului Ion Iliescu, tocmai pentru a-l culpabiliza din nou si a-l gasi vinovatul de serviciu pentru urmatoarea etapa 2000-2004.

Concret, la alegerile din cele doua tururi de scrutin noiembrie – decembrie 2000, din 17.699.727 de alegatori inregistrați s-au exprimat 11.559.458 (65,31%), dintre care numai 10.839.424 au fost validate (720.034 voturi anulate, in timp ce diferența care ii desparte pe primii doi clasați a fost de 897.980 voturi) in primul tur :
    Ion Iliescu (PDSR) 4.076.273 (36,35%)
    Corneliu Vadim Tudor (PRM) 3.178.293 (28,34%)
    Theodor Stolojan (PNL) 1.321.420 (11,78%)
    Mugur Isarescu (CDR) 1.069.463 (9,54%)
    György Frunda (UDMR) 696.989 (6,22%)
    Petre Roman (PD) 334.852 (2,99%)
    Teodor Meleșcanu (ApR) 214.642 (1,91%)
    Eduard Gheorghe Manole (Independent) 133.991 (1,19%)
    Graziela-Elena Barla (Independent) 61.455 (0,55%)
    Paul-Philippe Hohenzollern (PRN) 55.238 (0,49%)
    Ion Sasu (PSM) 38.375 (0,34%)
    Nicolae Cerveni (PLDR) 31.983 (0,29%)
La scrutinul din 10 decembrie 2000 a existat o mobilizare generala la vot, pentru ca nu cumva sa fie ales extremistul Corneliu Vadim Tudor pe acelasi model ca in Franta cand Jacques Chirac l-a invins pe extremistul Jean L’Pen, mai precis, din 17.699.727 de alegatori inregistrati s-au exprimat 10.177.343 (57,50%), dintre care numai 10.020.870 au fost validate :
    Ion Iliescu  (PDSR) – 6.696.623 (66,83%)
    Corneliu Vadim Tudor (PRM) – 3.324.247 (33.17%).
Desi drumul Romaniei spre capitalism devenea aproape ireversibil, totusi, romanii reusesc sa socheze tarile cu democratii consolidate prin alegerea tot a unui presedinte comunist, nevoit el insisi sa-si schimbe radical atitudinea si comportamentul, pentru a putea rezista presiunii enorm de mare de schimbare a tarilor NATO si ale Uniunii Europene, cat si a propriilor cetateni, mai ales dupa 11 septembrie 2001, cand noua granita a Europei a fost  stabilita ca fiind de la Marea Baltica la Marea Neagra, asa cum a stabilit-o Presedintele SUA de la acea data,  George Bush jr.
Va urma,

ANALIST POLITIC
Prof. univ. dr. Florentin SCALETCHI