Imediat după înfiinţarea SRI, un clujean, fost ziarist – Dan Pantea – îi propune şefului SRI, Virgil Magureanu, înfiinţarea unei agenţii de presă. Obiectivul mârşavei operaţiuni a fost manipularea opiniei publice atât din România, cât şi din străinătate. Asta, în ciuda faptului că SRI nu are atribuţiuni în afara graniţelor României.

Serviciul de Informaţii Externe nu ştia nimic despre jocurile lui Măgureanu. După ce s-a primit undă verde de la Şarpele cu ochelari, în 1992, Pantea a fost, atenţie, reactivat în SRI. Deci el activase în “structuri” şi înainte de 1989. Adică cel puţin colaborase cu Securitatea. Pantea a fost implementat în structura Grupului Special al SRI condus de gen. Victor Marcu.
Cu 10.000 de dolari alocaţi de SRI, Pantea a demarat afacerea instituţiei de presă – o agenţie de ştiri. Pantea s-a descurcat atât de bine, încât a intrat în atenţia colegilor de la Cluj care nu fuseseră informaţi despre agenţia înfiinţată de directorul SRI.
Agenţia realizată cu sprijinul lui Măgureanu şi coordonată de Pantea avea “activitate ocultă” şi “colaterală ştirilor”. Pantea a scos de la Caritas bani pentru operaţiune. Mai mult, el susţine că ar fi putut “controla”, ba chiar opri Caritas-ul, dar nu a făcut-o! Pe plan local, Pantea alias Opreanu colabora cu colonelul rezervist Ion Pop – fost şef de secţie la SRI Cluj între anii 1991-1994, an în care s-a pensionat.
Înainte de 1989, Pop a lucrat ca şef serviciu contraspionaj pe relaţia Ungaria în cadrul UM 110 Bucureşti, pe la conducerea căreia a trecut şi gen. Lupu (fost prim-adjunct al lui Virgil Măgureanu şi ulterior al lui Costin Georgescu, fiind destituit de către actualul şef demisionar al SRI, Radu Timofte).
Agenţia de ştiri SRI şi-a înzecit fondurile fixe în foarte scurt timp, Pantea urmând să lanseze etapa naţională. Col. Pop, omul de legătură de la SRI-ul local, i-a solicitat activitate informativă, solicitare care încalcă “deplina conspirativitate” promisa anterior de Măgureanu. Între timp, Pantea se căsătoreşte, dar soţia acestuia habar nu are cu ce se ocupa Pantea în realitate.
În perioada Caritas – toamna lui 1993 – “afacerea” înfloreşte teribil. Pantea câştigă o avere din Caritas. Cumpără o tipografie şi agenţia sa, Milenium III, este coeditor la un cotidian din Cluj (Mesagerul Transilvan, n.r.). Apoi începe declinul. Caritas-ul se prăbuşeşte. Pantea se înglobează în datorii. Banii de la Bucureşti nu mai vin.
Generalul Marcu şi generalul Popescu, şeful Diviziunii Logisticii şi Înzestrare – îi dau un şut în fund lui Pantea, refuzându-i alocarea de noi fonduri. Apoi, la comanda SRI Cluj vine colonelul Cornel Caraba. Pantea a acceptat continuarea “colaborării informative”.
Agenţia lui Pantea a început apoi să împrumute bani de la cămătari din lumea interlopă şi de la bănci, garantând cu mijloace fixe. Pantea afirmă că avea în plan comenzi la Dacia Felix care însă nu au mai fost realizate pentru că nu a mai putut mitui pe nimeni. În vara lui 1994, ex-şeful SRI Cluj, col. Cornel Caraba, a preluat de la ofiţerul acoperit Dan Pantea mijloacele fixe luate în folosinţă de acesta în 1992. Pantea afirmă că acestea erau înregistrate legal pe firma sa. De asemenea, Pantea aminteşte de o reţea MLM – Multi Level Marketing – care era coordonată în România de serviciile secrete maghiare.
Apoi, în 1995, Pantea depune armele şi îi remite lui Măgureanu un raport detaliat, fragmente din acesta putând fi citite mai departe.

