sursa: Cluj.com
sursa: Cluj.com

scris de Grumăzescu Andreea

Zilele Clujului din acest an vor avea loc între 18 și 21 mai. Primăria Cluj-Napoca, organizatorul evenimentului, a lansat un apel de idei și propuneri de proiecte pentru ediția aniversară a Zilelor Clujului.

„Primăria municipiului Cluj-Napoca invită clujenii, și nu numai, să transmită idei și propuneri de proiecte pentru conturarea programului din acest an. Ediția aniversară desfășurată anul trecut a fost un spectacol care, timp de 4 zile, a oferit clujenilor și turiștilor emoție, zâmbete, bucurie și nu în ultimul rând, un veritabil motiv de sărbătoare”, au transmis organizatorii evenimentului.

Evenimentul se află la a XI-a ediție. Zilele Clujului au devenit o sărbătoare de care se bucură întreaga comunitate. În fiecare an publicul de toate vârstele, universități, instituții, ONG-uri, companii și nu în ultimul rând asociații culturale, sportive, sociale sau de alt tip contribuie la realizarea programului noii ediții prin idei de evenimente, de proiecte sau acțiuni care să rezoneze cu valorile comunității clujene.

Dacă ai o idee, o poți propune organizatorilor.

Propunerile pot fi transmise, până la data de 14 aprilie 2023, pe adresa zileleclujului@primariaclujnapoca.ro sau prin Registratura Primăriei municipiului Cluj-Napoca, str. Moţilor nr. 7, precum și la primăriile de cartier.

Ediția de anul trecut a adus împreună peste 270.000 participanți în cele 4 zile de evenimente.

„Încet – încet am devenit mai mult decât un oraș. Am devenit o comunitate puternică, unită, armonioasă, multiculturală – așa a început anul trecut spectacolul de drone, cu definiția a ce suntem astăzi la Cluj-Napoca”, transmit organizatorii.

Citește și: Primăria Cluj-Napoca va cumpăra aparate de fitness pentru clujeni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.