Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Iuliu Hațieganu’ Cluj-Napoca are onoarea să vă invite la evenimentul intitulat Vinul – un aliment pentru sănătate care va avea loc joi 25 mai 2017, ora 18, în amfiteatrul I. Aleman, str. V. Babeș nr. 8.

Cu această ocazie va fi lansat, în prezența autoarei, Marinela V. Ardelean, al doilea volum al ghidului The Wine Book of România. Cartea reprezintă o premieră în peisajul editorial românesc, fiind primul ghid bilingv care cuprinde descrierea și clasificarea celor mai bune vinuri din România și din Republica Moldova. Autoarea revine în atenția publicului după succesul din anul 2014 al cărții  ’50 de vinuri românești întâlnesc 50 de preparate culinare italiene’, care este volumul cel mai premiat la nivel internațional despre vinurile românești. Marinela V. Ardelean este specialist în branding și business development în industria enogastronomică, degustător profesionist în concursuri internaționale de vinuri, profesor la Italian Chef Academy din Roma și un promotor fervent al vinurilor și tradițiilor din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.