Ideea
Odiseea lui Pantea a început în martie 1990, imediat după înfiinţarea Serviciului Român de Informaţii – SRI. “Ne cunoaştem (n.red. – este vorba de Virgil Măgureanu, căruia îi este adresat raportul lui Pantea alias Opreanu) prin intermediul domnului Grigore Zanc, la primul miting oficial al FSN-ului. Împreună cu dl. Grigore Zanc înmânez un scurt text (2-3 pagini) dactilografiat, ce conţinea proiectul unei agenţii de presă care să fie acoperire pentru diferite activităţi ale SRI-ului atunci constituit. Aţi apreciat ideea şi aţi reţinut textul pentru un studiu mai atent, afirmând că nu este încă momentul pentru aşa ceva datorită structurii fragede a SRI.
Până în iunie 1992, ne întâlnim de mai multe ori la Prefectura Cluj. Reiau o dată, în primăvara lui ‘92, subiectul agenţiei şi, pe fugă, mă încurajaţi să dezvolt în scris tema din 1990. Înmânez lt. col. Virgil Roatis, atunci adjunct şef de secţie la Cluj şi pe care-l ştiam din copilărie deoarece a fost coleg şi prieten cu tatăl meu, colonel inginer la MApN, proiectul în noua formă.
Solicităm sprijin material (3 milioane lei) şi evidenţiem că va fi nevoie de un termen lung (10-15 ani) pentru a obţine primele roade. Esenţa proiectului constă în crearea unei structuri de agenţie de presă autorentabilă (deci, nebugetară) care să permită întreţinerea unei reţele (sau mai multe) de agenţi ai SRI în exteriorul României, în special în Europa de Est”.
Apoi, în iunie 1992, prin lt. col. Roatis, Pantea are o întâlnire cu Măgureanu, care aprobă proiectul şi îl desemnează pe col. Victor Marcu să se ocupe de dotarea financiară. “Omul de legătură îmi este repartizat în persoana col. Ioan Pop, atunci şef de secţie la Cluj.
Demisionez din postul de consilier al prefectului şi încep o politică sistematică de a mă distanţa de apropiaţii FDSN, chiar amici. Încep activitatea în apartamentul proprietate personală”.

Reactivarea
“Toamna 1992, Cluj: Numai la insistenţele lt. col. Roatis, cu care întrerupsesem legătura de la începutul lunii septembrie, sunt de acord să fac cerere de reactivare ca ofiţer în cadrul SRI. Primesc gradul de locotenent major, “numele” Sorin Opreanu, un ordin de misiune fictiv, dar pentru care semnez. Sunt încadrat în Grupa specială sub comanda col. V. Marcu.
Sfârşitul lui 1992, Cluj şi judeţele din Transilvania: reuşesc să lansez agenţia, încheind primele contracte de ştiri cu clienţii. Ajung la limita rentabilităţii cu structura de circa 8-10 angajaţi. Obţin sediu în plin centrul Clujului (B-dul Eroilor nr. 2). Închei primele contracte din afara presei şi încep să-mi îmbunătăţesc dotarea.
Ianuarie 1993: la invitaţia Fundaţiei SOROS particip la un simpozion la Bucureşti. Mă întâlnesc cu gen. Victor Marcu în pădurea Băneasa (m-a luat cu maşina din centru). Raportez realizările şi greutăţile.
Primăvara şi vara lui 1993, Cluj şi diverse localităţi din România: încep să încheg primele relaţii cu publicaţii (aproape în totalitate cotidiene) din Bucureşti şi din alte oraşe din ţară (Iaşi, Timişoara, Braşov, Satu Mare etc.) obţinând primele abonamente sau colaborări în diverse forme.
Un punct aparte a fost relaţia pe care am avut-o cu CARITAS, pe care aş fi putut la un moment dat să-l controlez (inclusiv să-l opresc). CARITAS-ul mi-a adus ceva bani în firmă, puţini în buzunarul propriu (am avut depuşi doar 100.000 de lei) şi enorma bătaie de cap”.

Vârf de sarcină

“Mă căsătoresc în data de 13 aprilie fără ca soţia mea să ştie cu ce mă ocupam de fapt. Fondurile fixe îmi crescuseră de peste zece ori şi aveam şi importante disponibilităţi în bancă. Puteam trece la “etapa naţională” mai repede decât preconizasem. Solicit încă o dată sprijin informativ, managerial şi informaţional, legături etc. Primesc promisiuni palide.
Informez asupra Caritas-ului circa două ore, inclusiv cu scenarii oculte (din păcate începusem să văd atunci, în multe lucruri, mâna serviciilor secrete) şi se notează totul cu răbdare. Toamna lui 1993, Cluj: profit de conjunctura Caritas şi câştig peste 30 de milioane lei disponibilităţi în bancă, pentru firmă.
Cu aceşti bani puteam face atunci, spre exemplu, un restaurant sau magazin ultramodern în Cluj. După o asociere eşuată cu doi parteneri, câştig experienţă în organizarea şi conducerea unei tipografii şi un spaţiu excelent pentru o activitate productivă. Găsesc o linie tipografică relativ completă de vânzare, la 50 de milioane lei şi cer col. Pop acordul pentru a o cumpăra.
Îl primesc şi evidenţiez că nu am toţi banii şi că voi avea nevoie de la instituţie de un împrumut fără dobândă pe maximum şase luni. Circa două-trei săptămâni pregătesc formalităţile de achiziţionare a utilajelor, dar nu perfectez nimic. Participam la co-editarea unui nou cotidian la Cluj care va ajunge, în scurt timp, la cel mai mare tiraj din judeţ”.

