(Indrazneala de a spune adevarul despre abuzurile, incompetenţa şi
caracterul meschin al politicienilor de un „DELICT” şi Trebuie pedepsit)
Partea a XX-a
Mereu şi mereu am crezut, şi inca mai cred, intr-un aforism care defineşte aproape perfect comportamentul total atipic al tuturor celor care, in loc sa aprecieze munca, creaţia şi realizarile semenilor lor, fac tot ce este posibil sa improaşte cu noroi, venin şi minciuna, cu scopul vadit al anihilarii şi chiar distrugerii a tot ce putea fi un succes :
“Totdeauna, toţi cei care conduc, muncesc şi vor sa realizeze ceva in viaţa pentru comunitate şi pentru ei, au impotriva lor –
Pe toţi cei care vor sa faca acelaşi lucru !
Pe toţi cei care vor sa faca contrariul !
Şi din pacate şi nefericire, marea armata, marea masa a celor care nu fac nimic !”
Dupa ce v-am familiarizat cu acest aforism deosebit de real şi actual, din pacate, chiar şi pentru naţiunea noastra, voi continua cu propria poveste care m-a pus pentru a doua oara in postura de “vinovatul de serviciu”.
Dupa ce timp de 12 ani ai cutreierat marile şi oceanele lumii, de multe ori pe vremuri rele şi caineşti, prin furtuni, uragane, cicloane, unde intalnirea cu moartea era un risc permanent, dupa ce ai fost condamnat de doua ori la moarte, dupa ce ai fost dus de doua ori in faţa plutonului de execuţie, dupa ce timp de 5 ani ai infruntat teroarea, exterminarea şi umilinţa in toate formele ei, legat la maini şi la picioare in lanţuri de 28 de kg., in inchisorile comuniste, dupa ce ai fost eliberat in 22 Decembrie ’89 şi ai fost cooptat in prima conducere a statului, fiind numit vicepreşedintele Comisiei legislative, juridice şi a drepturilor omului, dupa ce ai inceput o noua meserie şi cariera, aceea de aparator al drepturilor omului pe care ai facut-o cu succese deosebite timp de 17 ani, timp in care nimeni nu a avut nimic de comentat negativ, dupa ce lumea incepe sa te aprecieze şi sa-ţi respecte acţiunile, aproape ca incepi sa nu iţi mai fie frica de nimic, sa ai o alta scara a valorilor, si apreciezi viaţa altfel decat o fac oamenii obişnuiţi, eşti mai libertin şi mult mai lipsit de inhibiţii, iar viaţa o vezi mult mai in roz din perspectiva omului care nu-şi pierde speranţa niciodata, aşteptand de la ea numai lucruri pozitive, calcand cu mare uşurinţa peste micile neimpliniri pe care le poţi avea zilnic.
Optimismul m-a caracterizat permanent şi a fost cheia succesului in propria-mi viaţa. Ce este foarte interesant şi poate chiar important este faptul ca niciodata nu am purtat pica tradatorilor mei şi nu am avut resentimente faţa de ei, deşi nu mi-a fost uşor deloc prin ce am trecut.
Dupa ce m-am destainuit, prezentandu-va caracterul, noua filozofie şi concepţie a mea asupra vieţii, revin in a va expune motivele reale pentru care am avut parte de atata şi atata duşmanie şi patima, de acrivie, cu care am fost gratulat de putere ca urmare a muncii mele frenetice.
Imediat dupa Revoluţie, in nemernicia, inconştienţa şi naivitatea mea, cu un optimism debordant, de invidiat, am pus osul la treaba, cu spirit de raspundere şi implicare sentimentala, la reconstrucţia şi consolidarea democraţiei in ţara mea, dupa ce cunoscusem la propriu cat de nociv a putut fi pentru umanitate sistemul comunist in cei 5 ani de deţinut politic. Şi intr-adevar, timp de 17 ani, ca Preşedinte Fondator al Organizaţiei pentru Apararea Drepturilor Omului, mereu prezent, mereu implicat in orice proiect major al ţarii, spre a o califica in mersul forţat spre democraţie şi asanare a ranilor comuniste, am inceput sa deranjez şi chiar sa fiu considerat un obstacol, o piatra tare in faţa celor care işi doreau o reintoarcere la totalitarism şi dictatura, e drept, folosind armele noi aflate la dispoziţia autoritaţilor.
