În acest weekend, patronul U Cluj, florian Walter s-a predat autorităților din Dubai care l-au transferat procurorilor români. Walter susține că s-a predat pentru a fi adus în țară și judecat pentru faptele de corupție de care este acuzat. El a rămas în custodia Poliţiei Române sâmbătă noapte, iar duminică a fost dus la Tribunalul Prahova pentru confirmarea mandatului de arestare. În această dimineaţă, a trimis un comunicat, prin intermediul avocaţilor săi, prin care susţine că el ar fi fost cel care a solicitat să fie extrădat.

„Declar, în deplinătatea facultăţilor mentale şi respectând prevederile legale, fără a fi presat sau forţat de nimeni, că doresc să fiu predat autorităţilor competente din România, în regim de urgenţă, dat fiind că sunt căutat de către aceste autorităţi (constituire de grup infracţional, spălare de bani şi evaziune fiscală) şi fiind pe deplin conştient de consecinţele predării, drept pentru care semnez)”, se arată în documentul semnat de Walter şi publicat de Dolce Sport.

Acesta mai susţine în cererea trimisă că „o persoană din ţara mea de origine încearcă să îmi preia societatea în mod agresiv, fiind expus pericolelor, atât fizic cât şi psihic! În prezent doresc să mă întorc în România, pentru a mă apăra împotriva acuzaţiilor care mi se aduc acolo şi pentru că dispun de dovezile care îmi vor arăta nevinovăţia! Doresc să mă predau autorităţilor române de bună voie”, a mai scris Walter.

Florian Walter este suspectat că a iniţiat şi coordonat o grupare suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani, operaţiuni financiare în care este implicată Compania Romprest Service, alături de alte societăţi comerciale, între care unele considerate firme-fantomă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.