sursă: Cotidianul.ro

Astăzi, începând cu ora 9 dimineața, s-au prezentat pe rând la DNA exponenții Statului Paralel. Jurnalista Iosefina Pascal a prezentat cele mai recente detalii din anchetă și a realizat un inventar al faptelor extrem de grave ale rețelei „CryptoColzilor”.

Primul care s-a prezentat astăzi la DNA a fost avocatul Doru Trăilă, cel care a intermediat șpaga pretinsă de la Hideg pentru Coldea și Dumbravă pentru ca afaceristul să scape de o condamnare cu executare într-un dosar instrumentat de Parchetul European. Așadar, primele acuzații sunt cele de trafic de influență și, implicit, luare/dare de mită. La acestea se adaugă spălarea de bani prin intermediul unor firme de consultanță. În această ultimă speță s-au extins cercetările. Doru Trăilă a stat destul de puțin la sediul DNA, a ieșit fără niciun fel de măsură preventivă și chiar i-a anunțat zâmbitor pe jurnaliști să fie atenți la evenimentele următoare. Există dubii că Doru Trăilă ar fi făcut un acord de recunoaștere a faptelor, ar fi depus un denunț împotriva asociaților săi sau a livrat informații prețioase despre aceștia. Avocatul Trăilă era „instrumentul” prin care Coldea își făcea jocurile murdare în justiție. La scurt timp după eliberarea lui Trăilă, a ajuns la DNA și Florian Coldea.

Primele efecte ale audierii acestor indivizi și încadrarea lor drept suspecți în acest dosar a fost că lumea a început să-și pună întrebări cu privire la exercitarea actului de justiție în România în general. Pentru cei informați și preocupați de evenimentele ce se petrec în România, această umbră de îndoială cu privire la independența justiției exista și înainte.

Având în vedere că s-au extins cercetările în ceea ce privește acuzația de spălare de bani prin intermediul firmelor de consultanță, jurnalista Iosefina Pascal a evidențiat faptul că vom asista și la deschiderea unor noi dosare, adiacente, în care să fie anchetată și activitatea altor asociați de-ai lui Coldea, cum este inclusiv Dumitru Cocoru, dar și alte servicii prestate de această rețea vastă. Ar putea să se facă audieri și în spețe ce includ filiera CryptoData. Această firmă a solicitat și plătit servicii de consultanță din partea lui Coldea. Jurnalista Iosefina Pascal chiar a formulat o plângere penală la DIICOT în urma acțiunii concertate de inducere în eroare a opiniei publice prin intermediul presei de către membrii rețelei CryptoData, păstorită de Coldea. Ei au fost acuzați de fals intelectual, fals și uz de fals, fals în înscrisuri, fals cibernetic și alte fapte penale grave. Reprezentanții CryptoData au declarat că presa care a îndrăznit să vorbească despre nenorocirile din justiție și din afacerile lor dubioase constituie un grup infracțional organizat, al cărui cap este chiar Iosefina Pascal. Ar fi foarte utilă o anchetă și în cazul celor de la CryptoData, a sugerat Iosefina, pentru că aceștia au obținut fel de fel de bunuri imobiliare, mașini și bunuri de lux pe care nu le pot justifica.

Era de așteptat ca reprezentanții partidelor, dar mai ales premierul Marcel Ciolacu să aibă o reacție cu privire la tot acest mega-scandal, mai ales că vorbim despre o chestiune ce ține de siguranța națională, pentru că s-a decredibilizat total actul de justiție, iar protagoniștii sunt depozitarii unor informații ce constituie secrete de stat și s-au folosit de statutul lor pentru a obține foloase personale. Reacția guvernanților a lipsit cu desăvârșire! Un scandal de această amploare ar fi fost subiect de dezbatere în Consiliul de Securitate din SUA, în niciun caz nu ar fi trecut neobservat de către reprezentanții politici. În mod cert ar trebui luate măsuri preventive cel puțin împotriva lui Florian Coldea și împotriva lui Dumitru Dumbravă, pentru că există pericolul ca ei să interfereze în continuare și în alte dosare care se află pe rol în instanțele de judecată și deci să creeze prejudicii materiale sau umane ireversibile.

Presa, care până acum nu a scos niciun cuvânt despre temele legate de Coldea și acoliții săi, investigate de jurnaliștii din Clubul de Presă, din Clubul de Gândire GOLD și de la Realitatea, cu sfială a reușit să emită câteva articole pe subiectul zilei: audierile de la DNA cu Florian Coldea și Dumitru Dumbravă. Antena 3 CNN, care în urmă cu un deceniu chema oamenii la proteste împotriva lui Băsescu și a binomului SRI-DNA, în prezent susține că audierile de astăzi de la DNA reprezintă un circ electoral și că de fapt Hideg ar fi cel care mituia judecătorii. În ultimele 2 săptămâni s-a derulat un atac agresiv la adresa DNA ca instituție din partea USR și „#reziștilor”. Se observă clar dubla măsură, întrucât exponenții acestei laturi politice nu erau revoltați atunci când același DNA, în tandem cu SRI-ul, aresta și închidea oameni nevinovați în mod abuziv în urmă cu câțiva ani.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.

solidnews.ro

8 COMENTARII

  1. Le-a venit rândul ca la salată ! Au crezut că sunt de neatins ! În loc să se ocupe atribuțiile lor de serviciu s-au ocupat de găinării ! La pușcărie cu ei !

    • Sper să nu se aranjeze,hoții sunt in sistem,toți ticăloșii numiți de Băsescu sunt in sistem, inclusiv Kovesi, singurul criteriu la băsău era: incompetenta,lipsa de educație

  2. „constituie un grup infracțional organizat, al cărui cap este chiar Iosefina Pascal”. Florian Coldea!!! nu Iosefina Pascal. Corectati va rog…

  3. Dacă sunt militari de carieră, de nu-i judecă un complet de judecată militar? S-au folosit de tot ce știau in timpul carierei și după pensionare. Degradați, pensie minimă și Tribunalul militar poate afla adevărul. Dar s-au pus pe funcții unul pe altul și frica e că explodează cercul de corupție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.