Operatiunea Heera cu 1.150 de agenţi de poliţie, agenţi vamali si agenţii din sapte tari

229

Interpolul a anunţat vineri confiscarea a peste 420 de tone de produse medicale de contrabandă în Africa de Vest, în cadrul unei vaste operaţiuni a poliţiei internaţionale, relatează AFP. ‘Iniţiative precum Operaţiunea Heera vizează nu numai protejarea publicului de produse care pot fi dăunătoare sănătăţii, dar şi desfiinţarea reţelelor clandestine care au deseori legătură cu alte forme de infracţiuni grave’, a declarat directorul executiv al serviciilor de poliţie ale Interpol, Tim Morris, potrivit unui comunicat difuzat de organizaţia internaţională cu sediul la Lyon (centru-estul Franţei).

Pentru această vastă operaţiune, care a avut loc între 15 mai şi 17 iunie, coordonată de Interpol, au fost mobilizaţi aproape 1.150 de agenţi de poliţie, agenţi vamali şi agenţii pentru reglementarea produselor de sănătate din şapte ţări: Benin, Burkina Faso, Coasta de Fildeş, Mali, Niger, Nigeria şi Togo, conform Agerpres.

În cadrul acestei operaţiuni, au fost confiscate peste 41 de milioane de tablete şi 13.000 de cutii cu produse medicale şi farmaceutice (suplimente alimentare, analgezice, antibiotice, medicamente împotriva malariei etc.) de contrabandă, având o valoare pe piaţă de circa 21,8 milioane de dolari (peste 18,5 milioane de euro). Aproximativ 150 de persoane au fost arestate sau plasate în regim de supraveghere la domiciliu în urma descinderilor poliţiştilor care au vizat pieţe, magazine, farmacii, depozite, vehicule şi fabrici clandestine. În Benin, la Koro (centru), au fost de asemenea descoperite 100 de tone de medicamente de contrabandă ascunse în camioane care transportau fructe. Provenind din Guineea, vehiculele urmau să aprovizioneze ţările din regiune, potrivit Interpol.