Ziua Imnului Naţional al României a fost sărbătorită astăzi şi la Cluj, în Piaţa Avram Iancu. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa oficialităţilor locale, primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, prefectul judeţului Cluj, Florin Stamatian, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Avram Iancu”, colonelul Vasile Şomlea, dar şi a numeroase cadre militare. Ceremonia a început cu mesajul prefectului, Florin Stamatian, care a precizat faptul că Imnul Naţional este “un strigăt de afirmare a identităţii noastre”, care a marcat toate evenimentele importante din istoria ţării. “Această zi simbolizează un moment inconştient pe care îl avem tot timpul în suflet. Nu există persoană care măcar o dată să nu fi fost marcată de prezenţa acestor simboluri naţionale” a menţionat Stamatian. Ziua de 29 iulie a fost desemnată Ziua Imnului Naţional al României în anul 1998, “Deşteaptă-te, române!”reprezentând un simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848. Manifestările care au avut loc cu ocazia Zilei Imnului Naţional al României au fost organizate de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Cluj.

Silvia Boncuţiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.