Prezența unui urs a fost semnalată la numai o aruncătură de băț de municipiul Cluj-Napoca, în comuna Feleacu, județul Cluj. Animalul sălbatic a provocat deja primele pagube: o vițică care aparținea unui localnic a fost sfâșiată de animalul sălbatic, la baza pârtiei de ski din comună.

Localnicii se tem că ursul ar putea să-i atace oricând, dacă autoritățile nu vor lua măsuri concrete.

UPDATE

Reporterii Gazeta de Cluj au solicitat reprezentanților Primăriei Feleacu să comunice de câte ori a fost semnalată prezența urșilor în ultima perioadă, ce pagube au fost înregistrate și dacă a fost covocată comisia de evaluare a pagubelor în aceste situații.

„Prima prezenta a fost sesizata in data de 02.06.2023, orele 11.30 – 12.00, la marginea localitatii Feleacu, pe pasunea din apropierea casei cu numarul 702. A doua prezenta a fost in data de 19.06.2023, in zona padurii Faget spre casele Micesti. In ambele situatii a fost vazut cate un singur urs.
Au fost inregistrate pagube, in prima situatie cand ursul a sfartecat si omorat o vitea din rasa baltata Romaneasca. A fost urmata procedura pentru astfel de situatii, a fost convocata comisia si s-a intocmit dosarul de daune cu procesul verbal privind constatarea si evaluarea pagubelor produse animalelor domestice, de catre exemplare din specii de fauna de interes cinegetic si stabilirea raspunderii civile si a despagubirii, cu nr. 12961 / 07.06.2023. la a doua aparitie nu s-au semnalat pagube.
Comisia de evaluare, deplasare si pregatirea dosarului a fost convocata in data 06.06.2023 si a fost compusa din: Mascas Mariana, viceprimar Feleacu, reprezentanti ai DAJ Cluj, reprezentanti ai APM Cluj si reprezentantul fondului cinegetic din zona unde a avut loc evenimentul.
Suma la care a fost evaluata paguba a fost de 7.500 lei, exemplarul fiind unul selectionat. Inca nu s-a dat decizia de despagubire.”, a transmis viceprimarul Comunei Feleacu, Mariana Mascaș.

Citește și: Nemulțumită de despăgubirile de 4,5 mil. euro acordate de Primărie, firma care deține hotelul Belvedere vrea să schimbe încadrarea parcelelor de pe Cetățuie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.