Cioloș la Cluj: Daca nu ar fi fost OUG 13, ar fi fost șanse mari ca anul acesta România să intre în spațiul Schengen

81

Fostul premier Dacian Cioloș a declarat, joi, într-o dezbatere organizată la Cluj, ca în opinia sa, România ar fi putut intra în 2017 în spațiul Schengen „cel puțin cu aeroporturile”, dacă nu ar fi existat „situația” creată de OUG 13.

“Din punctul meu de vedere, dacă nu ar fi fost situaţia prin care am trecut la sfârşitul lui ianuarie şi începutul lui februarie, cu OUG 13, ar fi fost şanse mari ca anul acesta România să intre în spaţiul Schengen cel puţin cu aeroporturile, cu spa’iul aerian. Cred că este important să dăm garanţii clare referitor la respectarea statului de drept şi de luptă împotriva corupţiei nu doar la nivelul societăţii, pentru că societatea şi-a făcut temele foarte bine, ci mai ales la nivelul clasei politice, să arătăm că putem menţine o creştere economică sănătoasă, prin deciziile politice luate şi inclusiv prin deciziile de politică bugetară”, a declarat fostul premier.

Fostul premier consideră că astfel de decizii politice pun în pericol şi frânează evoluţia economică a României.

“Cred că unul dintre atuurile României în momentul de faţă este că este unul din statele membre cu un foarte mare potenţial de creştere economică pe termen mediu şi lung. Aceasta înseamnă atragere de investiţii, înseamnă interes politic din partea celorlalţi vizavi de noi. Devenim mult mai interesanţi ca parteneri dacă avem evoluţie în economie, dar dacă luăm decizii care riscă să pună în pericol evoluţia economică, punem frână acestui process”, a mai spus Dacian Cioloş.

Dacian Cioloș a participat joi, la dezbaterea cu tema „Uniunea Europeană post-Brexit și locul României. De la scenarii la realități”, organizată de Grupul de Reflecţie şi Analiză Internaţională CITADEL de la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeş-Bolyai. Dacian Cioloș, prim-ministru al României (2015-2017) și comisar european (2010-2014), a vorbit despre perspectivele Uniunii Europene în contextul ieșirii Marii Britanii, precum și despre provocările și opțiunile care stau în fața României, în perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