Refugiată în Costa Rica, la peste 10.500 de kilometri de România, pentru a fenta puşcăria, Elena Udrea a decis deja când se va întoarce în ţară.

Celebra fugară condamnată la 6 ani de temniţă pentru fapte de corupţie şi-a făcut deja calculele şi a mărturisit apropiaţilor că va reveni în România peste exact 11 ani. Conform unor persoane din anturajul Elenei Udrea, până atunci aceasta va încerca să stea departe de probleme, în Costa Rica, unde doreşte să îşi crească şi copilul nenăscut. De asemenea, în această perioadă, apropiaţii vor fi nevoiţi să bată peste 10.500 de kilometri, pentru a putea sta de vorbă cu blonda între patru ochi.

Chiar dacă la prima vedere par nişte vorbe aruncate în vânt, peste 11 ani Udrea se va putea întoarce, fără probleme, iar poliţiştii nu îi vor mai putea face nimic. Asta deoarece, conform legii, peste 11 ani se va prescrie pedeapsa rămasă definitivă în urmă cu o săptămână. Potrivit Codului Penal, termenul de prescripţie a executării pedepsei, în cazul Elenei Udrea, este „5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată (6 ani – n.r.)”, termenul socotindu-se „de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă”.

Sursa: spynews

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.