Cătălin Cherecheș acuză SRI și DNA că i-au fabricat un nou dosar. Principalul vinovat, un procuror clujean

721

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că dosarul în care a fost trimis în judecată de către procurorii DNA Cluj este unul „fabricat” şi la care a contribuit şi SRI, scrie Agerpres.

„Începând cu 2011, de când sunt primar al municipiului Baia Mare, am trăit, în tăcere, fără să mă plâng, cu sabia deasupra capului, terorizat în fiecare zi de aceşti anchetatori, indiferent că provin din DNA sau din serviciile sistemului opresiv. (…) Au fost date mandate de interceptare pe siguranţă naţională, unele din ele pe terorism internaţional, emise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Am trăit zilnic un atac concertat al DNA (…) pentru că m-au dorit executat şi îngropat”, a spus Cătălin Cherecheş.

Acesta a susţinut că principalul vinovat pentru trimiterea sa în judecată este procurorul Ionuţ Vasile de la DNA Cluj.

„Un singur procuror care se ocupă de Cătălin Cherecheş, din perspectiva privată şi din perspectiva publică, din 2012 şi până astăzi. Un procuror care se numeşte Ionuţ Vasile, o ‘lămâie’ a DNA-ului, un om care nu are niciun fel de Dumnezeu şi niciun fel de scrupule şi care nu respectă drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, iar eu sunt un om care militez pentru dreptate” a spus Cherecheş.

În context, primarul municipiului Baia Mare a subliniat că în noul dosar de fapt DNA nu l-a trimis în judecată, ci doar a sesizat Camera preliminară cu privire la analiza legalităţii sesizării instanţei.

Acesta a menţionat că dosarul face referinţă la o presupusă luare de mită în formă continuată, însă sumele de bani primite în baza unor contracte de sponsorizare din partea unei firmei elveţiene au fost utilizate legal în susţinerea unor proiecte comunitare şi sportive.

Totodată, primarul municipiului Baia Mare a declarat că va face plângere penală împotriva procurorului Ionuţ Vasile şi a solicitat public un punct de vedere din partea directorului SRI, Eduard Helvig, cu privire la cazul său.

„S-a sesizat instanţa şi mâine (miercuri, n.r.) vom depune şi plângerile penale la adresa celor care au făcut aceste acte, de la procurori, la ofiţeri, la procurori şefi, pentru că lucrurile trebuie să funcţioneze într-o logică a respectului faţă de lege”, a spus Cherecheş.

Cătălin Cherecheş a mai arătat că va solicita SRI să i se pună la dispoziţie datele tehnice ale aparaturii cu care au fost efectuate interceptările, înregistrările originale şi identitatea persoanelor care au făcut interceptările.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj l-au trimis în judecată pe primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, într-un nou dosar, pentru luare de mită în formă continuată. Conform site-ului Tribunalului Maramureş, DNA a înregistrat dosarul pe 21 septembrie.

4 COMENTARII

  1. De unde nu-i foc, nu iese fum. http://gazetadecluj.ro/catalin-chereches-trage-ponoasele-imobiliare-dintr-un-bloc-ilegal-din-cluj/ „militez pentru dreptate” si „lucrurile trebuie să funcţioneze într-o logică a respectului faţă de lege” par lozincile activistului P.C.R., ce induc neprihanirea propriilor faradelegi. http://gazetadecluj.ro/mircea-dinculescu-fost-arhitect-al-cj-cluj-trimis-judecata-pentru-mita/ „N-avem puteri şi chip de-acum / Să mai trăim cerşind mereu, / Că prea ne schingiuiesc cum vreu / Stăpâni luaţi din drum! / Să nu dea Dumnezeu cel sfânt, / Să vrem noi sânge, nu pământ! / Când nu vom mai putea răbda, / Când foamea ne va răscula, / Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa / Nici în mormânt!” (Boșcu Marii lu’ Avacum din Telciu)

  2. Ionuţ Vasileeee? Păi ăsta e un slugoi nemernic, o stafidă de vinitură argeşană de sorginte băsistă, slab pregătit profesional expediat de prin Bucureşti că tot umbla cu şanga-manga! La Cluj e turnătorul şi executantul de serviciu al D.N.A.
    Dă-i prostului puterea!

LĂSAȚI UN MESAJ