Viorel Cataramă, candidat la funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal la viitorul congres, susţine necesitatea reducerii rolului statului în administrarea banilor publici.

El a declarat sâmbătă, la Botoşani, unde şi-a prezentat moţiunea „Politica naţională – Calea liberală. #Restart”, că politica liberală trebuie să urmărească dezvoltarea sectorului privat prin crearea de locuri de muncă.

„În esenţă, această moţiune este un program clar de centru-dreapta, care urmăreşte să reducă rolul statului în administrarea banilor publici şi să transfere această responsabilitate către sectorul particular prin crearea de locuri de muncă, prin susţinerea exporturilor, prin lucrări de investiţii în infrastructură, care să genereze în cascadă locuri de muncă în industrie, servicii şi aşa mai departe”, a susţinut Cataramă, potrivit Agerpres.

Candidatul liberal a admis că moţiunea lui cuprinde un set de propuneri care „au născut o dezbatere în opinia publică”, însă este de părere că aceste măsuri pot determina dezvoltarea economică a României.

El are în vedere, printre altele, anularea tuturor ajutoarelor sociale pentru persoanele apte de muncă, dar şi privatizarea spitalelor.

„Sunt câteva prevederi care sunt considerate extrem de interesante şi care au născut o dezbatere în opinia publică, cum ar fi anularea tuturor ajutoarelor sociale pentru persoanele apte de muncă, privatizarea spitalelor, privatizarea învăţământului superior şi parţial a învăţământului mediu, anularea subvenţiilor pentru agenţi economici neperformanţi, cum ar fi Televiziunea Română şi TAROM, reducerea la jumătate a personalului bugetar, anularea subvenţiilor pentru multinaţionale, taxarea capitalurilor şi a importurilor speculative, ideea centrală fiind că statul se va ocupa de persoanele care nu pot munci, şi anume copii, persoane cu handicap, bolnavi cronici şi bătrâni, toţi ceilalţi cetăţeni ai României urmând să muncească pentru a-şi căpăta venituri şi pentru a reuşi să îşi întreţină familia, să plătească taxele şi pentru a asigura prosperitatea României”, a susţinut Viorel Cataramă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.