Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj (DGASPC),

instituţie publică de interes judeţean aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj,

organizează cu ocazia Zilei Europene de luptă împotriva discriminării persoanelor

cu dizabilităţi, un set de acţiuni cu rol de conştientizare a drepturilor persoanelor cu

handicap şi promovare a demnităţii acestora, în comunitatea locală.

În cadrul manifestării se vor organiza următoarele activităţi:

– 3 mai 2012, de la ora 9.00 până la ora 13.00, Sala Sporturilor „Horia Demian”

va găzdui o serie de activităţi dedicate Zilei Sportului pentru persoanele cu dizabilităţi,

sportivii fiind susţinuţi de voluntari.

– 4 mai 2012, de la ora 10.00, la ”Iulius Mall” se va organiza o expoziţie cu

produsele realizate de către persoanele cu dizabilităţi din centrele de zi ale organizaţiilor

neguvernamentale şi din centrele rezidenţiale din subordinea D.G.A.S.P.C. Clui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.