Planuri absurde la Tower Park
„Mă retrag şi nu ştiu cine ar mai vrea să construiască aici”
Datoriile proorietarilor, „bani de cafea”

Investiţia Tower Park de pe Calea Floreşti a început în anul 2007 şi prevedea un ansamblu imobiliar cu primele turnuri de 18 etaje din Cluj-Napoca. Ca şi în multe alte cazuri, dezvoltatorul a făcut calculele „la o bere” şi s-a apucat de treabă. Astfel, la data la care era normal să predea apartamentele, administratorul proiectului, Mihai Chezan crede că poate finaliza construcţia celor două turnuri cu puţin peste 200.000 euro, chiar dacă cel mai avansat imobil a fost ridicat până la nivelul şase. Acest lucru se întâmplă în condiţiile în care costurile pentru ridicarea unui nivel „la roşu” sunt de aproximativ 50.000 de euro numai pentru manoperă. 

”Clienţii sunt de vină”

Omul de afaceri Mihai Chezan dă vina pe cumpărători pentru că ansamblul din Mănăştur nu decurge conform planului. Săptămâna trecută, Chezan a organizat o şedinţă la care au fost invitaţi toţi cumpărătorii. Într-un document „confidenţial”, investitorul încerca să le explice oamenilor cât de important este ca aceştia să îşi plătească ratele la timp. Cu toate acestea, la întâlnirea cu pricina s-a făcut un calcul estimativ, din care rezulta clar că sumele datorate se ridică la aproximativ 220.000 de euro. Mai mult, cei care figurează pe lista datornicilor sunt oameni care au declarat că nu vor să mai plătească până nu află care este situaţia reală şi care sunt garanţiile lor că dacă achită apartamentul îl vor şi primi. Cum aceste dileme nu au răspuns, iar finalizarea a 180 de apartamente cu acea sumă este practic imposibilă, Chezan a preferat să acţioneze pe principiul cea mai bună apărare este atacul şi a dat vina pe presă pentru problemele interne. „Mă sună oamenii şi îmi spun că nu vor să mai achite tranşele pentru că citesc diverse lucruri în ziare şi se tem”, a spus Chezan în loc să le răspundă oamenilor ce s-a întâmplat cu banii plătiţi deja şi de ce s-au oprit lucrările pentru mai mult de şase luni. Desigur, deja „răsuflata” scuză, „e criză”, a fost folosită insistent de Chezan.

Antreprenorul, pe picior de plecare

Constructorul ansamblului Tower Park este Proges Invest Proiect. Reprezentantul companiei, Vasile Gocan, a fost prezent la întâlnire şi i-a „avertizat” pe cumpărători că dacă Chezan nu îşi achită datoriile până la 1 ianuarie, îşi strânge „jucăriile” şi se retrage din afacere. Gocan a declarat că el are de recuperat în jur de 50.000 euro, în condiţiile în care investiţiile în cofrajele necesare pentru construcţie, în valoare de circa 200.000 euro au rămas „din partea casei”, adică a Proges Invest. „Greşeala proiectului a constat în faptul că s-a început construcţia la toate blocurile, plus hotelul. Nu mai e perioada 2007-2008, când creditele se acordau relativ uşor.  Personal, mai am de primit în jur de 50.000 de euro, iar dacă nu-i iau până în 1 ianuarie, mă retrag şi nu ştiu cine ar mai vrea să construiască aici”, le-a spus Gocan proprietarilor prezenţi la întâlnire. Desigur, o astfel de „manevră” ar opri din nou lucrările proaspăt reîncepute la această investiţie. Mai mult, Gocan nu s-a abţinut să le spună oamenilor că de ei depinde continuarea construcţiei. „Asta înseamnă că dacă dumneavoastră nu clarificaţi situaţia şi nu ajungeţi la o înţelegere cu domnul Chezan, nici eu nu voi putea ajunge la o înţelegere cu el, pentru că pentru că el asta îmi spune, că aşteaptă să primească banii de la voi”, a adăugat Gocan.

„Suntem forţaţi să executăm toţi rău platnicii”

În condiţiile în care investitorul nu predă apartamentele la timp, atitudinea dezvoltatorului ar trebui, teoretic, să fie una de „bun-simţ”. În realitate, Chezan a preferat să îşi „intimideze” clienţii. În informaţiile „confidenţiale” împărţite la şedinţă, la secţiunea „informaţii utile” este menţionat că „declaraţiile din presă induc în eroare şi sunt concurenţă neloială la adresa Tower. Contrar afirmaţiilor din presă, se lucrează la ambele turnuri cât şi la hotel. Suntem forţaţi să executăm toţi rău platnicii pentru a continua lucrarea şi a proteja majoritatea cumpărătorilor bun platnici”. Mai mult, la secţiunea „situaţie reală” este menţionat faptul că dezvoltatorul şi proprietarii „sunt parteneri în aceeaşi barcă”. Desigur, niciun proprietar nu a ştiut în ce „barcă se urcă”. „Singura soluţie pentru noi toţi (proprietari apartamente + dezvoltator) este să terminăm blocurile. Suntem parteneri în aceeaşi barcă. Pentru aceasta avem nevoie de sprijinul dumneavoastră. Folosiţi-vă timpul şi resursele în mod constructiv pentru finalizarea proiectului. Discutăm sincer şi cu transparenţă, dar trebuie să înţelegem situaţia reală în care ne aflăm”, se arată în documentele oferite la şedinţă. În discuţia sinceră şi transparentă de săptămâna trecută au fost prezente ameninţările şi lipsa de respect faţă de proprietari. După ce aceştia din urmă au solicitat garanţii cu privire la terminarea lucrărilor, Chezan a ameninţat că se retrage. ”Dacă nu colaborăm, ne retragem!”, a ameninţat dezvoltatorul.

În cele două turnuri din ansamblul Tower Park sunt vândute 120 de apartamente din cele 183 care apar în plan. Din cei 120 de proprietari, la şedinţă au fost ”număraţi” şapte datornici, a căror datorii acumulează aproximativ 220.000 de euro. În condiţiile în care constructorul a declarat că pentru construire unui metru pătrat este de 250 de euro ”la roşu”, banii datornicilor ar acoperi ridicarea a încă patru etaje. Astfel, potrivit unor calcule simple, ”scandalul” făcut de Chezan este ”zadarnic”. În cazul în care datornicii îşi achită restanţele, Chezan poate ajunge la unul dintre blocuri la etajul 10 din 18, desigur, doar la stadiul de rezistenţă.

Silvia Boncuţiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.