Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Cluj-Napoca a fost lăsat de un cabinet medical de stomatologie fără lucrarea dentară şi fără 5.700 de lei.

Pacient rămas fără bani, dar şi fără proteza dentară

Pentru a-i proteja identitatea, o să numim victima în cauză, Bogdan. La îndemnul unor rude de-ale sale, domnul Bogdan a apelat la cabinetul doamnei doctor stomatolog Mihaela Socolov, cabinet care se află pe Calea Moţilor, în vederea unui implant dentar. După consultaţiile de specialitate, a aflat că este nevoie de intervenţie chirurgicală şi că această procedură va costa 3.500 de lei, iar pentru proteza mobilă a mai achitat încă 2.800 de lei.

Domnul Bogdan nu a suportat proteza, iar după patru luni de zile, a început să aibă dureri foarte mari la introducerea sau scoaterea acesteia din cavitatea bucală. Totul a devenit un coşmar pentru el, făcând constant naveta casă-stomatolog, iar în cele din urmă proteza s-a blocat în gură, nemaiavând ce să facă. Moment în care s-a întors la cabinetul de pe Calea Moţilor, iar medicul stomatolog, împreună cu asistenţii, i-au sustras toată lucrarea, inclusiv implanturile. Acesta a rămas cu răni foarte grave în cavitatea bucală, iar medicul l-a lăsat să plece acasă exact în starea în care era.

Mai mult, pacientul susţine că nu a deţinut nicio chitanţă până în momentul în care i-a fost sustrasă lucrarea. Proteza nu a corespuns cerinţelor, nu se plia pe structura gurii, acesta având dureri insuportabile. A cerut banii înapoi, dar a fost refuzat pe motiv că pentru proteză s-au folosit materiale foarte scumpe. Încercarea de a avea o înţelegere cu doamna medic Socolov a eşuat.

Prima plângere depusă a fost la Colegiul Medicilor Dentişti din Cluj, răspunsul acestora fiind că doamna Socolov nu a avut abateri disciplinare până în momentul de faţă, nefiind înregistrată vreo sancţiune de acest gen. Un alt motiv menţionat pentru care acesta nu şi-a primit banii înapoi este că pacientul a fost informat în legătură cu complicaţiile care ar fi putut urma, fapt atestat prin semnătura acestuia.

În cele din urmă, Bogdan a apelat la acţiunea în judecată.

„Am încercat să am o înţelegere cu medicul Mihaela Socolov, dar aceasta mi-a fost ostilă, a refuzat refacerea lucrării, (deşi am achitat toate sumele de bani pretinse), teoretic şi legal, lucrarea ar trebui să dispună de o garanţie. Nu s-a întâmplat acest lucru, medicul nu mi-a garantat lucrarea”, a declarat Bogdan.

Având în vedere faptul că nu a primit niciun răspuns de la cabinetul medical, a recurs la proces şi solicitarea unei expertize tehnico-dentare.

În urma expertizei, s-a constatat că lipseşte din dosar ceva foarte important.

„Având în vedere că la dosar nu există imaginea radiografică post osteointegrare, calitatea inserării implantelor nu o pot aprecia.”

Prin urmare, expertiza medico-legală nu a putut fi finalizată şi a fost incompletă din cauza faptului că doamna doctor nu a trimis radiografia pacientului la dosar.

 

Pacientul dat în judecată pe motiv de denigrare

Suma pagubei, care se presupune că i-ar fi fost adusă cabinetului medical, se ridica la 5.000 de euro, potrivit medicului Socolov. În întâmpinarea trimisă domnului Bogdan se cere chiar şi „plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocaţial al taxei timbrului judiciar.”

Pacientul nu a povestit nimănui de cele întâmplate, bineînţeles până în acest moment. În ce a constat mai exact denigrarea, defăimarea şi reclama negativă adusă cabinetului?

Motivul pentru care pârâta a dat, la rândul ei, în judecată pe pacient este că a denigrat, defăimat şi a adus o reclamă negativă cabinetului. Mai mult, în actul de judecată a menţionat faptul că a practicat această meserie şi în afara ţării şi că niciodată nu a avut conflicte similare.

Doamna Socolov a transmis o hârtie pe care sunt trecute toate procedurile, iar pe lângă asta, şi presupusele cheltuieli ale pacientului.

Un pacient ca dânsul, în vârstă şi fără pregătire superioară, are nevoie de o informare corectă, pe înţelesul fiecăruia, dar mai ales al lui. Acest lucru nu s-a întâmplat, cabinetul medical apărându-se numai prin semnăturile care, conform doamnei medic stomatolog, asta înseamnă că el şi-a asumat tot, iar grijile dânsei s-au terminat aici.

Serviciu medical calificat în domeniul stomatologic, este prin natura sa, un domeniu sensibil, sofisticat şi dificil. Nu ar fi trebuit să se ajungă la un conflict medic-pacient, ci la o înţelegere reciprocă, de la bun început.

  

Semnăturile pacientului nu corespund cu semnăturile din fişa medicală

În tabelul făcut de doamna doctor, observăm o eroare colosală. Mihaela Socolov a trecut la data examenului medical anul 2012, pe când pacientul a păşit pentru prima dată în cabinetul dânsei doar un an mai târziu, în 2013. Tabelul este o hârtie din care foarte greu se poate înţelege ceva, iar la prima vedere pare a fi o coală A4 scoasă la imprimantă şi scris cu un pix negru peste.

La sfârşitul fişei, scrie că domnul Bogdan a luat la cunoştinţă tot ce i s-a prezentat, inclusiv riscurile ce ar fi putut să apară.

„Am luat la cunoştinţă de complicaţiile şi eşecurile posibile ce ar putea interveni în cadrul aplicării de implant şi sunt de acord cu această intervenţie.”

După încheierea aceastei fraze, este trecută semnătura pacientului, care nu seamană nicicum cu semnăturile de pe actele dânsului de la avocat. Ceea ce rezultă că semnăturile nu sunt ale lui. Este absurd să ne gândim că o semnătură poate să asigure garanţia unei bune executări a lucrării.

„Dacă doamna doctor a practicat această profesie şi în afara ţării, cu atât mai mult ar fi fost de dorit să aibă o abordare decentă, corectă şi mai ales morală, în raport cu orice pacient şi să nu fie tratat aşa cum s-a întâmplat. Nu cred că dincolo de graniţe, un asemenea comportament nu ar fi fost aspru sancţionat.” a declarat domnul Bogdan.

 

Justiţia nu a fost de partea pacientului

Instanţa de judecată a oprit procesul în data de 8 februarie 2016, iar conform avocatului pacientului, instanţa a intrat sub incidenţa unor grave ilegalităţi, încălcînd mai multe articole din Codul de Procedură Civilă. Articolele încălcate menţionate de avocatul pacientului sunt art. 6, art. 7, alin. 2, art. 13 alin (1), art. 22.

Pacientul se luptă în continuare cu morile de vânt, sperând ca la un moment dat să i se facă dreptate.

Anamaria Popescu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.