Cap al mafiei italiene capturat în România. Acesta se află pe lista celor mai căutați fugari din lume

440

Un cap al mafiei italiene, condamnat pentru trafic internațional de droguri de mare risc, a fost depistat de polițiștii bihoreni, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

”La data de 4 octombrie a.c., polițiștii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale – I.G.P.R., în cooperare cu polițiști din cadrul Poliției Italiene, în baza unui Mandat European de Arestare și a unui ordin european de anchetă, au depistat, în municipiul Oradea, un bărbat, de 66 de ani, din Italia, urmărit internațional.

Bărbatul era condamnat de autoritățile italiene la o pedeapsă de 15 ani de închisoare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc.

Pentru depistarea lui, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliției Române.

Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat la Curtea de Apel Oradea, în vederea luării măsurilor ce se impun.Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor”, transmite IGPR, citat de stirileprotv.ro.

Potrivit Rai News, bărbatul se numește Vito Bigione, este din Mazara del Vallo, Sicilia și a fost inclus printre cei mai căutați 30 de fugari din lume.

Vito Bigione, 66 de ani, a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare pentru asociere care vizează traficul internațional de droguri. Presa italiană afirmă că el a fost unul dintre primii care a făcut legătura între Cosa Nostra, ’Ndrangheta și cartelurile din America de Sud, care gestionează traficul internațional de cocaină.

Bărbatul era dat în urmărire din data de 28 iunie, când a fost condamnat definitiv.