Atac violent al romilor, duminică 1 iulie, asupra unei familii de clujeni, care circula liniştit, cu două maşini, pe drumul din localitatea Pustuţa, comuna Recea-Cristur! Căruţa, la ale cărei frâie se afla un rom beat, a produs distrugeri unui autoturism al familiei clujenilor, intrând în acesta – deşi clujenii opriseră! – după care şi-a pierdut roata, răsturnânu-se în şanţ, împreună cu familia romului, aflată şi ea în atelaj. Iar efortul familiei de clujeni, care a i-a salvat, a dus la un efect contrar: unul dintre clujeni s-a ales cu o grindă în cap, apoi atacatorul a adus mai multe ajutoare, care au  început asediul şi distrugerea maşinilor clujenilor. Victimele au scăpat cu viaţă doar după ce au părăsit locul în trombă!

“Romul era beat şi circula pe contrasens, nepăsător”

Dl. Liviu, cu răni în zona feţei, aşteaptă să fie consultat la I.M.L.Cluj.  E însoţit de doi poliţişti care au ca zonă de răspundere comunele Bobâlna şi Recea Cristur şi e limpede că evenimentul e unul serios deoarece – spre deosebire de majoritatea cazurilor care apar la I.M.L.Cluj – aici e nevoie de prezenţa oamenilor legii, semn că e vorba de o anchetă în curs. Îl abordez, pe tânărul în vârstă de 29 de ani, în momentul când situaţia s-a mai destins şi poliţiştii l-au lăsat pe acesta singur, deplasându-se la biroul instituţiei pentru a rezolva partea de scripte. Cu amabilitate, tânărul acceptă să-mi relateze ce-a păţit, însă îmi condiţionează acest lucru de păstrarea secretă a identităţii sale şi de aplicarea unei “benzi” pe ochi, la fotografia pe care mi-a permis să i-o fac, deoarece se teme de răzbunarea romilor – care în ziua precedentă au pus serios în cumpănă, viaţa lui şi a familiei sale. Relatează bărbatul, extrem de cătrănit: “Veneam, cu două maşini, de la o rudă din comuna Corneşti şi am luat pe drumul spre Dej şi apoi spre Căprioara. Eu şi soţia mă aflam în maşina din faţă, tata în cealaltă, la câţiva metri după mine – împreună cu frate-meu şi copiii acestuia. La un moment dat – era în jur de patru după-amiaza – în apropierea localităţii Pustuţa, aparţinătoare comunei Recea Cristur, dar aflată mai aproape de Bobâlna, am întâlnit o căruţă în care se afla un rom beat, cu familia lui, care circula pe contrasens fără să-i pese de vreo regulă de circulaţie. În spatele căruţei sale se afla un mânz nărăvaş, care putea oricând produce încurcături în trafic. Eu am depăşit căruţa, am trecut încet pe lângă ea, apoi a depăşit-o tata iar el l-a atenţionat pe căruţaş să-şi ţină legat mânzul, ca să nu se întâmple vreo nenorocire”. Acest sfat l-a enervat atât de tare pe romul beat – un bărbat la circa 40 de ani – încât l-a ajuns pe tatăl lui Liviu, a încercat să-i acroşeze maşina, dar bătrânul a reuşit să treacă mai departe, după care a oprit. Dl. Liviu oprise deja, văzând că situaţia pare a scăpa de sub control.  Atunci căruţaşul a luat-o prin şanţ, cu căruţa, ca un kamikaze şi i-a atins tânărului maşina, rupându-i oglinda. Dar efortul l-a costat scump: i-a sărit roata de la căruţă, aşa că atelajul s-a răsturnat peste roată și peste el cu familia sa cu tot. Explică mai departe dl. Liviu: ”Noi, atunci, ne-am dat jos şi – deşi ne-a produs pagube la maşină – am sărit să-i scoatem de sub rămăşiţele căruţei. La care, după ce a ieşit de sub căruţă, romul a început să ţipe la noi. Apoi a apărut ca din pământ un Wolkswagen Polo, din care au sărit trei băieţi, romi la rândul lor. Unul dintre ei l-a atacat pe fratele meu, dându-i acestuia câţiva pumni  şi altul pe tata, lovindu-l rău de tot, în cap, cu o grindă de lemn, luată din căruţa distrusă. Apoi s-au suit în maşină şi au plecat în viteză spre Pustuţa”.

