Casa de Insolvenţă Transilvania are scos la vânzare un ansamblul imobiliar întreg situat în cartierul Bună Ziua. Este vorba de afacerea unor italieni, foşti asociaţi ai constructorului clujean Chimu Căpuşan. După ce italienii şi Căpuşan s-au certat şi au dat pe din două afacerea Bonjour Residence, se pare că afacerea italienilor nu a rentat şi a ajuns în insolvenţă, situaţie juridică în care se află şi acum. Interesant este că printre cei care s-au înscris în lista celor care au de luat bani de la afacerea italienilor s-a înscris şi o societate patronată de Căpuşan.

 

Casa de Insolvenţă Transilvania are scoase la vânzare 15 apartamente, parcări şi alte bunuri care aparţin firmei Mao Imobiliare aflate acum în insolvenţă. Această firmă este deţinută de off-shore-ul cipriot GONRAYA SERVICES LTD şi firma  CALDERINI CONSTRUZIONI din Italia. Practic, compania este deţinută de nişte oameni de afaceri italieni care, în urmă cu câţiva ani, s-au asociat cu afaceristul clujean Chimu Căpuşan. Beneficiind de relaţiile pe care le are în cadrul administraţiei Boc, Căpuşan a obţinut schimbarea regimului de construcţie în cartierul Bună Ziua şi a început să construiască cartierul Bonjour Residence. Potrivit HCL 644/2005 nu se admiteau derogări de la regulamentele de urbanism aflate în vigoare. Însă, după lobby-ul făcut de Căpuşan, într-o zonă în care casele vecine nu depăşesc regimul de înălţime de maxim P+2E+M, blocurile lui Căpuşan au de peste 10 etaje în cartierul Bună Ziua. Edificarea s-a făcut pe un teren deţinut de Căpuşan prin intermediul firmei Elite.

 

Procese ping-pong

Firmele care au construit acest ansamblu imobiliar s-au dat în judecată, litigiul ţinând prima pagina a ziarelor clujene.  Procesul dintre constructorul ansamblului rezidenţial „Bonjour” din cartierul Bună Ziua, firma CH Transbeton, care aparţine lui Chimu Capusan, şi societatea Mao Imobiliare, unul dintre dezvoltatorii ansamblului, alături de firma Elite a familiei Căpuşan, a constituit unul dintre cele mai dure procese care s-au judecat pe rolul Tribunalul Comercial Cluj. Miza procesului intentat de creditoare, firma SC CH TransBeton,  a fost reprezentată de neplata de către Mao Imobiliare a unor facturi în valoare totală de 1.600.000 de lei, sume reprezentând contravaloarea lucrărilor pe care creditoarea susţine că le-a prestat la partea de blocuri care aparţin italienilor din ansamblul „Bonjour”. În cadrul termenelor, reprezentantul Mao Imobiliare a cerut instanţei să oblige creditoarea la plata a circa 10% din valoarea creanţei, respectiv suma de 100.000 de lei iar instanţa a încuviinţat cererea. Pe parcursul procesului, avocatul celor de la CH Transbeton a cerut deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva Mao Imobiliare, insistând asupra faptului că, din moment ce se opune deschiderii procedurii, firma debitoare ar fi trebuit să dovedească prin extrase de cont că poate să-şi achite datoriile. În schimb, avocatul părţii adverse a afirmat că şi creditoarea are o datorie de aproximativ 250.000 de euro către firma clientului sau. Cele două firme dezvoltatoare ale ansamblului Bonjour şi-au partajat posesia şi s-au despărţit inclusiv în ceea ce priveşte vânzările apartamentelor care până acum se vindeau în exclusivitate de către o agenţie imobiliară.