Refuzul

“Octombrie-noiembrie 1993, Cluj: cade Caritas-ul şi afacerile mele în acest sens se opresc şi ele. Restructurez parţial activitatea şi solicit cei 20-25 de milioane lei împrumut de la SRI, fără dobândă, pentru circa 6 luni, pentru a putea cumpăra utilajele tipografice şi a mă lansa pe piaţă. După circa trei săptămâni, col. Pop îmi spune că a obţinut aprobarea de principiu pentru bani, dar ca aceştia vor sosi mai târziu. De comun acord, ajungem la varianta de a împrumuta de la un particular, până la sosirea banilor de la Bucureşti. Cum col. Pop nu mă poate ajuta, deşi încearcă, reuşesc să împrumut primele 15.000 mărci dintr-o serie de sume pentru a căror restituire voi trece printr-un adevărat calvar.
Garantez cu utilajele pe care le cumpăr şi le pun în funcţiune. Dobânda acestui împrumut, 10% pe lună, va fi cea mai mică dintre toate împrumuturile următoare. Încă mă bucur de încredere şi prestigiu în oraş. Decembrie 1993: la scadenţa împrumutului, creditorii îmi vin pe cap. Banii de la Bucureşti nu sosesc. Împrumut alţi bani şi restitui împrumutul, garantând tot cu utilajele.
Decid împreună cu col. Pop să ne deplasăm la Bucureşti pentru a prezenta situaţia şi a urgenta banii. În preajma Crăciunului mă primeşte gen. Marcu, care-mi spune că nu ştie nimic despre bani, dar promite să rezolve problema. Mă duce la gen. Popescu – şeful Diviziunii Logisticii şi Înzestrare – unde era şi col. Pop. Generalul Popescu, de faţă cu gen. Marcu şi col.
Pop, îmi spune că nu există nici o posibilitate de a primi banii pentru “firma dumneavoastră” (Agenţia de presa Milenium II, n.r.) de la SRI. Mă sfătuieşte să iau un împrumut de la o bancă. Sunt aproape năucit şi nu am putere să insist şi să prezint argumentele, să arăt că nu am alte posibilităţi şi că nu intram în împrumut dacă banii nu mi-ar fi fost promişi. După întrevedere, gen. Marcu îmi spune că am venit târziu, că bugetul e consumat şi că după Anul Nou să revin ca să rezolv problema”.

Declinul

“A urmat un Revelion de coşmar şi pentru prima dată am întârziat plata salariilor angajaţilor (vreo 35 de persoane). Ianuarie 1994, Cluj-Bucureşti; Generalul Marcu mă primeşte în primele zile ale lunii şi îmi spune că nu există nici o posibilitate de a-mi da bani deoarece nu are forme legale (nici sume în mandat).
Mă sfătuieşte să mă descurc pe cont propriu, el urmând să încerce să mă ajute prin asocierea cu un cunoscut al său. Hotărăsc să continui în noile condiţii şi pun la bătaie inclusiv apartamentul pentru a lua alte împrumuturi în valută de la particulari. Iau şi un împrumut de la bancă, de 25 de milioane lei.
Găsesc câteva comenzi de circa 30 de milioane de lei pe care le execut şi reuşesc să încep o redresare a firmei. (Pe plan personal am trecut printr-o criză financiară totală: în primele zile ale lunii nu am avut ce mânca împreuna cu soţia şi un prieten).
De notat ca mi-a fost fatală inflaţia – de sută la sută – care a fost scăpată de sub control chiar în decembrie 1993 şi dobânzile mari pe care le-am plătit la banca. O informaţie corectă în acest sens mi-ar fi fost de mare ajutor!”

Va urma.

Mihai Petean

Preluare Gazeta de Cluj iulie 2006

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.