Din păcate o sumbră realitate

Cristian Mihai Lazăr este student în anul IV la Facultatea de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai. Determinat de activitatea sa anterioară și posturile în care s-a aflat, Cristian mi-a povestit despre realitatea românească care ne-a demonstrat ruptura ”contractului social” dintre cetățeni și aleșii ei. ”Decontul acestor lucruri, cât și responsabilitatea decidenților, din nefericire au întârziat să apară”.

De-a lungul timpului Cristian a fost implicat în diverse activități politice atât pe plan intern, cât și pe planul extern: Parlamentul Tinerilor din România, unde a ajuns să fie ales președinte; Parlamentul European al Tinerilor în Berlin, Friedrichshafen, Tulln – Viena, Kiev etc; European Youth Event 2014, Summitul NATO de tineret din Serbia, Belgrad etc.

”În primul rând, vorbesc din poziția unui student, care ca orice tânăr își pune în fața și încearcă să-și măsoare viitorul. După aproape 27 de ani, cred că e timpul să nu mai trăim în filosofia ”alegerii răului cel mic””.

Putem reporni motoarele României?

”În puțin mai mult de două luni de zile vom avea alegeri parlamentare. Rațional și firesc în piața publică ar fi să avem de-a face măcar cu o suprapunere de programe de guvernare,ca să nu spun cu o dezbatere. Avem vreo bătălie între proiecte, între astfel de programe?

Cu siguranță nu.Chiar dacă a existat la un moment dat, aceasta a fost deturnată. Ideile și competiția lor pălesc în fața senzaționalului și populismului care ia prim-planul la orice. Dăm impresia că ne-am făcut treaba pe toate planurile, iar rezultatele urmează să apară.

Direcția în care se îndreaptă sistemul educațional ar trebui să fie o prioritate în aceste discuții. Desigur că la nivel de slogan sau de propagandă, educația a fost o prioritate pentru toată lumea. Cu toate astea, când îndrăznești să cauți unde se află pe agenda reală de priorități de lucru, educația e eventual la final, “printre altele”, vecină cu concluziile în cel mai bun caz. Dacă nici faptul că ne putem ”lăuda” cu o rată alarmantă a șomajului în rândul tinerilor (mai mare decât media europeană care și ea e prea ridicată) nu suflecă niște mâneci și generează acțiune, înseamnă că renunțăm și la ideea de viitor. Oare atât de conștiincios ne-am făcut temele în problematica fiscală saua economiei? Nu cred că abordarea economică sustenabilă pentru România nu ar merita o discuție amănunțită în contextul dat. În aceste condiții, devii naiv să emiți pretenții pentru construcția sustenabilă și predictibilă a unor politici fiscale coerente. Cum repornim motoarele din industria României sau cum punem pe roți sistemul de transport (care sfidează orice idee pală de productivitate, eficiență) nu preocupă pe nimeni probabil, în afară de ”baieții deștepți”. Cum dăm mediului privat spațiul și libertatea de care are nevoie să se dezvolte înainte de a sugruma din față orice inițiativă? Te trec fiorii cu un sistem de sănătate atât de infestat pe care nimeni nu vrea să-l vindece și să-l pună pepicioare.

Ca toate să meargă, justiția e imperios necesar să funcționeze, însă aceasta trebuie să fie doar punctul de plecare pentru toate celelalte. Cel puțin aici lucrurile au evoluat pe anumite paliere și sunt într-o continuă mișcare. Cunoașterea, BREAKING NEWS-ul excesiv în justiție (chestiune profund nocivă) uneori te face să crezi că decidenții se împart între arestați, anchetați și tolerați. Lucrurile trebuie să se desfășoare firesc și în afara senzaționalului, ca în orice alt domeniu. Pentru înfăptuirea ei, există săli de judecată (ce-i drept nu suficiente) și nu talk-showuri unde aceasta de multe ori este mutată”, ne povestește Cristian Mihai Lazăr.

Programele de guvernare, o cutie goală ambalată?

”Revenind la alegerile parlamentare, ipocrizia și meschinăria au dat din coate și și-au făcut loc cu brio în clasa politică, printre acești pretinși aleși ai neamului. Ba mai mult, ocupă fără discuție locurile din față, cele de la vârf. În multe cazuri semnul distinctiv al existenței multora dintre ei sunt tromboanele, disprețul și plocoanele. Mulți sunt “bolnavi incurabili din acest punct de vedere. Tot mulți sunt cei ce nu pricep nimic și se amestecă în toate, care nu-și datorează cariera decât împrejurării că ar fi finul, nașul, nepotul lui X sau Y. Când trădătorul se numește erou, plagiatorul geniu, pungașul mare financiar, panglicarul om politic (Eminescu e mai actual ca oricând), e clar că meritocrația e sfidată în fiecare secundă. Partidele trebuie să simtă aceste simptome și să fie împinse la acțiune.Cu siguranță nu e loc de generalizare, bună-credință și competența unora nu poate fi contestată, însă nu mă pripesc când spun că acest lucru e doar excepția ce întărește regula.

În sensul celor de mai sus, cu siguranță se va acționa pompieristic, pe toate planurile, din toate direcțiile și către niciun rezultat.

Referitor la programele de guvernare amintite și dezbaterea lor, cu siguranța “vor fi orbite” de cât de intens vor vedea lumina tiparului sutele de mii de flyere în care vor fi amintite milioanele de măsuri propuse. Și asta nu neapărat din dorința de a informa pe cineva cu ce s-ar putea face sau nu. Ci bineînțeles că până și o cutie goală are nevoie de un ambalaj mai mult sau mai puțin frumos când vrei să o dai mai departe. În fine, sper să greșesc și alegerile din decembrie să nu fie despre cum ambalăm cutia goală.

Când majoritățile parlamentare se vor construi în jurul proiectelor și al ideilor și nu în jurul imunităților, vom ști că primul pas e făcut. Până una alta, înainte de a (re)popula Adunarea de lângă Parcul Izvor, apostrofa politică trebuie să-i flancheze pe acești pretendenți la fotoliul de parlamentar”, completează Cristian Mihai Lazăr.