În paralel, italienii l-au dat în judecată pe Chimu cerându-i 632.836 de lei. Conform documentelor depuse la acest dosar, italienii din SC Mao Imobiliare îl acuză pe Căpuşan că acesta a construit, în cadrul acestui ansamblu, mai puţin decât era stipulat în contract, fapt pentru care au şi cerut o expertiză tehnică. Conform experţilor, în cadrul ansamblului au fost făcute mai puţine locuri de parcare decât în proiect, iar suprafeţe construite sunt mai mici în realitate decât cele de pe hârtie. Mai mult, italienii mai spun că o serie dintre cei care au cumpărat apartamente în Bonjour Residence sunt nemulţumiţi de calitatea lucrărilor, iar o parte dintre clienţi au cerut rezilierea contractelor.

 

Familia imobiliară

Cazurile în care a fost implicat constructorul Chimu Căpuşan au fost prezentate pe larg în Gazeta de Cluj. În articolele anterioare, a fost arătat modul în care atât Căpuşan, cât şi Hulea, un fost partener de afaceri, au dezvoltat în Cluj un mod de a construi extrem de interesant: construcţie în regie proprie, fapt care a dus până acum la neplata unor taxe către stat. Cei doi foşti parteneri de afaceri ridicau imobile de peste trei etaje, fără să înregistreze lucrarea prin nicio firmă, de cele mai multe ori la rubrica beneficiari de pe plăcuţele de şantier apărând numele lui Căpuşan, adică persoana fizică. În mod normal, în cazul în care o persoana juridică vinde un imobil, ea are de plătit o serie de taxe către stat, cum ar fi impozitul pe profit (16%) sau impozitul care se plăteşte la ridicarea dividendelor (10%). Dacă, însă, beneficiarul unor lucrări este o persoană fizică, iar aceasta vinde mai departe imobilele respective, ea nu va mai plăti aceste impozite către bugetul de stat. Astfel, se realizează o “economie” substanţială, în fapt o eludare a plăţilor de impozite către buget. În aceste condiţii se explică şi motivul pentru care Chimu Capuşan şi familia au preferat, de multe ori, să construiască în nume propriu. În sprijinul acestor afirmaţii, poate fi menţionat un episod petrecut la începutul lunii octombrie a anului 2005 în cadrul şedinţei Consiliului Local Cluj-Napoca. Atunci, consilierii au votat un proiect de hotărâre privind modificarea unei hotărâri privind regimul de înălţime al imobilului de pe strada Eremia Grigorescu nr. 126, având ca beneficiar firma SC Chim&Mar Construcţii, firma lui Chimu Căpuşan. Proiectul a fost votat într-o debandadă totală, într-un moment în care consilierii PSD se ridicau să iasă în pauză. Culmea este că proiectul a “trecut” cu unanimitate de voturi. Familia Căpuşan a mai construit şi în cartierul Andrei Mureşanu, pe strada Trifoiului, nouă blocuri. Potrivit datelor care erau înscrise pe panoul de şantier, beneficiarii construcţiilor au fost Chimu Căpuşan, soţia Anica şi fiul Sergiu Bogdan Căpuşan. Blocurile erau construite de SC CH Transbeton şi vândute prin intermediul Nobila Casa, cele două firme ale familiei Căpuşan, care asigură profit de 100% familiei imobiliare a Clujului.

 

Aproape 100 de milioane de euro

În cazul centrului de cartier din Buna Ziua, este vorba de un teren de 6 hectare în care s-au băgat în jur de cinci milioane de euro, conform unor surse. Ulterior valoarea terenului, cu planurile urbanistice zonale si de detaliu aprobate de municipalitatea clujeana, a crescut de aproape de trei ori. Valoarea investiţiei necesare pentru proiectul rezidenţial a fost de aproximativ 90 de milioane de euro. Ansamblul care s-a construit pe un teren de 6 ha a inclus peste 1.000 de apartamente, dar şi spaţii de comerţ şi birouri. Alte proiecte în care sunt implicaţi membrii familiei Căpuşan sunt un ansamblu de locuinţe în Andrei Mureşanu şi altul în Grigorescu şi sediul Registrului Comerţului din Cluj Napoca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.