În weekendul care a trecut la Casa Tranzit a avut loc un performance în care actrița din filmul „Babardeală cu bucluc” a devenit vocea femeii din România.
Acting out – un performance care dă voce autenticității vieților a 2 femei artiste din România, sudate prin note comune ale suferinței și asumării publice, într-un performance al actriței Katia Pascariu. Acting out are mai multe înțelesuri: să transpui în acțiune o narațiune, gânduri sau emoții. Dar și să exprimi aceleași lucruri cu o autenticitate care nu ține cont de normele sociale. What is there to be acted out? Ce stă în trecutul a 2 artiste care se cere adus în conștiința noastră colectivă?
Prima poveste-introspecție interpretată de Katia este a lui Esther Magyar-Gonda, balerină de etnie maghiară-evreiască, militantă comunistă, care a fost închisă de legionari pe durata celui de-al doilea război mondial în lagărul de concentrare transnistrean Vapniarka, rezervat evreilor comuniști. Aceasta este povestea artistei căreia îi datorăm dezvoltarea modernă și sensibilă a artei oficiale a coreografiei și dansului într-o Românie altminteri marcată de ariditatea strivitoare a opresiunii comuniste.
Iată un destin uman complex, care se cere integrat astăzi, când avem libertate de judecată, dar ea este forjată de political correctness mai mult decât vrem să admitem. Procesele interioare ale lui Esther, acted out în spectacol de Katia, ne arată aspirațiile sale sensibile (și mereu înșelate) la libertatea universală a oamenilor, în care maghiarii și românii să se înțeleagă, sau ea ca om (lesbiană) sau artist să poată exista și să se exprime ca atare.
Perfomance-ul continuă cu un salt artistic aproape impercetibil (căci drama este aceeași) în povestea Katiei Pascariu, care ne împărtășește experiența umilitoare și deconcertantă nu doar a ei, ci însăși a femininului în școlile de actorie din România. Katia este o actriță recunoscută și premiată, însă rănită. Perfomenance-ul ei ne arată o persoană inteligentă, sensibilă, talentată, care a fost constant subevaluată și descurajată în facultate ca urmare a misoginismului unora dintre profesorii săi. Katia a vorbit deschis în presă despre stereotipuri, prejudecăți și abuzuri asupra studentelor în școala de actorie din București.
Recent și Clujul a asistat la mărturisirile actrițelor și studentelor de la actorie despre abuzurile trecute și prezente ale profesorilor lor.
De ce ar fi nevoie de un astfel de performance? Doar este final de mai, iar aerul plăcut al serii se potrivea mai degrabă cu “Visul unei nopți de vară”. Și totuși sunt momente în care nouă, publicului, ni se cere mai mult decât să primim pasiv grația actoricească. Sunt momente, și acesta este unul dintre acestea, în care suntem chemați să stăm în solidaritate cu existența dificilă a femeilor a căror vocație puternică, manifestată dincolo de obstacolele vremurilor, ne dăruiesc arta. Nu este confortabil să facem asta. Însă putem ști la ce lucru bun poate conduce aceasta? (Alexandra Robu)
