Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că proiectul de lege privind Roşia Montană poate fi votat în Parlament şi fără PNL, întrucât liberalii nu sunt majoritari, menţionând că nu a fost informat de premier cu privire la eventualele despăgubiri la care ar fi obligat statul român.

„După o dezbatere nu foarte aplicată, în urma unui vot copleşitor, poziţia politică asumată de parlamentarii PNL este de a vota împotriva acestui proiect de lege”, a spus Antonescu.

Liderul PNL a ţinut să precizeze că subiectul legat de comisia specială care ar fi urmat să fie constituită în cazul Roşia Montană nu are legătură cu poziţia PNL împotriva acestuia.

„Nu eu sau nu PNL am fost împotriva unei comisii comune (speciale, n.r.), deci proiectul trebuie discutat oricum în Senat, el a fost înaintat. Nu noi am anulat sau am blocat desfăşurarea şedinţei Birourilor Permanente reunite, am constatat această situaţie, proiectul este în Senat, e în procedură de urgenţă. Indiferent sub ce formă poziţia politică a PNL, a parlamentarilor săi, este de a vota împotriva acestui proiect de lege privitor la Roşia Montană”, a afirmat Antonescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here