Ziua Naţională a României a fost sărbătorită la Cluj-Napoca printr-o serie de manifestări, clujenii având parte de concerte, scenete, lansări de carte şi focuri de artificii. Totuşi, această zi a fost umbrită de campania electorală, discursul politicianist primând în faţa semnificaţiei zilei de 1 Decembrie

Manifestările au început la ora 9:30, când a avut loc slujba religioasă în Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Piaţa Avram Iancu. Sute de clujeni s-au strâns în centrul oraşului pentru a asista la slujba religioasă oficiată de ierarhi ai Mitropoliei Ortodoxe în memoria celor care s-au jertfit pentru România. Primul oficial care a subliniat importanţa Zilei Naţionale a fost prefectul judeţului, Florin Stamatian. Acesta a declarat că adunările reprezentative şi organismele lor, Sfatul Ţării, Consiliul Naţional Român din Bucovina, Consiliul Naţional Român Central, au exprimat năzuinţele poporului român şi au înfăptuit unirea provinciilor româneşti cu patria mamă într-un cadru democratic, prin acte de voinţă liber exprimată, pe teritoriu românesc, înainte ca pacea să pună capăt formal, prin tratate internaţionale,  Primului Război Mondial. “Actul fundamental pe baza căruia a evoluat acţiunea politică românească până la Adunarea Naţională de la 1 decembrie a fost “Declaratia de la Oradea”, din 12 octombrie 1918, prezentată în Parlamentul de la Budapesta la 18 octombrie, de către Alexandru Vaida-Voevod, declaraţie care a marcat intrarea mişcării de eliberare a românilor într-o fază decisivă. Acţiunea de atunci a reprezentat declaraţia oficială prin care românii au aderat la ideea de autodeterminare, o declaraţie de principii ce proclama independenţa naţiunii române, dreptul de a dispune liber de soarta sa. Este actul fundamental ce includea componente ale concepţiei europene: proclamarea independenţei naţiunii române, exercitarea atributelor suveranităţii, caracterul plebiscitar reprezentat în ideea de Adunare Naţională, singurul organism politic recunoscut prin Declaratie şi legitimat să hotărască asupra viitorului poporului roman”, a spus Stamatian. Manifestările au continuat cu depuneri de coroane de flori din partea autorităţilor locale şi judeţene, a instituţiilor militare, serviciilor descentralizate, partidelor politice şi ale asociaţiilor de veterani de război. Câteva subunităţi de militari din garnizoana Cluj-Napoca au desfăşurat o paradă militară în Piaţa Avram Iancu. La finalul zilei, mii de clujeni au asistat la retragerea cu torţe a militarilor români, aceştia urmând traseul Piaţa Lucian Blaga, către Piaţa Avram Iancu, acolo unde au fost întâmpinaţi cu aplauze din partea clujenilor.

Cu gândul la… Ziua Naţională

Cu toate că la manifestările din dimineaţa zilei de 1 Decembrie au fost prezenţi o parte din personalităţile judeţului, au existat şi absenţe remarcabile. Astfel, marii absenţi  au fost parlamentarii opoziţiei, atât deputaţi PSD, cât şi deputaţii PNL şi UDMR. Politicienii Marius Nicoară şi Vasile Soporan au sărbătorit Ziua Naţională la Turda, în timp ce Horea Uioreanu a asistat la dezvelirea unei statui la Năsăud. Totuşi, poate una dintre cele mai mari absenţe a fost cea a fostului primar al municipiului Cluj-Napoca, Gheorghe Funar, care nu a reuşit să fie prezent la aceste ceremonii. De unul singur a fost lăsat şi liderul UDMR Cluj, Laszlo Attila, atunci când a sosit momentul depunerilor coroanerelor cu flori.

Scandări anticomuniste în Piaţa Unirii

Înainte de retragerea cu torţe să înceapă, aproximativ 50 de tineri s-au adunat  în Piaţa Unirii, aceştia scandând mesaje împotriva fostului preşedinte al României, Ion Iliescu şi mesaje anticomuniste. Tinerii au venit “înarmaţi” cu steaguri ale României, o parte din acestea fiind steagurile Revoluţiei, cu stema Republicii Socialiste România decupată, scandând “jos Iliescu”, “jos comunismul” sau “România nu uita, Revoluţia e a ta”. Manifestaţia a durat aproximativ 30 de minute. Potrivit comandantului Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca, Florinel Budişan, manifestanţii nu aveau autorizaţie pentru această manifestare şi sunt pasibili de amendă conform Legii 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea manifestărilor publice.

Un grad în plus de 1 Decembrie

Probabil, de Ziua Naţională a României s-a bucurat cel mai mult şeful Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Cluj, Ioan Păcurar care a fost avansat în gradul de chestor al Poliţiei Române. Acesta a primit distincţia în cadrul unei ceremonii organizate la Bucureşti. Aproximativ 80 de ofiţeri ai Ministerului Administraţiei şi Internelor au fost promovaţi de 1 Decembrie prin decret prezidenţial. De asemenea şi colonelul Vasile Şomlea, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj a fost avansat la gradul de general de brigadă. Traian Băsescu a semnat şi deciziile de pensionare a judecătoarei Eleonora Gheta de la Curtea de Apel Cluj şi a vicepreşedintei Curţii de Apel Cluj, Gabriela Purja.

Scenete şi cărţi pentru România

Ziua Naţională a României a fost sărbătorită şi printr-o scenetă istorică şi prin lansarea unei cărţi. Treptele Monumentului Memorandiştilor au găzduit o scenetă istorică care a avut ca scop recrearea atmosferei de la Cluj din data de 1 Decembrie 1918. Sceneta a fost interpretată de 12 elevi, textele fiind puse la dispoziţie de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei. În tot acest timp, clujenii care au asistat la scenetă au primit ziare din vremea Marii Uniri. Evenimentul s-a încheiat cu lansarea volumului “Clujul, scurtă istorie”, realizat de un grup de istotici coordonaţi de academicianul Camil Mureşanu. Prezent la lansarea acestei cărţi, Sorin Apostu a declarat că “volumul a pornit din dorinţa municipalităţii de a pune în evidenţă istoria Clujului”.

Beatrice Golondzac

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.