Compania Wizz Air a anulat toate cursele care pleacă de pe Aeroportul Internaţional „Avram Inacu” din Cluj-Napoca spre Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, în luna octombrie.

Anunțul vine în contextul în care compania informase săptămâna trecută anularea mai multe zboruri, ca urmare a necesității unor verificări în avans la motoarele aeronavelor din flota sa. Compania a transmis că pasagerii afectați de această decizie urmează să fie despăgubiți.

Compania low-cost Wizz Air a anunțat, miercuri, că va anula unele zboruri, în anumite zile, între unele destinații, fără să comunice nicio cifră legată de numărul curselor sau al pasagerilor care vor fi direct afectați de această decizie.

Wizz a transmis că este nevoită să anuleze unele zboruri, din cauza unor verificări făcute în avans la motoare GTF, la solicitarea producătorului. Pasagerilor de pe zborurile afectate li se va oferi un program alternativ de zbor, opţiunea rambursării complete sau rambursarea a 120% din tariful iniţial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare.

Amintim că în urmă cu câteva zile, compania low-cost maghiară a anulat din nou zborurile pe care le programase să le opereze între Cluj Napoca și Antalya în septembrie și octombrie 2023. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.