”Ieri, 16 iulie 2013, la orele 24,00, a expirat termenul legal pentru depunerea de contestaţii privind excluderea d-lui Aurelian Pavelescu din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. Biroul Naţional de Conducere (BNC), înscris în Registrul Partidelor Politice, unicul birou legal recunoscut de instanţele de judecată, a hotărât înştiinţarea forurilor competente în vederea radierii d-lui Aurelian Pavelescu din Registrul Partidelor Politice. (…) Domnul Pavelescu a avut, prin statut, 5 zile lucrătoare pentru a contesta excluderea sa – necontestând decizia, aceasta a rămas definitivă”, susţine Vasile Lupu, presedintele Comitetului de Conducere PNTCD, într-un comunicat remis miercuri AGERPRES. Acesta a adaugat că la şedinţa BNC s-a aprobat cu unanimitate de voturi calendarul de pregătire a congresului de reunificare a partidului din 19 octombrie 2013, a normei de reprezentare, precum şi invalidarea tuturor hotărârilor ”abuzive şi nestatutare luate de fostul preşedinte Aurelian Pavelescu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.