 

“Bătălia”, cu furci şi topoare

Dl. Liviu arată că deşi crezuseră că scăpaseră şi aşteptau sosirea poliţiei şi a ambulanţei – pentru că tatăl lui avea calota craniană crăpată şi sângera abundent – s-au trezit, după doar câteva minute, atacaţi din nou. De data aceasta aveau de-a face cu forţe sporite de romi, înarmate până-n dinţi cu furci şi topoare!  „Unii din ei erau din rândul celor care ne-au atacat mai înainte, iar ceilalţi erau necunoscuţi, dar precis din sat. S-au năpustit la noi  – care eram deja refugiaţi în maşini – şi şi-au revărsat furia asupra maşinii tatălui, în care se afla şi fratele şi copiii: i-au spart luneta-spate dar i-au făcut praf, cu un topor şi geamul din partea stângă – faţă. Apoi au venit la mine şi mi-au spart, cu toporul parbrizul, iar cioburile care au sărit mi-au produs două răni în zona feţei! Iar dacă nu-mi trăgeam capul spre soţie, m-ar fi atins în mod sigur m-ar fi omorât! Apoi, alţi trei atacatori au trecut pe partea soţiei şi au spart şi acolo parbrizul, după care au trecut şi la distrugerea uşilor din faţă şi spate ale maşinii mele. La care noi, nemaiavând ce face am pornit în trombă şi am părăsit riscant şi în viteză locul, speriaţi că poliţia, pe care o aşteptasem zeci de minute, încă nu sosise”, adaugă dl. Liviu. Au ajuns, gonind, la U.P.U.Cluj – unde medicii l-au preluat pe bărbatul lovit în cap cu grinda şi la fel au procedat şi în cazul lui Liviu, acordându-le primul ajutor. Apoi l-au transferat pe bătrân la Clinica de Neurochirurgie, unde acesta a fost supus unei intervenţii chirurgicale, fiindu-i implantată, pe calota craniană, o plăcuţă metalică. În continuare, dl. Liviu intră în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat în care i-au fost recomandate câteva zile de îngrijiri medicale. Apoi, însoţit de poliţişti – care între timp s-au întors la cabinet – părăseşte, în grabă, instituţia medicală clujeană.

După plecarea lor, îl apelez pe dl. profesor Ştefan Florian, şeful Clinicii de Neurochirurgie dinCluj-Napoca, interesându-mă de starea bărbatului lovit în cap cu o grindă. Cu amabilitate, evitând însă să ne prezinte diagnosticul victimei violenţei de la Pustuţa, profesorul mi-a declarat următoarele: “Pot să vă spun că pacientul a fost operat cu succes în clinica noastră, iar evoluţia stării lui – fiind favorabilă – acesta a fost transferat, în stare bună, la Clinica de Neurologie”.

 

Punctul de vedere al I.P.J.Cluj

“Victimele circulau cu două maşini pe drumul comunal din localitatea Pustuţa. La un moment dat un cetăţean, cu o căruţă, a lovit una dintre maşini. Clujenii s-au dat jos din autoturisme şi au început o discuţie, însă lucrurile au degenerat, s-a ajuns la violenţă verbal iar de aici până la violenţa fizică n-a mai fost decât un pas: cei din autoturisme au fost loviţi cu mai multe obiecte contondente, fiindu-le provocate răni fizice şi distrugeri la automobile. Poliţia a înregistrat un dosar pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere, cercetând toate amănuntele care pot duce la elucidarea cazului şi luarea la răspundere penală a vinovaţilor”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

1 COMENTARIU

  1. Au ajuns ciorile astea imputite sa faca legea oriunde vor in tarisoara asta. Bagati peste jeguri o companie de trupe speciale cu ordinul sa rupa tot ce misca… si sa vedem daca mai indraznesc a doua oara. La fel fac spurcaciunile astea si in Bontida – unde ei fac legea – si etc….mi-e scraba… foc mult pe ei..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.