De multe ori m-am gandit, oare ce mi-a trebuit mie sa atrag atenţia – in Raportul de ţara privind starea naţiunii – noii puteri care tocmai caştigase alegerile la sfarşitul anului 2004, respectiv Alianţa D.A., formata din Partidul Democrat şi Partidul Naţional Liberal, ca drumul pe care merg e greşit, de ce a trebuit sa-i atrag atenţia „ministerei justiţiei” Monica Macovei ca a luat o casa ilegal pentru parinţii ei, prin intervenţia domniei sale in actul de justiţie, şi ca facand parte din mişcarea spirituala MISA nu poţi fi imparţiala cand il judeci pe Grigorian Bivolaru, guru-l mişcarii, de ce nu m-am gandit cand am criticat public decizia de a trece numirea şefilor Parchetului de la C.S.M. (Consiliul Superior al Magistraturii) la Ministerul Justiţiei, adica la mana domniei sale. Ma intreb, ce mi-a trebuit sa organizez simpozioane internaţionale, implicand Parlamentul Romaniei, pe teme de interes naţional, precum Legea Siguranţei Naţionale ? Apoi Legea Lustraţiei, combatuta de noi ca fiind viitoare instituţii folosite de putere ca arme politice, ceea ce s-a dovedit ulterior ca am avut dreptate.
Atat de mult i-am iritat şi i-am enervat pe puternicii vremii, la care nu mai puteai ajunge nici cu prajina, in special la cei vizaţi personal, incat, fara sa mai ţina cont de nimic, şi-au pus in minţile lor”incalzite” şi bolnave exterminarea, eliminarea şi distrugerea definitiva atat a mea, cat şi a Organizaţiei pentru Apararea Drepturilor Omului – OADO – unica organizaţie neguvernamentala de interes naţional şi utilitate publica, care se manifesta activ atat in cadrul societaţii civile interne, cat şi internaţionale, pastrand o permanenta legatura cu instituţiile Europene şi cu principalele organisme ONU implicate in promovarea drepturilor şi libertaţilor fiinţelor umane,
care , prin munca ei, facuse deja istorie in Romania.
Avand la indemana instituţiile punitive ale statului, respectiv S.R.I., D.N.A. şi Tribunalul Bucureşti, dupa circa un an de legendare, filaj şi jocuri operative, folosint tot felul de ofiţeri acoperiţi şi colaboratori oneroşi, şi-au pus in opera planurile lor marşave şi meschine. Intotdeauana am spus ca sufletele mici produc dezastre şi chiar catastrofe umane, tocmai pentru faptul ca le lipsesc minima doza de discernamant şi gandire.
Exact in ziua de 1 noiembrie 2006, ziua in care trebuia sa fiu prezent la Simpozionul Internaţional cu tema „Legea Lustraţiei”, am fost arestat şi impiedicat sa moderez aceasta şedinţa cu conotaţii adanci in societate. Intreaga mass-media titra cu titluri de-o şchioapa acţiunea DNA prin care Preşedintele OADO, adica eu, era arestat pentru trafic de influenţa, citand comunicatul Parchetului, o inşiruire de presupuse infracţiuni, nedovedite şi vadit mistificate de specialiştii dezinformarii şi ai calomniei.
Mircea Dinescu, intr-un exces de zel, pe atunci unul dintre dintre cantareţii şi laudatorii de curte ai noii puteri, mi-a dedicat un articol in care eram pus la stalpul infamiei, caci am fost prins cu „raţa-n gura”. Adevarul este ca mi s-a bagat cu forţa „RAŢA IN GURA” !! M-am simţit racorit mai tarziu, cand aceeaşi putere l-a izgonit şi indepartat de la curte cu şuturi in c…r !
O perioada buna de timp am fost „vinovatul de serviciu” pentru toate nerealizarile societaţii. Puterea a reuşit sa transmita populaţiei mesajul ca Societatea Civila şi aparatorii drepturilor omului se faceau vinovaţi de tot ce mergea rau in ţara.
Folosind la greu arma minciunii, am avut marea onoare sa fiu anunţat la Bruxelles ca inalt funcţionar public (deşi nu aveam aceasta calitate, dar ce conteaza cand statul trebuie ajutat) alaturi de fostul prim-ministru Adrian Nastase, prezentaţi fiind ca marii corupţi ai timpului de catre onor ministrul justiţiei – Monica Macovei. O rana veche se redeschidea pentru mine şi noua mea familie. Am avut, totuşi, taria sa scriu o carte bibliografica şi un jurnaş de celula, cu titlul semnificativ „22 de ani de ani intre NU-MI OMORAŢI COPILUL şi UNDE EŞTI TATI ?”
Şi azi, cand scriu aceasta noua carte, ranile inca sunt deschise !
ANALIST POLITIC
Prof.univ.dr.Florentin SCALEŢCHI
Va urma
