Ștefan Vuza, patronul Serviciilor Comerciale Române (SCR) urmează ca în viitorul apropiat să contracteze pentru compania clujeană Sinterom, pe care o are în portofoliu, o linie de credit, în valoare de şapte milioane de lei, pentru a finanţa o altă linie de credit, de patru milioane, luată în urmă cu câţiva ani de la BCR. Potrivit unui raport făcut de Sinterom, Vuza intenţionează să garanteze creditul de şapte milioane cu aceleaşi bunuri cu care a garantat obţinerea creditului de la Banca Comercială Română.

 

Fabrica Sinterom are în proprietate terenuri în valoare de peste 17,5 milioane de lei şi construcţii de peste 15 milioane de lei. La sfârşitul anului 2012, compania lui Vuza adunase creanţe şi datorii de peste 10 milioane de lei Sinterom având două linii de credit: una la BCR, în valoare de 4 milioane de lei, iar alta la Volksbank, de 900.000 de lei. Pentru creditul de la BCR, compania a garantat cu nouă imobile pe care le are în patrimoniu.

 

În momentul de faţă, conform unui raport al Sinterom, Vuza doreşte contractarea unei alte linii de credit (7.000.000 de lei), de la o bancă care, oficial, nu a fost aleasă.

 

“Supunerea spre analiză şi aprobare garantarea facilităţii de credit în sumă maximă de 7.000.000 de lei cu ipoteca moniliară asupra soldului creditor al conturilor/subconturilor bancare pe care SC Sinterom SA le va deschide la “Banca finanţatoare”, ipoteca mobiliară şi-sau imobiliară asupra bunurilor proprietatea SC Sinterom SA care urmează să fie acceptate de “Banca finanţatoare” (vezi lista cu imobilele Sinterom). Aprobarea mandatării conducerii executive să poarte negocierile cu potenţialele bănci finanţatoare în vederea contractări unei facilităţi de credit în sumă maximă de 7.000.000 de lei în condiţiile cele mai avantajoase. Ratificarea Deciziei consiliului de Administraţie nr. 2/18.10.2013 privind aprobarea prelungirii tehnice a facilităţii de credit în valoare de 4.000.000 lei pe care societatea o are la BCR până la data contractării noii facilităţi de credit”, arată raportul semnat de Vuza în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie al SC Sinterom SA.

 

Sinterom lăsată fără scântei

Referitor la Sinterom,  Vuza a fost prins în “off-side” de SIF Oltenia. Dinel Staicu, șeful SIF-ului, l-a acuzat pe Vuza că „plimbă” banii pentru a-i păstra în propriile conturi. Conducerea SIF Oltenia acuză că Ştefan Vuza, care a cumpărat prin privatizare cele două mari combinate (Sinterom Cluj şi Contactoare Buzău), reuşeşte prin intermediul mai multor tranzacţii financiare de tip „suveică” să ruleze fondurile acestor două combinate pentru ca, în final, acestea să ajungă în capitalul unor firme pe care miliardarul le deţine sub „umbrela” Grupului Serviciilor Comerciale Române (SCR). În mai 2006, SIF Oltenia a dat în judecată Sinterom pentru a anula o hotărâre a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA) din cadrul Sinterom prin care se majora capitalul social la A1 Impex Cluj-Napoca (firmă deţinută de Vuza – n.r.) cu 2,7 milioane de lei. Judecătorii clujeni au dat câştig de cauză SIF-ului şi au obligat să se anuleze hotărârea. În decembrie 2007, SIF a mai deschis un proces împotriva Sinterom pentru a anula o altă hotărâre prin care se mai încerca majorarea capitalului la A1 Impex Cluj-Napoca cu peste şase milioane de lei. „Printr-un şir de operaţiuni financiare fondurile Sinterom sunt direcţionate către societăţi controlate de Ştefan Vuza”, se arată în plângerea SIF Oltenia. Şi această hotărâre este anulată de instanţa clujeană.

 

Unul dintre exemplele financiare practicate de Vuza a avut loc în cadrul SC Someş Dej. La începutul anului trecut, SC Someş Dej SA, firmă controlată de către Ştefan Vuza prin SC A1 Impex a împrumutat cu 3 milioane de lei SC Uzuc SA Ploieşti. La câteva luni după semnarea acestui contract de împrumut, în 09.07.2010, în cadrul unei şedinţe a acţionarilor Sinterom, s-au prezentat pentru aprobare situaţiile financiare ale societăţilor A1 Impex Cluj Napoca şi A1 Impex. După doar câteva zile, Sinterom a cerut intrarea în insolvenţă a SC A1 Impex, însă fără a preciza nici un alt detaliu referitor la acest lucru.

 

 

Cum este deţinută Sinterom în “suveica” SCR

Din  titlurile de participare deţinute de societate, un procent de 99,86% sunt înregistrate la SC A1 Impex. Titlurile de participare deţinute de Sinterom în cadrul grupului sunt la:

– S.C. A1 Impex SRL în sumă de 7.400.100 Ron, adică 740.010 acţiuni a câte 10 Ron/acţiune,  procent deţinere 100 %.

– S.C.  AISA Invest Cluj Napoca, în sumă de 10.000 Ron reprezentând 4.000 acţiuni a câte 2,5 Ron/acţiune, procent deţinut 10%.

 

Sinterom S.A a fost fondată în anul 1936 sub denumirea de “Uzina Triumf “ fabricând produse chimice. Anul 1948 marchează începerea fabricaţiei bujiilor auto cu izolator de mică, iar în 1955 se fabrică în serie bujiile cu izolator ceramic. În 2000 S.C Sinterom s-a privatizat, pachetul majoritar fiind achiziţionat de S.C Contactoare Buzău.

 

Lista imobilelor cu titlu de garanţie

CF

Clădire

Adresa

 Suprafaţa

 Suprafaţa cadastrală

256493

Magazin desfacere

Cluj Napoca, bd. Muncii, nr. 65

            276            

            276            

258042

Pavilion administrativ

Cluj Napoca, bd. Muncii, nr. 12

            924            

              6,682         

258024

Hala ceramica, şopron

Cluj Napoca, bd. Muncii, nr. 12

              3,995         

              4,403         

258026

Hala strungărie şi sculărie

Cluj Napoca, bd. Muncii, nr. 12

              1,629         

              2,443         

258237

Hala sârme

Cluj Napoca, bd. Muncii, nr. 12

              3,127         

              3,964         

258080

Hala contacte

Cluj Napoca, bd. Muncii, nr. 12

              2,699         

              3,655         

258037

Depozit materiale degradabile

Cluj Napoca, bd. Muncii, nr. 12

              1,438         

              1,528         

 

 

 

 

CF

Clădire

Adresa

 Suprafaţa

 Suprafaţa cadastrală

259259

Metrologie

Cluj Napoca, bd. Muncii, nr. 12

            607            

958

259350

Hala producţie bujii

Cluj Napoca, bd. Muncii, nr. 12

              3,872         

5,098

 

Răzvan Robu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.