„Complotul doctorilor” oncologi, o făcătură marca DNA

1386

La sfârşitul lunii mai 2016, explodează o bombă media: DNA acuza 77 de medici oncologi din toată ţara, inclusiv din judeţele Bistriţa-Năsăud şi Cluj, de luare de mită, deoarece au participat la al 3-lea Congres de cancer de sân, desfăşurat la Bangalore, India, în luna martie 2012. ”Culpa” celor 77 medici oncologi români, conform DNA, a fost că, acceptând invitaţia unei companii frmaceutice de a participa la un eveniment ştinţific, au fost de acord şi au primit o mită în valoare de aproape 500.000 euro. Dosarul instrumentat de către DNA seamănă până aproape la identificare, prin metodele folosite, ingerinţa serviciilor secrete, cu celebrul ”Complot al doctorilor”, din fosta URSS, instrumentat la iniţiativa lui Stalin, cu ajutorul NKVD-ului condus de Beria. Similitudinea persistă inclusiv şi în modul în care cele două celebre anchete au fost finalizate, s-a constatat că faptele practic nu există, dar au rămas urmările: destine şi vieţii distruse.

 

O vorbă din batrâni spune că cine nu învaţă din greşelile trecutului riscă să le repete. Ceea ce se întâmplă la ora actuală în România în numele aşa-zisei lupte anticorupţie, trezeşte amintiri până aproape de coşmar pentru cei puţini rămaşi în viaţă ai acelor timpuri, când în numele ”luptei de clasă”, un percept sovietic implementat cu o cruzime şi brutalitate greu de imaginat, a fost distrusă o întreagă elită intelectuală şi politico-economică. Pe dosare instrumentate de serviciile secrete, cu procurori şi judecători aserviţi, aflaţi în ”câmpul tactic” din perioada respectivă, întreaga clasă politică a vremii, dar şi oamenii de afaceri şi intelectuali de marcă au înfundat puşcăriile comuniste şi au fost exterminaţi.

DNA, după metodele şi procedurile folosite, acţionează ca o veritabilă clonă a ”Brigăzii Mobile” din anii ’50 din secolul XX, creată de SMERŞ, o divizie a NKVD-ului sovietic, de fapt a MGB, succesoarea acestuia, condusă până în 1948 de colonelul NKVD Boris Grünberg, care folosea în România numele Alexandru Nicolski, dar în prezent cu alţi stăpâni, CIA, şi cu aceleaşi scopuri, distrugerea elitelor româneşti, inclusiv a şcolii româneşti de medicină de înaltă performanţă.

”Complotul doctorilor” oncologi este doar o secvenţă din această veritabilă ofensivă a DNA împotriva vârfurilor medicinei româneşti, de distrugere şi anihilare a acestora, instrumentate în numele luptei ”anticorupţie”.

 

Dosar demarat în 2012

De fapt dosarul, pe segmentul informativ-operativ, a fost demarat în anul 2012, de către SRI pe latura internă şi de SIE pe cea externă, în lipsă de altceva, în numele luptei ”anticorupţie”, însuşit copy-paste de către DNA, chipurile, că pentru acoperirea acordată de o companie farmaceutică sub forma decontării deplasării medicilor oncologi români în India, „au fost întocmite 77 de contracte de sponsorizare, care atestă aspecte necorespunzatoare realităţii cu privire la scopul şi cuantumul sumelor despre care se susţine ca au fost achitate cu titlu de sponsorizare”.

Pentru instrumentarea informativ-operativă a cazului având ca ”obiectiv” medicii oncologi din România, a fost folosită toata gama de proceduri şi metode specifice serviciilor secrete, în special cele din categoria de tehnică operativă (TO), monitorizarea comunicaţiilor telefonice, fixe şi mobile, a celor electronice, mail, reţele de socializare. Conform unor dezvăluiri de ultimă oră, Comisia parlamentară de control a SRI arată că monitorizarea unui telefon mobil ar costa 3.000 euro pe zi. Un calcul simplu arată fără nici o îndoială că, numai pe acest segment al instrumentării de serviciile secrete a dosarului ”complotului doctorilor oncologi”, costurile sunt enorme. Rămâne de văzut cine va plăti aceste costuri, deoarece este evident că cineva va plăti în cele din urmă. Intruziunea nefustificată în viata privată a medicilor oncologi, limitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale perioade mari de timp, trebuie să aibă un cost.

Toate aceste încălcări flagrante ale legii se întâmplă în condiţiile în care România, prin poziţia ei geografică, aşezată la ”limita frontierei” NATO şi UE, şi serviciile ei secrete nu reuşesc să prindă un spion sau agent al unei puteri străine sau membri ai unor reţele fundametalist islamiste. Explicaţia este simplă: dacă toate resursele umane şi logistice ale serviciilor secrete naţionale în tandem cu DNA, alias ”Brigada Mobilă”, sunt direcţionate să distrugă şi să anihileze orice iniţiativă românească, printre care şi sistemul medical românesc, nu rămân fonduri şi oameni care să lupte cu adevărat cu ceea ce reprezintă riscuri şi vulnerabilităţi adevărate la adresa siguranţei naţionale.

