Adrian Munteanu, patronul cluburilor Janis şi My Way, sfidează din nou legea și a redeschis un club care funcționează ilegal, fără autorizațiile și avizele necesare.

Locatarii din clădirea vecină se tem de un nou incendiu

Noul My Way funcţionează pe strada Victor Babeş, numărul 33, la ultimul etaj al unei clădiri de birouri. Patronii se laudă pe Facebook cu „o minunată vedere asupra vechiului Cluj”, în timp ce vecinii sunt terorizaţi de muzica ce răsună, începând cu ora 21, până a doua zi dimineaţă. Mai mult, fiind de notorietate incendiul izbucnit în aceeași locație în urmă cu câțiva ani, vecinii sunt speriaţi că istoria s-ar putea repeta. Oamenii au făcut mai multe sesizări adresate Poliţiei Locale, în martie şi aprilie 2024.

O sursă a venit zilele trecute la redacţia noastră şi ne-a povestit, vizibil emoţionat, cum se luptă cu neregulile comise cu nepăsare de patronii My Way. Acesta duce o muncă de convingere sisifică cu autorităţiile locale care nu iau nicio măsură faţă ilegalităţiile comise de patronii clubului My Way, care se cred – şi se pare că şi sunt – mai presus de lege.

Clujeanul susţine că, deşi în urma sesizărilor făcute activitatea localului a fost sistată până la obţinerea autorizaţiilor necesare, patronii se furişează noaptea şi deschid clubul pe ascuns. Porţile localului, păzite de bodyguarzi, se deschid doar după ora 20 când DSP, DSV şi ISU nu mai fac controale. Mai mult, acesta spune că – pe lângă zgomotul infernal care răsună până în zorii zilei – localul ar fi şi un pericol pentru spaţiile comerciale care funcţionează în restul clădirii, care ar fi fost de curând inundate de nişte scurgeri de apă provenite din incinta clubului de la ultimul etaj.

Patronii ar fi pus mâna pe spaţiul de pe Babeş printr-o caracatiţă de firme. În momentul actual, Adrian Munteanu apare ca fiind administrator a şase firme: MORRISON CAFE SRL, HENDRIX PUB SRL, STARTBEK SRL, FREDDIE BISTRO BAR SRL, FRANK S. DISCO SRL, CLASICO DISCO PUB SRL şi PIANO CLUB SRL. Interesant este că la adresa unde sunt înregistrate aceste firme, apare că ar avea sediul, în acte, şi firma CATILINE INTERIOR DESIGN deţinută de Sandu Alexandra Cătălina – asociată a lui Munteanu în cadrul firmei CLASICO DISCO PUB.

Totodată, cunoscând istoricul incendiilor care au cuprins, de-a lungul anilor, mai multe cluburi gestionate de Adrian Munteanu şi Florin Opriş, vecinii se tem că un nou incendiu ar putea izbucni oricând, având în vedere că localul continuă să funcţioneze fără autorizaţiile necesare. Speriaţi şi obosiţi, aceştia au adresat mai multe sesizări Poliţiei Locale.

În răspunsul Poliţiei Locale, din data de 05.04. 2024, se arată că, în urma verificărilor, Politia Locală a dispus verificări pe linie de control judiciar şi pe linie de control urbanism constatând următoarele:

„Pe linie de control judiciar: (…) În spaţiul de la adresa menţionată se desfăsoară activitaţi de alimentaţie publică, încadrate în codul CAEN: 5630 – Baruri şi alte activităţi de servire a băturilor. Pentru aceste activităţi Primăria municipiului Cluj Napoca nu a emis acord de funcţionare şi aprobare orar, în conformitate cu prevederile O.G. 99/2000 (…). Prin urmare societatea comericală ca desfăşurând activităţi neautorizate la această adresă a fost sancţionată contravenţional, în conformitate cu actul normativ mai sus menţionat (amendă şi suspendarea activităţii până la autorizare)”

Iar pe linie de control urbanism s-au constatat că „În apartamentul II D au fost efectuate lucrări fără deţinerea autorizaţiei de construire. În acest sens, se va demara procedura de sesizare a organelor de cercetare penală, în conformitate cu prevederile art.24 din Legea nr.50/1991 republicată”. Totodată, se arată că sesizarea a fost transmisă unor autoritaţi cu atribuţii de control precum: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” Cluj, Direcţia de Sănătate Publică Cluj, Direcţia Sanitară Veterniară şi pentru Siguranţa Animalelor Cluj, Cpmosariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj şi Direcţia Regională Anifraudă Fiscală Oradea.

