Crăciun agitat, vineri, 25 decembrie, într-un bar din cartierul  clujean Mănăştur, la Complexul Comercial “Flora”: consumatori buluc în barul “Ioana”. Printre ei şi I.C. de profesie bucătar, care-şi bea “jinarsul” în  localul cu pricina. Alături de el, la masă, un alt client fidel al barului, Neluţu, care se lăuda peste tot cu funcţia de “consilier al românilor din Barcelona”. La care, cinic şi cuprins de aburii alcoolului, I.C. i-a spus doar atât: „dacă tu eşti consilier al românilor din Barcelona, eu îţi s… p…” Povesteşte bucătarul, în holul I.M.L. Cluj, luni 28 decembrie, sosit pentru a-şi scoate certificat medico-legal: „Nici n-am apucat să termin fraza, că domnul <consilier> mi-a şi tras un <N.V.> (n.n. – lovitură pe neanunţate) direct în ochi. Eu am picat jos, el a ieşit din bar. Iar când m-am dezmeticit din lovitură am pornit după el, dar acesta dispăruse deja”. Victima, având globul ocular înroşit, povesteşte că s-a deplasat de urgenţă la Clinica de Oftalmologie unde medicii i-au acordat primul ajutor, turnându-I diverse picături în ochi, după care i-au permis să plece acasă, nu înainte de a-I recomanda un anumit tratament. Două zile bărbatul a tot acuzat dureri, ameţeli şi văzut “roşu”, aşa că a hotărât să-şi scoată certificat medical, fiind totodată şi în imposibilitate de-a mai merge la serviciu. “Nu pot să-l iert pe <consilier> pentru ce mi-a făcut şi am să depun împotriva lui plângere la Secţia 4 de Poliţie. Chiar nu mă aşteptam la aşa ceva. Ori, dacă a făcut aşa ceva cu mine, în mod sigur va face la fel şi cu altcineva” – a mărturisit bărbatul, după ce a ieşit din cabinetul de consultaţie, fluturând un certificat în care medicii i-au recomandat între 7 şi 8 zile de îngrijiri medicale.

Contactat telefonic, Neluţu „consilierul românilor din Barcelona” a refuzat să ne dea numele său de familie, pentru a-i verifica funcţia pe care pretinde că o deţine în rândul membrilor diasporei, iar când l-am întrebat dacă deţine această funcţie, ne-a invitat să avem împreună o discuţie „ceva mai târziu, zilele următoare”. Despre incidentul din birt, acesta s-a mulţumit să ne declare: „L-am împins puţin pentru că mi-a vorbit urât şi a vrut să-mi smulgă lănţişorul de aur de la gât, după ce venise la mine la masă. Eu n-am deranjat pe nimeni şi ca atare le cer şi altora să se comporte la fel cu mine”.

Câteva minute de la discuţia avută cu „consilierul”, victima ne-a sunat declarându-ne, cu satisfacţie, că a şi depus plângerea penală la Secţia 4 şi la această oră Neluţu e căutat deja de către poliţie – pentru ce i-a făcut lui, dar şi pentru alte abateri, mai vechi, de la lege.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.