Confom unor interpretări absolut habarniste şi după ureche a celor de la DNA, faptul că congresul a avut loc în perioada 3-4 martie 2012 în Bangalore, India, iar deplasarea celor 77 de medici oncologi români a avut loc în intervalul 28 februarie-09 martie 2012, „aceştia fiind cazaţi la mai multe hoteluri din localitatea New Delhi, India, la peste 2.000 de km distanţă de locul congresului”, reprezintă ”suspiciunea rezonabilă” a comiterii actelor de corupţie de către doctorii oncologi români. Scopul final al decontării cheltuielilor de cazare şi transport a celor 77 de medici, potrivit comunicatului DNA din 30 mai 2016, ar fi fost acela că în ”virtutea atribuţiilor lor de serviciu, oncologii să îndrume pacienţii spre produsele generice ale companiei”. Somnul raţiunii naşte monştri, ar fi singura explicaţie pentru instrumentarea acestui criminal dosar de către, în acest caz, trinomul SRI-SIE-DNA.

 

Dosar similar în fosta URSS

”Complotul doctorilor oncologi” din România are un predecesor,”complotul doctorilor” din fosta Uniune Sovietică, după cum este cunoscut în istorie atacul la adresa celor mai valoroşi medici din Uniunea Sovietică, sub pretextul că ar face parte dintr-un vast complot la adresa conducătorilor statului sovietic şi al Armatei Roşii. Cazul a fost instrumentat la indicaţiile lui Stalin, obsedat în ultima parte a vieţii de ideea unui complot ascuns care, chipurile se pregătea să-l elimine fizic. Bănuielile lui Stalin îndreptate împotriva medicilor apăruseră la puţin după război.

Pe 13 ianuarie 1953, cititorii ziarelor sovietice Pravda şi Izvestia erau informaţi că forţele de securitate ale guvernului arestaseră un grup de medici ai Kremlinului acuzaţi de „folosirea de tehnici necorespunzătoare pentru a-şi asasina pacienţii”. Se spunea că pe lista victimelor acestora figurau Andrei Jdanov, considerat cândva succesor probabil al lui Iosif Stalin, care a fost găsit mort în 1948 în împrejurări obscure, şi Alexandr Scerbakov, un alt membru important al Biroului Politic. De asemenea, autorităţile îi acuzau pe medici că au încercat prin tehnicile lor ucigaşe să lichideze militari proeminenţi ca mareşalul A.M. Vasilevski şi generalul S.M. Stemenko, amândoi ofiţeri superiori în al doilea război mondial. Imediat au fost arestaţi medici de pe întreg cuprinsul URSS. Fenomenul a luat o asemenea amploare încât numeroşi medici de renume încă nearestaţi s-au abţinut să mai profeseze. La fel s-au întâmplat lucrurile şi în România, activitatea oncologică a fost blocată, doctorii refuzau sau ezitau să prescrie tratamente noi din cauza SRI-SIE-DNA care puteau să-i acuze de fapte de ”corupţie”.

Norocul a fost că a intervenit moartea subită a lui Stalin, unii spun că a fost otrăvit cu o substanţă folosită împotriva şobolanilor, la 5 martie 1953. Nu după mult timp, pe 31 martie 1953, dosarul a fost închis, iar în data de 3 aprilie acelaşi an, toţi doctori arestaţi au fost achitaţi, ţap ispăştor fiind scos procurorul şef al URSS, M. Riumin, care a fost acuzat că fabricase probe false împotriva celor acuzaţi la ordinul lui Stalin, ulterior fiind executat. În URSS întreaga mârşăvie a avut un final şi cineva a plătit.

 

Au fost vizaţi şi medici din Bistriţa-Năsăud şi Cluj

În judeţul Cluj, unul dintre medicii vizaţi de ancheta procurorilor anticorupţie în dosarul ”complotul doctorilor oncologi” a fost Tudor Ciuleanu, medic oncolog la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca. La Bistriţa au fost vizaţi medicul Victoria Bindea, la momentul respectiv şefa Secţiei de Oncologie din cadrul SJU BN, dr. oncolog Geanina Miron şi farmacista Mariana Deac. Procurorii susţineau că pentru a recomanda medicamente scumpe pentru cancer, în detrimentul celor generice, considerabil mai ieftine, medicii primeau diverse bunuri, dar şi excursii în locuri exotice, precum San Diego, Las Vegas sau Ottawa.

Nu doar medicii au ajuns în malaxorul serviciilor şi a DNA, ci şi 11 companii mari producătoare sau distribuitoare de medicamente, printre care Roche România, Pfizer România, Teva Pharmaceuticals şi Sanoz Pharma. Firmele de medicamente au fost suspectate că au oferit unor medici din cadrul unor spitale din judeţele Mureş, Sălaj, Sibiu, Bistriţa-Năsăud şi Cluj achitarea cheltuielilor la diverse simpozioane şi congrese internaţionale, acoperind şi cheltuieli personale ale acestora, excursii în mai multe ţări, bunuri, foloase şi alte servicii, condiţionându-le de prescrierea medicamentelor pe care le produc sau pe care le distribuie şi optând pentru medicamentele mai scumpe în locul celor generice, echivalente, care au aceeaşi compoziţie chimică şi acelaşi efect terapeutic, dar sunt mai ieftine.

În final totul s-a dovedit o ”făcătură” ordinară de cea mai joasă speţă, care nu a avut alt scop decât un atentat la sistemul oncologic românesc şi la adresa profesioniştilor din sistem, nefiind exclus ca în spatele acestui dosar să fi stat şi firme interesate să ajungă pe piaţa românească prin orice mijloace, care s-au folosit de servicii şi de DNA.

Doru Costin

LĂSAȚI UN MESAJ