Un alt răspuns formulat de Poliţia Locală la aproximativ 2 saptămâni distanţă, în data de 08.04.2024, demonstrează că localul My Way a continuat să funcţioneaze nestingherit, chiar dacă i-a fost suspendată activitatea, fără autorizaţiile necesare. În cel de-al doilea răspuns formulat de Poliţia Locală se arată, din nou, că Primăria nu a emis acord de funcţionare şi aprobare orar şi că, de această dată, societatea comercială a fost sancţionată contravenţioal, iar sesizarea a fost trimisă către instituţiile abilitate amintte mai sus, dar se pare că nimeni nu ia nicio măsură în acest sens.

Trei incendii în trei ani

Janis Pub, My Way şi Janis Stuf, deţinute de Adrian Munteanu şi Florin Opriş, s-au confruntat cu trei incendii în trei ani. Ultimul, în 2010, a fost de mari proporţii. Astfel, Munteanu a intrat în vizorul jurnaliştilor când s-a dovedit că localul Janis, distrus de flăcări în proporţie de 80%, funcţiona ilegal. Clubul nu avea aviz de funcţionare şi nici orar eliberat de Primăria municipiului Cluj-Napoca. Purtătorul de cuvânt de la acea vreme, Oana Buzatu, declara pentru Adevărul următoarele: „Janis Stuf funcţiona practic ilegal, deoarece nu aveau nici aviz şi nici orar de funcţionare. Au fost amendaţi din această cauză cu o mie de lei, o dată anul trecut şi o dată anul acesta. Conducerii clubului i s-a cerut intrarea în legalitate, dar din câte ştim, până acum nu au făcut asta”.

În 2015, anul tragediei de la Colectiv, patronii Janis aveau 36 de procese cu Primăria pentru nerespectarea normelor de siguranţă şi de sunet. Emil Boc cerea atunci Guvernului Ponta să înăsprească legea ca ISU să poată acţiona precum ANAF-ul. Totodată, în acceaşi perioadă, era dezvăluită metoda prin care clubul Janis din Cluj-Napoca putea funcţiona fără avea autorizaţie. Conform Clujust.ro în comunicatul Prefecturii se arătau următoarele: „Din păcate, s-a constat că există anumite probleme de ordin legislativ care, spre exemplu permit funcţionarea unor cluburi cu o singură declaraţie pe propria răspundere din partea patronului până în momentul deţinerii autorizaţiei de funcţionare. Acesta este şi cazul unui club care de ficare dată când municipalitatea clujeană nu îi dă acordul schimbă firma de pe care cere o nouă autorizare şi cere o nouă autorizaţie.”

Surse din interiorul prefecturii au declarat, pentru aceeaşi publicaţie, că cererile se depuneau în numele Janis Club care ajunsese la impresionantul număr de 67 de firme deţinute de Florin Opriş şi Maria Florescu, ajunsă la venerabila vârstă de 71 de ani, mama lui Munteanu, cel de-al doilea asociat real. Totodată, cu doar un an înainte, Ziar de Cluj prezenta dovezi de netăgăduit că Munteanu îşi abuza angajaţii. Screeenshoturile publicate de Ziar de Cluj arată cum Munteanu îşi numea angajaţii „handicapaţi”, „oligofreni” sau „măgari nenorociţi”, acesta nefiind singurul scandal pe care l-a avut cu angajaţii. Se pare că în 2011 doisprezece angajaţi au demisionat în acelaşi timp.

Istoricul penal al lui Munteanu

În anul 2005 Munteanu a fost închis pentru înşelăcine. În 2007, când îşi săvârşea pedeapsa la penitenciarul din Gherla, acesta a cerut să fie eliberat motivând că ar avea probleme familiale, primind astfel o permisie pe o perioadă determinată. Însă, acesta a încercat să fugă şi nu s-a mai întors în penitenciar fiind, ulterior, găsit de poliţişţii de la Investigaţii Criminale, care l-au reîncarcerat, unde a mai stat închis timp de un an.

4 COMENTARII

  1. Câtă inconștiență , nu-i interesează dacă cineva moare sau ii cauzează suferință ! Sunt vinovați ce-i care aprobă autoritățile de funcționare !

  2. Probabil l-au uns pe boc cu puțină miere de albine. Fagmilia #emilboc#traianbasescu#elenaudrea#dorincocos#adrieanvideanu#. Mai ales Videanu.

  3. Treaba cu autorizațiile este, în cel mai bun caz, frecție la picior de lemn. Ce, nu se dau autorizații de envelopare cu petrol a blocurilor? Da, polistirenul expandat este făcut din petrol și este foarte inflamabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.