La 2 martie 2015, Eduard Hellvig devenea directorul Serviciului Român de Informații, după ce Parlamentul României își dădea acordul în această privință.

Până atunci, el mai fusese, pe rând, deputat în Parlamentul României, respectiv în Parlamentul European, dar și ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului în Guvernul Ponta.

„În legislatura 2004-2008 a fost deputat în Parlamentul României, calitate în care a deținut funcția de secretar al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională (oct 2005 – sept 2008) și de membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO (subcomisia pentru securitate). Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană a devenit unul dintre primii europarlamentari ai României (1 ian – 9 dec 2007).

În anul 2012 a deținut portofoliul de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, iar în urma alegerilor parlamentare de la finele aceluiași an a câștigat un nou mandat de deputat. În cadrul acestei legislaturi a fost vicepreședinte al Camerei Deputaților (dec 2012 – sept 2013), membru în Comisia pentru politică externă (până în feb 2013), în Comisia pentru Afaceri Europene (din feb 2013) și în Delegația României la Adunarea Parlamentară a NATO (20 dec 2012 – 3 sept 2013).

Mandatul domniei sale de deputat s-a încheiat la 3 septembrie 2013, ca urmare a revenirii în Parlamentul European (sept 2013 – iun 2014). Și-a reconfirmat calitatea de europarlamentar și după alegerile din mai 2014, însă decide să renunțe la aceasta odată cu validarea sa, de către Parlamentul României, în funcția de director al Serviciului Român de Informații”, se arată pe site-ul SRI.

Între 2011 și 2014, Eduard Raul Hellvig a fost și secretar general al Partidului Național Liberal (PNL). În calitate de membru PNL, Eduard Hellvig a ajutat formațiunea politică liberală cu 9.600 de lei în anul 2014, potrivit gandul.info.

Care este averea șefului SRI?

Potrivit declarației de avere completate în luna iulie a anului 2016, Hellvig deține împreună cu soția o casă de locuit și un teren intravilan în Bihor.

În luna octombrie din 2015, acesta a înstrăinat o casă și un teren, în schimbul cărora a primit 150.000 de euro.

Eduard Raul Hellvig are peste 200.000 de euro în bănci. Totuși, el are și o datorie față de o persoană fizică de 145.000 de euro.

Mai mult, în calitate de parlamentar european, el a încasat peste 90.000 de euro. Totodată, de la Serviciul Român de Informații, a primit, în anul 2015, 96.710 lei.

Conform declarației de avere, Eduard Hellvig a mai obținut în respectivul an fiscal peste 22.000 de lei, din alte surse.

…Citește continuarea AICI…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.